◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.07.2024

Stagiunea a 29-a a Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea s-a încheiat în triumf

Luna iulie a adus cu ea închiderea celei de-a 29-a stagiuni la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea. Concertul de închidere a avut loc în ziua  luni 01/07 și a fost „concurat” de campionatul european de fotbal și de căldura toridă. Însă reprezentația a atins înalte praguri emoționale cu cele două creații cuprinse în program dar și prin calitatea interpretării. Concertul nr. 5 pentru pian și orchestra în Fa Major ,op. 103, „Egipteanul” de Camille Saint-Saens și Simfonia a lX-a, „Din Lumea Nouă”, op.95 de Antonin Dvorak – două celebre lucrări muzicale au fost interpretate sub bagheta dirijorului Tiberiu Dragoș Oprea. Renumitul dirijor a evoluat de la debutul său din 1997 pe scenele filarmonicilor și operelor din România dar și în Germania și Austria. Este licențiat al Universității Naționale de Muzică din București la secția dirijat de orchestră unde a studiat cu maestrul Ludovic Bacs. Vâlcenii l-au întâlnit la pupitrul dirijoral în 2019 când capodopera „Carmina Burana” de Carl Orff s-a interpretat într-un concert dedicat Zilelor Imnului Național, iar în același an, în luna septembrie dirijorul Tiberiu Oprea avea să deschidă și stagiunea Filarmonicii din Pitești cu un concert eveniment dedicat integral lui Paul Constantinescu în cadrul Festivalului George Enescu. Este co-fondator și prim dirijor al filarmonicii Pitești. Este un dirijor versatil care abordează curajos repertoriul național și internațional realizând premiere de operă și operetă unde colaborează cu artiști reprezentativi din arii stilistice extinse. Pianistul invitat al serii a fost Răzvan Dragnea. Pianistul este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București după care a continuat cu stagii de perfecționare la Berlin si a avut bursă DAAD la Stuttgart și München în 2001. Din 2012 este doctor în muzică  al Universității de Muzică din București. Înaltele sale calități de interpret cu un rafinament deosebit al percepției muzicale l-au făcut cunoscut și apreciat. Virtuozitatea sa muzicală a fost remarcată de publicul vâlcean meloman și în concertul nr. 5 „Egipteanul” de Camille Saint- Saens. Expresiile exotice ale muzicii ce cuprind și influențe javaneze și spaniole dar și din Orientul Mijlociu dau compoziției o deosebită melodicitate. Explicația denumirii lucrării muzicale – „Egipteanul” vine de la cea de a doua mișcare,  Andante,  unde exotismul devine dramatic și corespunde cântecului nubian pe care compozitorul l-a auzit pe când traversa Nilul cu barca. Abilitățile muzicale precum și trăirile pianistului au uimit publicul spectator care l-au răsplătit cu valuri de aplauze. Pianistul a răspuns omagierilor interpretând suplimentar bis, extrem de apreciat. Partea a două a concertului a cuprins Simfonia a IX a, de Antonin Dvorak „Din Lumea Nouă” op. 95. Compozitorul ceh a compus lucrarea în 1893 când era prim director artistic al noului Conservator Național de Muzică din Statele Unite.  La baza compoziției stau cântece afro – americane dar și transcripții amerindiene precum și pasaje muzicale bine conturate inspirate din decorul și realitățile americii, unde se regăsesc și ecouri ale relațiilor interumane specifice conviețuirii multiculturale. Această creație se integrează în estetică romantismului realist. Interpretarea a fost primită de publicul meloman cu aplauze ample, aplauze binemeritate de orchestra filarmonicii și de dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea. Stagiunea s-a încheiat într-un adevărat triumf și va urma programul estival cu multe surprize pentru publicul interesat de diversitatea muzicală pe care Filarmonica „Ion Dumitrescu” se străduiește să o ofere iubitorilor marii muzici.

 

Cristian Ovidiu Dinică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *