◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Wimbledon 2019 | Cori Gauff (15 ani), viitoarea adversară a Simonei Halep. A salvat două mingi de meci pentru o revenire ireală

Cori Gauff (15 ani), noua senzaţie a tenisului mondial, va fi viitoarea adversară a Simonei Halep, în optimi la Wimbledon. Sportiva din SUA a revenit incredibil, învingând-o pe Polona Hercog, scor 3-6, 7-6, 7-5.

Gauff nu pierduse până azi vreun set la Wimbledon 2019, unde a trecut de trei tururi de calificări înainte de a produce surpriza în turul 1, când a eliminat-o pe Venus Williams, cu un dublu 6-4. Americanca a devenit atunci cea mai tânără jucătoare care câştigă un meci pe tabloul principal de la Wimbledon din 1991 încoace. Apoi, în turul secund a trecut tot în minimum de seturi de Rybarikova, fostă semifinalistă la Wimbledon.

Revenire incredibilă cu Hercog

Trebuie spus că azi tânăra sportivă din SUA nu a mai avut jocul dezinvolt din tururile precedente, cel puţin preţ de un set şi jumătate. Presiunea şi-a spus cuvântul şi nu a putut să îşi facă jocul obişnuit, reuşind doar 6 winners. Părea o victorie facilă a Polonei, care conducea cu 6-3 şi 5-2. Doar că puştoaica din State a demonstrat că are nervi de fier şi a reuşit o revenire istorică, după ce a salvat două mingi de meci. S-a impus cu 9-7 în tie-break, la capătul unui set care a durat o oră şi 11 minute.

În decisiv, Gauff s-a desprins repede la 4-1, profitând şi de o uşoară accidentare a adversarei. Slovena a avut puterea să revină, dar finalul i-a aparţinut noii senzaţii din tenisul mondial, care a închis meciul la prima minge de meci avută.

 Cine e Cori Gauff

Coco Gauff s-a născut în Georgia, dar s-a stabilit în sudul Floridei pentru a se dedica tenisului. Părinţii săi au fost ambii sportivi, tatăl baschetbalist, mama atletă.

La 13 ani, a devenit cea mai tânără jucătoare prezentă într-o finală de US Open rezervată junioarelor, iar apoi a câştigat Roland Garros la acelaşi nivel.Iar acum o lună a fost cea mai tânără jucătoare care se impune într-un meci din calificările turneului de grand slam parizian.

Părinţii mei mi-au spus mereu să ţintesc cât mai sus. Vreau să nu-i dezamăgesc, au sacrificat multe pentru mine„, a spus „Coco” Gauff.

Patrick Mouratoglou, celebrul antrenor american, crede că Gauff este un talent special cu calităţi unice.

În primul rând, are un spirit de luptă extraordinar. Apoi, este o sportivă înnăscută. Unii reuşesc să se dezvolte fizic de-a lungul timpului, dar ea are calităţi native. În acelaşi timp, munceşte din greu, ceea ce este foarte important pentru a ajunge în vârf” a spus Mouratoglou.

Luată cu asalt de sponsori încă de la începutul anului

Cori Gauff este una dintre cele mai promițătoare tinere jucătoare de tenis din lume. Considerată drept „noua Serena Williams”, brand-urile de echipament sportiv au luat-o deja în vizor pe jucătoarea în vârstă de doar 15 ani.

Cei de la Nike și New Balance s-au luptat pentru semnătura lui Cori Gauff, însă cei din urmă au reușit să o convingă pe americancă. De asemenea, Barilla și Head și-au asigurat drepturile de imagine ale tinerei sportive. Potrivit Forbes, Cori Gauff va încasa peste un milion de dolari în acest an doar din contracte de publicitate. O sumă incredibilă, judecând după faptul că vorbim de o puştoaică de 15 ani, fără vreo performanţă notabilă în WTA, până să vină la All England Club.

digisport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *