Oraşul Glasgow, din Scoţia, a anunţat că va restitui şapte antichităţi furate în jurul anului 1800 din locuri sacre din nordul Indiei, o premieră pentru un muzeu britanic, potrivit glasgowtimes.co.uk.
Promisiunile de restituire ale autorităţilor din Glasgow fac parte dintr-un proces de evaluare a provenienţei obiectelor păstrate în muzeele occidentale, în urma mişcărilor împotriva rasismului.
Recent, o delegaţie nigeriană a fost primită pentru a se discuta despre repatrierea a 19 bronzuri din Benin. În urmă cu câteva luni, două universităţi britanice au returnat în Nigeria două bronzuri din Benin, sculpturi jefuite în secolul al XIX-lea de coloniştii britanici.
În total, Glasgow urmează să returneze descendenţilor proprietarilor 51 de obiecte din India, Nigeria şi triburile râului Cheyenne şi Oglala Sioux din statul american Dakota de Sud.
Printre cele 25 de obiecte culturale care urmează să fie returnate tribului Lakota, unele sunt sacre. „Îndreptând greşelile trecutului, credem că aceste retrocedări vor contribui la întărirea relaţiilor existente cu aceste comunităţi descendente”, a declarat Duncan Dornan, şeful colecţiilor Glasgow Life.
Foto: Wikipedia
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.roArticole recente
- Mărțișorul, sărbătorit de românii din Kazahstan în fiecare an
- Legendari ai formației Phoenix, Valeriu Sepi și Nicu Covaci, expun La Muzeul Național „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu
- Certificatul de naștere al renumitului sculptor Constantin Brâncuși, expus în premieră la Târgu-Jiu
- Profesorul Dan Dediu conferențiază la Academia Română. „Ludwig van Beethoven și Marea Fugă op. 133“
- Marii editori germani se opun Actului european privind Libertatea presei
- Povestea neștiută a Cascadei din Slănic-Moldova a fost scoasă la lumină după 115 ani!
- Prof. dr. Gheorghe Marinică a lansat cartea „Vadu Părului. Popas istoric pe drumul cel mare. Pagini de monografie”
- Grevele britanice
- OSCE: Persecuție continuă, pe scară largă, a jurnaliștilor în Belarus
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 17.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro