◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro14.07.2024

Cărturari arădeni. Petre Pascu – creator liric

Context

Una din terapeuticele îndeletniciri pentru zilnicul din noi, este scrisul, dar și cititul cărților. O carte poate fi trăită, înțeleasă sau negată. Este o făgăduință a scriitorului care se încumetă a exprima sensuri și valori (paginate).

 

Conținuturi

Una din „bucuriile” semnate de Petru Pascu este cartea în versuri „Bucuriile mele” (1967) cu o copertă IV olografă de Perpessicius. Volumul este structurat pe două părți: „Bucuriile mele” și „În pădurea de argint”.

„Bucuriile mele” – o carte cu „proaspăt miros de cerneală” – un crez specific de început de volum (sau mai simplu, „Cuvântul, prieten și dușman”). Poemele din această secțiune sunt datate din 1941 până în 1964 și au ca tematică natura și peisajul cu tot ce este mai esențial:

„O, munți, sihaștri munți cu piscu-afară”.

Transpare în acest volum o bucurie și o stare în fața naturii și a tot ceea ce formează decoruri:

„Eu și vișinu-acesta-n floare / Primăvara / zumzăim albine”.

Sunt locuri diferite unde au fost concepute stihurile: Arad, Semlac, Biblioteca Academiei Cluj.

Mesajul este tăinuitor și duios simbolist:

„Un corb înoată printr-o apă rea / curgând anevoios cu el prin lunci / caleașca trece, cum în zori trecea / e ea de-acum? / Sunt eu de-atunci?”

Partea a doua a volumului cuprinde poeme scrise la mănăstirile Agapia și Văratec, dar și la Humulești (1965).

„Învață-mă izvor să cânt / dă-mi limpezimea apei tale”.

Pline de elegiac, poemele Bucuriilor trădează ușoare note de nostalgic și frenetic:

„Demult n-am mai văzut așa / o dimineață de frumoasă / să fiu acum albină-aș vrea / să strâng din flori / s-aduc pe masă”.

Volumul „Gorun adânc” (1972, București, Editura Cartea Românească) este structurat pe următoarele capitole: „Gorun adânc”, „Știi tu mândră, ce ți-am spus”, „Porți de arhondaric” și „In signo amicitiae”.

Titlul volumului este inspirat din eminescianismul lui Horea (înalt ca un munte). În ceea ce privește titlul (un substantiv și un adjectiv) suntem în fața unui titlu meditativ filosofic cu implicații elegiace. Gorunul este un copac totemic, viguros, care urcă dinspre terestru spre celest. În sens polisemic, metonimic, gorunul este înaltul, este vigoarea și puterea (atât în regn vegetal, cât și uman), volumul fiind un (de)coupage de trăiri și sensuri. Desigur, imaginea din titlu (gorun) nu a fost aleasă la întâmplare. Copac simbolic (între sacru și profan), gorunul (chiar și blagian) trimite la meditație, viață, trecere.

Poemele din prima parte conțin decoruri (mai ales de toamnă), dar și dedicații (un poem pentru Cora Irineu). Partea a doua a volumului poartă o parafrazare a unui cânt popular închinată unei iubiri agreste căreia îi simte „mierea de pe buze”. Partea a treia este dedicată bucolicelor peisaje din ținuturi moldave. După cum se deduce din titlu, partea a patra este legată de anumiți prieteni sau anume prieteni.

Izbește dintru început un desen semnat de Lucia Piso (portret realizat la 2 februarie 1972, cu o zi înaintea tragicului ei sfârșit).

Din volum se desprind mai multe tematici (creația lui Petre Pascu este ancorată în tradiționalismul vremii).

Coperta IV are un înscris semnat de Vladimir Streinu publicat în „Apollonius” (revista „Kalende”, 1943, an 2, nr. 6-7) cu titlul „Versuri din Arad”:

„D. Petre Pascu ne trimite un volum de poeme care se cheamă «Plaiuri». N-am stat să-l cercetăm cu de-amănuntul, dar s-a deschis cartea la poezia «Rugă pentru morții țării»:

«Că dac-aș fi o frunză prin aer să mă porți / eu aș cădea cu tine pe frunzele de morți”.

În simplitatea acestor versuri se poate citi și se poate învăța. Le propunem tinerilor care, din sentimente foarte nobile pentru țară, scot adeseori o proză fără nici o virtute, D. Petre Pascu a emis de la Arad o notă justă”.

Poemele se situează între decor și simbol. Dedicații și ținuturi se regăsesc (dincolo de gorun, ca arbore falnic). Astfel, ne vom deprinde cu locuri dragi autorului (Băile Herculane, Agapia, Bușteni ș.a.), dar ne vom reaminti și de alți cărturari pe care, desigur, i-a întâlnit în calea vieții: Milița Petrașcu, Constantin Drăgan, Horvath Imre, Ludovic Antal, Vladimir Streinu (cărora le dedică versete).

Anotimpul preferat, toamna, se pare să fi pus amprenta pe decorurile versificărilor: „Toamnă”, „Autumnală”, „Oameni în octombrie”, „Nedumeriri în octombrie” ș.a.

Imagini sugestive, adevăruri existențiale, spații sacre precum mănăstiri, dau un patos descriptiv-efectiv poetic creațiilor din volumele semnate de Petre Pascu. (Acesta a publicat multă vreme în „Hotarul” de Arad).

Notele dominante sunt: paseismul, idilicul, etnicitatea, descriptivismul, venerarea unor urme, decorurile desprinse din cotidian ori amintiri ușor filosofale, puse în stihuri ș.a.

„Rune, numai rune / lung răsfrânte-n lac / totul azi îți spune / taci, că toate tac”

„Fân urcat cu furci în claie / pogorât din pisc un trunchi / turla, drept un șoim o taie / munții, lângă ea-n genunchi”.

„…Singur azi ca-n orice zi… / munții ard, sub ei, coline / și se-ntinde fumul gri / de pe culmi, pe culmi, spre tine”

Nu vom îndrăzni a numi o „Ars poetica” poemul „Arsenalul meu poetic”, dar elocvent pentru eul liric, spicuim:

„Iar de sus în scări, de triluri pe hârtie / mi le lasă pana nouă, aurie / pentru vers înaripatu-mi vis de faun / masă mi-e genunchiul tânăr, piatra scrum”.

„Calendarul nu te așteaptă / pune-n slovă jar și trudă / urcă treaptă după treaptă / mulți prin veacuri, să te-audă…”

„E’așa demult de când nu am mai scris / o singură strofă / un singur vers” (poemul taie-n mine răni adânci / ca albatrosul legendar”

Poezia lui Petre Pascu abundă de seninătate și imaginar.

Volumul „Plaiuri” (65 p.) a văzut lumina tiparului la Diecezana Arad, în februarie 1943. Sumarul acestei plachete de poeme cuprinde: „Căutare”, „Joc pierdut”, „Plaiuri”.

Estetica primului volum este de factură parnasiană, iar viziunea autorului este una reală, asupra temelor și sensurilor propuse.

Asemeni prozei, Petre Pascu atinge note autobiografice în acest volum, dar și ușoare răgazuri memorialistice (Romul Ladea, Virgil Carianopol):

(Mama) „culege din ochii noștri nădejdea / se uită ziua la soare și la noi” (…) „tristețea de psalm îi e boala / bietei noastre surori”.

Timpul, o temă frecventă pentru Petre Pascu, este „o clipă pe loc”…

„Veacurile își perindă neputința / să transforme bulgărul în cer”

Stihurile din acest volum și distihurile sunt chemări imperative (spre a scoate în relief un monolog interior în limbajul lui Petre Pascu):

„Pitulat, poetul verii / frate’i va fi, bun, ghitării”

„Ai, poete, greer mare / cîntece în buzunare”.

„Vîntule / mă’ ntunecă / foamea ta m’adulmecă”

„Mi’e foame de cuvinte’mpodobite”

„Mă sbat în lumea roasă de ispite” („Vreau doar cuvîntul musical și leneș”).

Emoțiile și trăirile sunt intens exprimate și generează (uneori) clișee meditativ-cantabil-romantice:

„Femee’n ochi cu picuri reci de bură”

„De tine aproape, de mîna ta / de mătasa genelor pufoasă”

„Fată, ca o trestioară / dorul cum să nu mă doară”

Nu sunt omise „terținele” ca o tovărășie prin cuvinte, iar ruralul vegetalului (ca și la Lucian Emandi) sunt frecvente:

„Eu și vișinu’a cesta’n floare primăvara / zumzăim albine”

Plaiurile, pentru Petre Pascu, înseamnă „semănători, soare crainic, fluiere de baci ori Murăș, lotru blăstămat / tot venin și tot păcat / apă, mucegai topită / setea mi’e nepotolită”.

Pentru Petre Pascu, „Plaiuri” înseamnă înseninare, stihuri transilvane, leneviri de toamnă sau rugă pentru morții țării:

„Aceste plaiuri închid amintirea / cu dorul și cîntecul și jocul lor / le strîng în auz, le cuprind cu privirea / ca pînza unui mare pictor”.

În concluzie, așa cum cântă Petre Pascu „nicăieri nu’s plaiuri ca acestea / și’ mi sunt dragi ca lumina / cînd n’o poți s ‘o vezi / pe’ aici, pe imașuri svîntate’n amiezi / și’a ‘nceput copilăria mea, povestea”.

Reiese din scrisul lui Petre Pascu o preferință pentru locuri și frământări, de la o curgere a vieții, la alta. Creația versificată este una miezoasă, pe mai multe paliere, asemeni pașilor de viață, ca un joc secund de trăire și simțire.

Prea puțin cunoscut în Arad în vremea de acum (dar satul îi cinstește nașterea prin efigia de pe casa natală).

 

*** n.n. – s-a respectat grafia vremilor.

 

 

a consemnat Florica R. CÂNDEA

membru UZPR, filiala „Ioan Slavici” Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *