◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro21.04.2024

Întrebare peste veacuri. Ne ajută științele
la desăvârșire?!…

„Spre ce și până la ce grad e folositoare îndeletnicirea cu științele?”, întreba Sfântul Grigorie Palama, în veacul al XIV-lea, în acerba dispută pe care a purtat-o cu adversarul său Varlaam. Cel din urmă susținea, în mod greșit, că e suficientă „valoarea științei pentru mântuirea omului”. Păgânul Varlaam considera, asemenea multor adepți contemporani ai teoriilor umanist-seculare, că pentru desăvârșirea omului e suficientă burdușirea memoriei cu informații cât mai multe; că, în general, nu e necesară „rugăciunea în viața noastră, nici rugăciunea minții, în special”.

În acel context, Sfântul Grigorie Palama – tatăl isihasmului – respinge afirmațiile eronate ale filozofului Varlaam care, la fel ca mulți necredincioși din zilele noastre, era convins că „numai științele produc cunoașterea de Dumnezeu”!… Sfântul Grigorie Palama întărește ideea că, pe lângă multa cunoaștere din cărți, „e nevoie și de cunoașterea lui Dumnezeu”, prin convorbirea tainică a omului cu Ziditorul, la Sfânta Liturghie și în orice împrejurare în care simțim nevoia să ne adunăm gândurile în rugăciunea tainică a inimii.

Sfântul recomanda înainte de toate, din poziția trăitorului, viețuirea în sfințenie, în rugăciunea minții, în isihie, fiindcă toate acestea, prin credință, ne conduc spre dobândirea adevăratei Lumini veșnice și spre desăvârșirea în Hristos. Numai stăruind în rugăciune, în post și în faptă bună, creștinul poate atinge, cu ochii minții, lumina necreată a lui Dumnezeu, poate dobândi lumina Duhului Sfânt spre desăvârșirea în Hristos. În ideea că, pe cele „duhovnicești, dăruite de Dumnezeu, nu le putem analiza cu ajutorul rațiunii”, subliniază Sfântul Grigorie Palama.

Totuși, precum Toma – Aposolul cel dornic de cercetare – ne întrebăm și noi, astăzi, până unde ne poate ajuta cunoașterea din… cărțile profane, discipline care ne formează o cultură profană? Ne oprim la tratatul „Despre educarea copiilor” a lui Plutarh (46-126 după Hr.), care recomanda părinților că pentru educarea și desăvârșirea puiului de om, între altele, trebuie să le îndrepte atenția către studiul Philosophiei. „Căci dacă oamenii au găsit două științe pentru îngrijirea corpului – medicina și gimnastica” – e necesar să studieze și Filozofia, pentru că este singurul „leac al bolilor și al suferințelor sufletului… și element de căpătâi al întregii educații”, susținea moralistul grec. Plutarh este contemporan cu primii Apostoli, un timp în care învățătura propovăduită de ucenicii Mântuitorului nu era cunoscută, nici acceptată de toată lumea antică.

Dar, dincolo de necunoașterea lui Dumnezeu, observăm, că pe lângă preocuparea pentru trup a anticilor, exista și o preocupare pentru suflet…

SANYO DIGITAL CAMERA

Oare astăzi, în acest veac secularizat, ne mai preocupă pe lângă trup și sufletul? Mai dăm sufletului nostru câte ceva care să-l odihnească? Și dacă „da”, ce fel de merinde trebuie să-i dăm sufletului?

Plutarh a trăit în a doua jumătate a veacul întâi, începutul celui de-al doilea veac, perioadă când păgânii îi secerau fără milă pe Apostolii, Mucenicii și Mărturisitorii lui Hristos care L-au mărturisit, fără tăgadă, pe Iisus Hristos Cel înviat, ca Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul. În vremea aceea, Filozofia, Literatura, Artele aveau mare trecere în Grecia Antică și, raportându-se în tratatul său doar la înțelepciunea și modelele lumești, Plutarh (46-126 d.Hr.) rămâne tributar științelor umane. Politeismul era încă în vogă, zeii Olimpului dădeau semne de oboseală cronică, dar nu muriseră definitiv în mințile oamenilor, deși, Mesia venise în Trup pe pământ, Își împlinise misiunea, Înviase și urcase la Cer, la Tatăl Ceresc… Iar ucenicii Săi erau în lume să propovăduiască Cuvântul Evangheliei…

Tot în acel timp, un alt contemporan al lui Plutarh, Sfântul Ignatie Teoforul, considera că pentru desăvârșire, creștinii – care se numeau generic „sfinți” – trebuie să alerge după „Medicamentul Vieții veșnice”, Care este Însuși Iisus Hristos, Cel care ni Se cuminecă la Sfânta Împărtășanie.

Observăm că idealul de educație a copiilor și tinerilor din Grecia Antică – să zicem – de „tip” Plutarh, nu se ridica mai presus de cunoașterea umană, chiar dacă Filozofia trecea drept cea mai înaltă știință între științele vremii. Țelul educației era cel de a acumula cunoștințe și a forma o cultură profană, cu scopul de a dobândi o bună creștere și pentru ca micii elini să devină desăvârșiți.

O desăvârșire care nu-și propunea cunoașterea și întâlnirea cu „Transcendentul care coboară”, cu Pedagogul Luminii, Izvorul Vieții Veșnice, Care este Iisus Hristos. Moldelul acelui sistem de educație – ca și astăzi, în mare parte – era  omul trupesc alipit de valorile materiale, „vedeta” de astăzi!…

Totuși, să-i dăm cezarului ce e al cezarului… Este arhicunoscut faptul că Filozofia lumii antice – prin Platon, Socrate și Aristotel – a pus umărul la pregătirea omenirii pentru primirea lui Mesia – Fiului lui Dumnezeu, Logosul Întrupat.

Clement Alexandrinul consideră că Filozogia greacă are pentru antichitate rolul de călăuză către Hristos, tot la fel cum pentru iudei acest rol l-au îndeplinit în vremea Vechiului Testament, patriarhii, profeții și drepții.

Meritul Filozofiei grecești este acela de a fi arătat că „Logosul, Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul, S-a revelat parțial sau fragmentar și filozofilor păgâni, îndeosebi lui Socrate și Platon”, spune Sfântul Justin Martirul și Filozoful. Tocmai din acest motiv, unii dintre înțelepții antici – Aristotel, Platon, Sibila romană, Pitagora și Socrate sunt reprezentați, de pildă, pe fresca „Arborele lui Iesei”, de la Mănăstirea Voroneț, fără aureolă”, ca adânci gânditori aplecați asupra întrebărilor lumii.  

Pictarea lor în frescele din nordul Moldovei este o expresie a recunoașterii contribuției pe care acești înțelepți au avut-o la pregătirea omenirii pentru venirea în lume – „la plinire vremii” – a Logosului Întrupat – Iisus Hristos. Acesta este motivul pentru care ei sunt reprezentați în picturile bisericilor „cu fața întoarsă din veacul mizeriei adamice către Hristosul lumii, a cărui venire pe pământ au presimțit-o nebulos și au vestit-o sibilinic sau filozofic”, ne lămurește părintele academician Dumitru Popescu.

În vechea Eladă, valori precum Binele, Frumosul, Adevărul erau exprimate prin Filozofie, această știință trecând, pe atunci, drept un fel de teologie. O teologie cu „t” mic și care, privită din interiorul spiritualității noastre creștin-ortodoxe, rămâne o „Didactică fără Dumnezeu”, cum definește științele profane Înaltpreasfinșitul Părinte Casian al Dunării de Jos.

Dar câte sisteme filozofice nu s-au adunat de atunci și până astăzi, însă niciunul nu le cuprinde pe toate, precum Sfânta Scriptură? În ideea că, „toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate de folos”, cum observă Sfântul Apostol Pavel (I Cor. 6,12).

Reiese că nu toți elinii auziseră de Răstignirea și Învierea lui Hristos, iar Dumnezeu era încă un Mare Necunoscut pentru mulți dintre ei. Așa că, prin studiul Filozofiei, micul elin cunoștea ce este binele și ce este răul, ce sunt dreptatea și nedreptatea, cum să se poarte față de zei!, față de părinți, de bătrâni, de legi, de slugi, de tot ce-l înconjoară…

Noul pui de om, prin Filozofie învăța „să nu devină fericit peste măsură” când avea un succes, iar în nerealizări, să nu devină „prea îndurerat”,  propune Plutarh. Și deși scopul suprem în materie de educație era „desăvârșirea copilului”, cei care citesc acest tratat vor observa că toată învățătura propusă de moralist avea ca sursă de inspirație modele din realitatea imediată: un învățat, un rege, mai mult sau mai puțin educat… Era recomandată înțelepciunea din scrierile de până atunci: Homer, Eschil, Platon, Aristotel, Socrate… Eventual, calitățile vreunui zeu, nicidecum puterea de înviere și înălțare în Duh și Adevăr a lui Dumnezeu. Modelul venea de la om, nu de la Dumnezeu cel veșnic, cum spune Sfântul Pavel, deși, Apostolul Neamurilor – la acea vreme – propovăduise Cuvântul Evangheliei în multe colțuri ale Greciei…

Revenim la mereu actuala întrebare: este necesară știința filozofică în desăvârșirea omului? Este suficient să îndreptăm pașii copilului sau tânărului spre desăvârșire, apelând la norme, reguli, modele culturale bazate pe înțelepciunea umană, pe „Philosophia”, doar pentru că se cheamă „Dragostea de frumos”? Pot modela sufletul unui copil științele profane, rezultat al cunoașterii limitată a omului? Îi pot dezvolta disponibilitățile pentru Bine, Adevăr, gustul pentru Frumos? Da și ba!… Toate științele umane, înclusiv Filozofia, asigură o „conformitate morală”, îi pot desluși omului principii morale și sociologice, dar nu sunt suficiente, nici eficiente.

Sfântul Vasile cel Mare ne lămurește cel mai bine în cuvântul „Către tineri. Despre felul în care se poate avea folos de pe urma literaturii grecești”. El ne spune că nu „cuvintele învățate din înțelepciunea omenească” sunt ziditoare de suflet, cât mai ales ”harul care Se revarsă de la Dumnezeu în cuvintele despre Hristos”.

Marele Capadocian, el însuși școlit, între altele la Atena, este de părere că imensul „tezaur cultural al omenirii” trebuie însușit pe criteriile moralității, adevărului și utilității, atât cât să ne ajute pentru pregătirea celeilalte vieți.

 „Prin urmare, trebuie să ne înfruptăm din opere cu totul, în felul albinelor. Căci ele nu se apropie de toate florile și nici nu se străduiesc să ia totul de pe cele care se așază, ci luând cât le este necesar pentru muncă, au lăsat restul în bună pace. Și noi, dacă avem înțelepciune, luând de la ei (de la înțelepții antici) ceea ce ne este apropiat și conform cu adevărul. După cum, atunci când culegem florile unui tufiș, îndepărtăm mărăcinii, tot așa și în cazul unor astfel de opere, luând ceea ce este folositor, ne ferim de ceea ce este dăunător”.

ABC-ul educației creștine trebuie parcurs „treaptă cu treaptă”, ne recomandă Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru a dobândi virtuți și nu vicii, adică, păcate. Acest proces de deprindere a gândurilor bune, a cuvintelor frumoase, a faptelor alese trebuie început, cu discernământ, în cadrul familiei mai întâi de către părinți, de bunici și frați.

Educația creștină a copilului sau tânărului trebuie făcută „cu fața către Cerul lui Dumnezeu”, spune vrednicul de pomenire Mitropolitul Antonie Plămădeală și ea trebuie începută încă din pruncie. Încă din pântecele mamei, pruncul trebuie să audă șoaptele și cuvintele frumoase, ziditoare de suflet. Educația creștină trebuie continuată și completată la Școală și în Biserică, la Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, la activități de genul „Hristos împărtășit copiilor”, „Alege Școala”, firește, în toate formele învățământului preșcolar și școlar, liceal, universitar.

De aceea, noi – cei care încă mai șovăim în a-L urma pe Hristos, mai ales când se pune problema educației creștine a propriilor mlădițe, trebuie să înțelegem că studiul Religiei vine cu o altfel de cunoaștere, de cunoaștere a măreției lui Dumnezeu-Creatorul, chiar dacă El, Dumnezeu, este „un Munte greu accesibil și abrupt, la început”, spune Sfântul Grigorie de Nyssa.

Convorbirea cu Dumnezeul treimic, lectura Filocaliei, taifasul cu Hristos, cu Maica Domnului și cu Sfinții lui Dumnezeu, trebuie să fie o preocupare permanentă pentru părinții, dascălii și toți formatorii și modelatorii de suflete vii și nu de suflete moarte. De ce?

Pentru că Teologia este „Știința Științelor”, este vorbirea și convorbirea, în mod tainic, cu Dumnezeu. Apoi, nici metoda lui Plutarh, nici alte sisteme de gândire filozofică, preferate de mulți dintre noi astăzi, nu se pot ridica la înălțimile Muntelui Hristos. Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul, asemenea, Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață că orice cunoaștere de la om este limitată de gândirea liber cugetătorului la ale lumii, la ale propriului eu, interese – adeseori – meschine.

Numai raportându-ne la Hristos, sistemul educațional va asigura o „educație integrală în adevăratul sens al cuvântului, care presupune și o formare în spiritul comuniunii, inclusiv conștientizarea apartenenței la o comunitate de oameni meniți să se dezvolte, să lucreze și să progreseze împreună în demnitate și creativitate”, observa Părintele nostru Patriarh Daniel, într-un cuvânt la deschiderea anului școlar.

Înțelegem că noi – părinți, dascăli, cateheți – trebuie să-i îndreptăm pe copiii și tinerii noștri către Lumina din Sfintele Scripturi, nematerială, nestricăcioasă, neschimbătoare și netrecătoare, către vederea care se dobândește cu lumina cunoștinței de Dumnezeu. Pentru ca apoi să dobândească acel licăr de Limină lină după care au alergat, necondiționat, atâția Mucenici, Mărturisitori și Sfinți… „Am văzut Lumina cea adevărată./ Am primit Duhul cel Ceresc./ Am aflat credința cea adevărată/ Nedespărțitei, Sfintei Treimi, închinându-ne/ Că aceasta ne-a mântuit pe noi”, mărturisim de două milenii la Sfânta Liturghie, după săvârșirea Sfintei Taine a Euharistiei.

După aceeași lină Lumină a alergat și poetul Ioan Alexandru… „Lumină lină, lini lumini/ Răsar din codri mari de crini./ Lumină lină cuib de ceară/ Scorburi cu miere milenară/ De dincolo de lumi venind/ Și niciodată poposind/ Un răsărit ce nu se mai termină/ Lină lumină din Lumină lină…/ Lumină lină, leac divin/ Încununându-l pe străin/ Deasupra stinsului pământ/ Lumină lină, Logos Sfânt”.

Concluzia

Modelarea copilului cu ajutorul exclusiv al științelor profane, oricum s-ar numi – Filozofie, Literatură, Matematică, Arte – nu ajută la mântuire, la dobândirea acelei Lumini veșnice, Lumina lui Hristos. „Eu sunt Lumina lumii”, ne spune Însuși Mântuitorul. Și apoi, nu cantitatea de informații este importantă în procesul educației, cât mai ales calitatea lor, încărcătura lor sacră. Importante pentru formarea micului creștin rămân cuvintele ziditoare de suflet care au darul să-l călăuzească pe om, mare sau mic, spre cunoașterea lui Dumnezeu și spre faptele bune. „Oameni, voi, a căror viață-i pururi de-ntuneric plină,/ Alergați la El și cereți să vă dăruie Lumină!…”, ne recomandă poetul creștin Vasile Militaru, în poemul „Iisus e viața”.

 

Maria Stanciu

Foto: M. Stanciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *