159 de laureați ai Premiului Nobel au semnat o scrisoare prin care cer încetarea războiului din Uraina. „Ne alegem cuvintele cu grijă, pentru că nu credem că poporul rus joacă un rol în această agresiune. Împreună condamnăm aceste ostilităţi. Există întotdeauna o modalitate paşnică de a rezolva disputele. Rusia a încălcat în mod flagrant Carta ONU, care spune că toţi membrii trebuie să se abţină de la ameninţarea sau utilizarea forţei împotriva integrităţii teritoriale sau a independenţei politice a oricărui stat. Sancţiunile impuse vor limita libertatea de mişcare a ruşilor talentaţi şi muncitori din întreaga lume. De ce să construim acum un zid între Rusia şi lume? Sute de militari ucraineni, militari ruşi şi civili ucraineni, inclusiv copii, au murit deja. Este atât de trist şi atât de inutil.
Ne-am unit în jurul acestui apel pentru a cere guvernului rus să oprească ostilităţile din Ucraina şi să-şi retragă trupele.
Respectăm pacea şi puterea ucrainenilor. Suntem alături de ei. Inimile noastre sunt alături de familiile şi prietenii acelor ucraineni şi ruşi care au murit deja sau au fost răniţi. Fie ca pacea să vină în lumea noastră frumoasă!”, se arată în scrisoare.