◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro30.04.2024

ONU. Priorități pentru 2024

În întreaga lume, și în 2024, „pacea este piesa lipsă, pe măsură ce conflictele se înmulțesc, diviziunile se adâncesc și polarizarea socială crește, iar misiunea Națiunilor Unite este să apere pacea, împreună cu țările membre, a declarat pe 7 februarie 2024, secretarul general al ONU, António Guterres, în timp ce a prezentat o listă de domenii prioritare de acțiune pentru acest an către Adunarea Generală a ONU (https://news.un.org/fr/story/2024/02/1142987): „Pacea este motivul nostru de a fi. Cu toate acestea, pe măsură ce analizez situația din lumea de astăzi, ceea ce lipsește cel mai dramatic este pacea”, a spus el.

”De la conflictul din Gaza, la războiul împotriva mediului, la combaterea dezinformarii și a discursului instigator la ură și la dezvoltarea practicilor durabile și incluzive, pacea este firul călăuzitor care leagă Umanitatea. Pacea este calea de ieșire din aceste crize interdependente. Este un strigăt de semnalare a pericolelor care ne pasc și un apel la acțiune”, a adăugat șeful ONU, schițând calea de urmat pentru atingerea obiectivelor comune care, în ciuda vremurilor tulburi, oferă motive de speranță.

 

Viața este un iad pentru milioane de oameni

Secretarul general al ONU a subliniat că civilii suportă greul crizelor mondiale, de la ascensiunea terorismului în Sahel și conflictele din Gaza, Sudan și Ucraina până la luptele grupurilor armate din Republica Democrată Congo și bandele care devastează Republica Haiti. „Pentru milioane de oameni, prinși în conflicte din întreaga lume, viața este un iad zilnic, marcat de moarte și foamete”, a observat el.

Făcând apel la un efort global pentru pace, António Guterres a abordat în mod specific criza din Gaza, numind-o „o rană purulentă a conștiinței noastre colective”. El a cerut o încetare imediată a focului și ostilităților, condamnând atacurile brutale ale Hamas și ale altor grupuri militante din sudul Israelului din 7 octombrie, subliniind în același timp necesitatea unei soluții cu două state, Israel și Palestina.

 

„O vreme de haos”

António Guterres a spus că, dacă toate țările și-ar îndeplini obligațiile în temeiul Cartei Națiunilor Unite, dreptul fiecăruia la o viață în pace și demnitate ar fi garantat. „Dar, guvernele țărilor lumii ignoră și subminează însăși principiile multilateralismului, cu totală impunitate”, a mai spus acesta.

Secretarul general ONU a subliniat, de asemenea, că și Consiliul de Securitate al ONU se află „în impas”. El a descris disfuncția actuală ca fiind mai profundă și mai periculoasă, semnalând intrarea lumii într-o „eră a haosului. Vedem rezultatele: o situație periculoasă și imprevizibilă, cu impunitate totală”, a continuat el, avertizând asupra riscurilor care variază de la folosirea posibilă a armelor nucleare mai rapide și mai precise, până la noi zone de conflict și noi arme.

 

Noua Agendă pentru Pace

Pentru a aborda complexitățile lumii multipolare de astăzi, șeful ONU a subliniat necesitatea de a consolida și reînnoi cadrele globale de pace și securitate. El a amintit de Noua Agendă pentru Pace, pe care a lansat-o la jumătatea anului 2023, solicitând necesitatea reformei Consiliului de Securitate al ONU, necesitatea unui nou angajament pentru eliminarea armelor nucleare, intensificarea eforturilor de prevenire a conflictelor și măsuri de atenuare a impactului competiției geopolitice asupra oamenilor, precum și prevenirea fragmentării regulilor comerciale globale, a lanțurilor de aprovizionare, a monedelor și a internetului.

 

Combaterea discursului instigator la ură

De asemenea, șeful ONU și-a exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea discursurilor instigatoare la ură, a discriminării, a extremismului și a încălcărilor drepturilor omului în întreaga lume. El a cerut un contract social reînnoit, bazat pe încredere, dreptate și incluziune, ancorat în drepturile omului, menționând Apelul său la acțiune privind drepturile omului și un viitor cod de conduită pentru integritatea informațiilor.

Abordând impactul noilor tehnologii, António Guterres a subliniat, de asemenea, activitatea Consiliului Consultativ de Inteligență Artificială, care reflectă rolul central al ONU, de a reuni guverne, companii private, mediul academic și societatea civilă.

Construirea unui viitor durabil

Secretarul general al ONU a remarcat interdependența problmelor păcii și ale dezvoltării durabile și incluzive și a subliniat că atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) este crucială pentru construirea păcii și prosperității. Pentru a îndeplini ODD-urile, el a cerut progrese în două domenii cruciale: revigorarea ODD cu un plus 500 de miliarde de dolari pe an în finanțare accesibilă, pe termen lung pentru țările în curs de dezvoltare și reformarea arhitecturii finanțelor internaționale pentru a satisface nevoile tuturor țărilor.

António Guterres a subliniat, de asemenea, cum criza climatică rămâne cea mai presantă provocare cu care se confruntă lumea și a remarcat declinul inevitabil al erei combustibililor fosili și revoluția de neoprit a energiei regenerabile. Îndemnând la acțiuni și în 2024 pentru a preveni catastrofa climatică, el a cerut triplarea capacității globale de energie regenerabilă, dublarea eficienței energetice până în 2030 și explorarea surselor inovatoare de finanțare pentru climă.

 

Războaiele distrug, pacea construiește

„Pacea – a concluzionat secretarul general ONU – rămâne cel mai esenţial efort uman, capabil să realizeze minuni pe care războaiele nu le vor realiza niciodată. Războaiele distrug. Pacea construiește, iar în lumea tulbure de astăzi, construirea păcii este un act conștient, îndrăzneț și chiar radical”.

Secretarul general al ONU a solicitat din partea tuturor țărilor membre ONU un angajament colectiv față de această obligație pentru generațiile prezente și viitoare: să-și afirme dăruirea neclintită pentru promovarea păcii.

 

Emilian M. Dobrescu, UZPR

Edith Mihaela Dobrescu, Institutul de Economie Mondială

Foto: unsplash.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *