◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro14.07.2024

Guvernul Spaniei încearcă să ia măsuri împotriva închirierii locuințelor în scop turistic

Guvernul spaniol a anunţat că va lua măsuri împotriva închirierii locuinţelor pe termen scurt şi în scop turistic, pe fondul creşterii nemulţumirii localnicilor care se simt excluşi de pe piaţa imobiliară.

Executivul de la Madrid va investiga locuinţele listate pe platforme precum Airbnb şi Booking.com pentru a verifica dacă au autorizaţiile necesare, a anunţat ministrul Drepturilor sociale, Pablo Bustinduy: „Dacă o locuinţă nu are autorizaţia pentru turism, publicitatea pe platformele online ar trebui să fie ilegală şi în consecinţă pedepsită”.

Spania se chinuie să găsească un echilibru între susţinerea turismului, unul din motoarele economiei, şi răspunsul la îngrijorările localnicilor care nu mai pot să îşi permită să închirieze o locuinţă, pentru că proprietarii preferă să le închirieze turiştilor, potrivit Agerpres. Primarul din Barcelona, Jaume Collboni, a menţionat o creştere cu 68% a chiriilor în ultimul deceniu drept unul din argumentele pentru recentul său plan privind eliminarea tuturor contractelor de închiriere a locuinţelor pe perioade scurte în Barcelona până în 2028.

În replică, Apartur, o asociaţie care îi reprezintă pe proprietarii de apartamente închiriate în scop turistic, susţine că măsura este echivalentă cu o expropriere, în timp ce Curtea Constituţională din Spania analizează dacă măsura este una legală.

La rândul său, premierul Pedro Sanchez a anunţat recent că guvernul va pune la punct un registru al proprietăţilor închiriate în scop turistic, în ideea de a limita numărul locuinţelor scoase la închiriere.

Locuitorii din Barcelona, Insulele Canare şi Malaga au protestat în ultimele săptămâni faţă de creşterea numărului de locuinţe închiriate în scop turistic, în condiţiile în care în aceste zone preferate de turişti muncitorii sezonieri din industria ospitalităţii au probleme în a-şi găsi spaţii de cazare, şi mulţi sunt nevoiţi să doarmă în rulote şi chiar şi în automobile.

Guvernul de la Madrid analizează de asemenea măsuri pentru a limita închirierea pe termen mediu a locuinţelor, de la una până la 11 luni, şi ar putea da vecinilor din clădirile de apartamente un cuvânt de spus atunci când un proprietar vrea să îşi listeze proprietate pe o platformă de închiriere, a declarat marţi ministrul pentru Locuinţe, Isabel Rodriguez. „Trebuie să protejăm drepturile sociale, cum este dreptul la locuinţă”, a declarat Isabel Rodriguez pentru postul de radio Cadena SER.

Foto: Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *