Două volume recente, editate la Pim (Iași, 2019), sunt semnate de Daniela Gumann (Crăciunul care mi-a schimbat viața) și Constantin Gumann (Cartea luminii). În sumedenia de apariții editoriale, acestea ar putea trece neobservate în mediul literar românesc, dacă nu ar fi vorba de o internaționalizare a mesajului romanesc și de un anumit tip de viziune privind dimensiunea diferită a discursului narativ. De ce ”aristocrați români din Austria”? Familia Gumann provine din Iași și antreprenează o afacere prosperă în zona asistenței sociale din Salzburg; impunători prin ținută și prestanță, șarmanți și binevoitori, cu preocupări literare, interesați de asocierea scriitorilor români din diaspora, cu pasiune pentru reprezentativitate și configurare moralistă, soții Daniela și Constantin Gumann sunt autentici aristocrați români în viața culturală austriacă. Iubitori deopotrivă de patria natală și de patria adoptivă, virtuoși prin comportament și atitudine, demni și atenți la efectele demnității, Familia Gumann își asumă aspirația spre lumea literaturii române prin apariții editoriale compensatorii: în timp scurt, Daniela Gumann a publicat câteva volume de poezii (În miez de noapte, Ecoul stelelor, Picături de suflet, Florile cireșului tânăr), texte de specialitate (Suport de curs pentru îngrijirea persoanelor…), precum și proze experiențiale (Îngrijitoarea, Crăciunul care mi-a schimbat viața), înființând o publicație și fondând o asociație scriitoricească. La rândul său, Constantin Gumann a publicat amintiri prin mărturisire (Evadarea mea din comunism), eseu despre Gândirea pozitivă în profesie și politică, iar acum Cartea luminii, cu un comentariu discret și rafinat la un text al tatălui său, profesorul (și scriitorul) bucureștean, Constantin N. Ionescu.•
Fiind scris la persoana I, romanul DANIELEI GUMANN, Crăciunul care mi-a schimbat viața, lasă impresia relatării unor experiențe din viață, iar o lectură din această perspectivă ar plasa textul în zona mărturisirilor și a spovedaniei, chiar dacă persoanele sunt îmbrăcate în haina personajelor. Spre a fi așezabil în genul literar al ”romanului”, un text de asemenea manieră are nevoie de fantazare, de decoruri potrivite pentru evenimente conflictuale și personaje problematice. De altfel, cele câteva extrase din alte recenzii sau opinii marșează pe dezvoltarea unei experiențe de viață, idee indusă cititorilor încă din dedicație: ”dedic această carte tuturor femeilor puternice, care, precum pasărea Phoenix, cu demnitate și credință, renasc din propria cenușă”. De altfel, oricare scriitor de romane valorifică elemente din propria existență sau din viața cunoscuților pentru a coagula o narație în stare să stârnească interesul cititorilor. Ce ar fi un text care nu are în vedere lectorul, pe cel care dobândește din lectură o emoție estetică?
Prin urmare, deși relatarea este personalizată (”viața mea e un roman”), aș plasa considerațiile ce urmează sub umbrela celei de-a patra dimensiuni a existenței cotidiene, adică pe investiția de imaginație, insolit și fantazare, incluse în beteala unor întâmplări biografice atipice. Fiecare om are viața sa, tulburătoare sau simplistă, trepidantă sau liniștită, complexată sau inocentă. La vârstă semicentenară, Carmen, personajul principal, este părăsită de soț pentru căsătoria acestuia cu amanta tânără. Intempestiv și fără să întoarcă privirea înapoi pentru regrete pleacă spre Roma, ca badantă, ajungând să îngrijească o bătrână castelană, al cărei fiu, medicul Francesco, îi va deveni prieten și apoi soț. Cele două perechi se revăd la nunta fiicei lor, sub expresia unei demnități comportamentale și a unor dimensiuni matrimoniale contradictorii: o familie se încropește prin iubire, cealaltă se destrăma prin superficialitate. Povestirea are nuanțele unei false melodrame, în care naratorul și naratarul se identifică, lăsând impresia autenticității. Dialogurile calme au o puternică aromă moralizatoare, demonstrând demnitatea și credința unei femei puternice, în stare să-și refacă viața răvășită de rătăcirile unui soț, ademenit în amantlâc de o tinerică naivă și interesată de avere și protecție. Calitatea dialogului, ferm, grijuliu elaborat, alimentează firul narațiunii, fără a lipsi descrierile, trăirile afective și confuziile psihologice ale personajului principal. Considerațiile despre viață, despre fericire, despre demnitate, despre moralitate etc. sunt emanații ale unui scriitor călăuzit de principii existențiale bine cumpănite. Romanul cu șase personaje, cu derulare în două medii sociale diferit organizate (Iași și Roma), dezvoltă o teză morală, ca axă a volumului, și anume credința că demnitatea dă fiecărui om șansa de a deveni sau redeveni fericit: ”Fericirea înseamnă pentru fiecare altceva. Nimeni nu poate defini fericirea. Pentru dumneavoastră, fericirea înseamnă să ai, pentru mine înseamnă să fiu”. Mi-asum dreptul de a remarca o gândire rafinată, care întreține ”curățenie” în derularea narativă, prin limbaj decantat în formule cotidiene, precum și prin formula modernă de elidare a unor explicații, îndemnând cititorul la implicare și stimulându-i interesul. Romanul se citește cu dinamism, fiind tentant, moralizator și cu irizări de filosofii etice ori reflecții despre cotloanele psihologice ale omului ajuns într-o criză de context situațional. ”Crăciunul …” este romanul femeii puternice, în stare să-și creioneze un viitor, atunci când sufletul și credința i-au fost amputate de o virtute vopsită cu superficialitate. Oamenii puternici pot fi salvați de eșec, luptând cu hotărâre contra prejudecăților.
•
CONSTANTIN GUMANN dedică volumul ”Cartea luminii” memoriei ”scriitorului Constantin N. Ionescu”, profesor bucureștean, tatăl său adoptiv, sub a cărui autoritatea intelectuală a crescut și s-a format ca om. Știm din precedentul roman (”Evadarea mea din comunism”, 2018) că tatăl său natural, colonel de jandarmi, s-a retras, în 1944, cu armata germană, iar mama și copilul au găsit protecție în casa sufletească a acestui om generos, onest, blând, intelectual cu harul lecturii și al scrisului, model de părinte și educator iscusit.
Apărută prin grija Asociației Scriitorilor Români din Austria, cartea are două părți: Cartea luminii și Viața mea:
• ”Cartea luminii inclusiv pentru academicieni și analfabeți, exclusiv pentru idioți” – aflăm din explicațiile autorului – aparține lui Constantin Ionescu, fiind interzisă și arsă de autoritățile comuniste în 1947.
• ”Viața mea” cuprinde reluarea selectivă și completată a unui text, publicat în volumul autobiografic ”Evadarea mea din comunism”.
•
”Cartea luminii …” este întâmpinată de o explicație – ”Viața mea alături de Constantin Ionescu” -, iar, în Argument, autorul transmite un mesaj încurajator pentru cititori: ”Această carte merită să fie citită, mai ales pentru credința și sinceritatea care exaltă din fiecare pagină, din fiecare frază, mai ales pentru a cunoaște omul C. Ionescu, un om de omenie, un om care a crezut în comunismul teoretic, dar pe care practica l-a dezgustat”. Mai precizează ”editorul”: cartea este ”a Luminii”, ”a Păcii”, a ”Culturii”, a ”Simplității”, a ”Clarității”, a ”Naturii”… considerând-o ”un manual politic ce vă propune, mai întâi să vedeți ce se află în culisele unui partid, ale unei grupări politice, să aflați cine au fost și cum au devenit liderii”.
Ce cuprinde Cartea Luminii …? În ordine alfabetică, C. Ionescu analizează câteva concepte, călăuzitoare ale vieții sociale, politice, dar mai ales morale, cum ar fi: Anarhia și Analfabetismul, Banul și Brutalitatea, Cultura și Civilizația, Disciplină, Democrație și Dreptate, Educația și Eroismul, Fapta și Fericirea, Generațiile și Generozitatea, Hoție, Individualism, Luciditate și Lașitate, Talent și Timp, Exploatare și Zămislire etc. Utilizând citate ale unora și altora, C. Ionescu definește noțiuni, emite opinii și concluzionează în sentințe etice. Din când în când, C. Gumann intervine, actualizând punctele de vedere și repunctând sensul ideilor. Impresionează calitatea lecturilor care au generat citările din autori diverși, precum și analizele comparative lingvistice ale unor termeni. ”Cartea luminii …” este o înșiruire de eseuri etice, axate în jurul unor concepte, selectate astfel, ca să stârnească interesul deopotrivă al analfabeților și academicienilor (oricum idioții n-ar înțelege!).
Partea a două detaliază momente din ”viața mea”, într-o evoluție spectaculoasă, în care șansa se împletește cu hotărârea omului de a accede la demnitate prin obținerea sacrificială a libertății. Un om înfruntă destinul geometrizat de un stat controlat de puterea moscovită, exprimând profunde sentimente de ură față de asemenea opresiuni, aspirând spre o lume umanizată. Ca urmare a tenacității și riscului, împlinirea (ca bună practică existențială și ca exercițiu de îndoială) duce la fuziunea Eu-lui cu Libertatea, la dobândirea înțelepciunii și la construirea unei noi claviaturi sufletești. Viața în alt mediu, purificat de strâmtorări sociale și de aiureli politice, e altfel parfumată, permițând alcătuirea unei siluete intelectuale și creative și înfășurarea acesteia în flacăra pasiunii … profesionale și familiale. Toate par a fi mulțumire pentru pavarea drumului cu tot ce e mai frumos și regăsirea unei armonii de viață și de trai tihnit, alături de o femeie înțeleaptă, harnică, creativă, decisă la construirea unui viitor familial și cu satisfacții complexe.
Inginerul C. Gumann scrie curat, având încercări reușite de redare a autenticității, coafând amintiri într-o arhitectură a aspirației spre o certitudine a fericirii împlinite.
•
Daniela Gumann și Constantin Gumann, cetățeni nativ români, s-au adapta excelent în mediul austriac, cucerindu-și liniștea orchestrată armonic în a concepe o elegantă scriitură în limba românească; știu să dea căldură cuvintelor, să cotrobăie în colțurile tăinuite ale sensurilor acestora, pentru ca cititorii să trăiască cu aura satisfacției că timpul lecturii a fost unul al plăcerii intelectuale și afective.
Prof. univ. dr. Anton ILICA
