◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro22.02.2024

Un critic și istoric literar „perfecționist”. Stan V. Cristea: „Fotografii la periscop. Secvențe de istorie literară”

Criticul și istoricul literar Stan V. Cristea este, de departe, ceea ce am putea numi „un perfecționist”, având în vedere reeditările unor cărți din bogata bibliografie a d-sale, cum ar fi cele privitoare la „Eminescu și Teleormanul” (trei ediții), „Marin Preda. Anii formării intelectuale” (trei ediții), „Constantin Noica” și „Marin Preda” – Repere bibliografice” (câte două ediții) ș.a.

Lucrarea însumând „secvențe de istorie literară”, „Fotografii la periscop”, este și ea la a doua ediție, după cea de acum zece ani, desigur „revăzută și adăugită”. 

Folosindu-se de sugestia metaforic-simbolică a „periscopului”, instrument din arsenalul marinăresc („dar utilizat în sensul invers al funcției pe care i-o recunoaștem îndeobște, adică sondând de deasupra liniei orizontului înspre profunzimi”…), autorul ne oferă aceste „fotografii la periscop” ca niște „secvențe” de istorie literară, încercând să lămurească „unele chestiuni rămase până acum neclare” sau să „dezvăluie” unele documente, mărturii și fotografii inedite – toate referitoare la biografia și opera unor scriitori având mai mare sau mai mică legătură cu Teleormanul, de la Radu Grămăticul, Grigore Gellianu, Șt. O Iosif, Gala Galaction, George Topârceanu, Ion Pena, Mircea Scarlat, la Constantin Noica, Emil Cioran, Marin Preda.

„Legăturile” de care vorbeam sunt, după cum se vede, fie „respirări” itinerante în orașul dunărean Turnu Măgurele (Șt. O. Iosif), fie „reveniri” în Dideștii copilăriei și „atașament” față de unele „chipuri și popasuri” teleormănene (Gala Galaction, „patriarhul prozei de sorginte teleormăneană”, „corifeu” al preamăririi provinciei natale), fie doar amintirea „obârșiei” (ca la Constantin Noica), precum, desigur, și ridicarea din acest areal de vechi tradiții și autentică viețuire în marea lume a literaturii, a unor „individualități inconfundabile”, în „panteonul spiritualității românești” (cazul celui mai de seamă prozator din epoca postbelică, Marin Preda, căruia îi sunt dedicate acum nu mai puțin de opt studii, cu documentarea de rigoare, aspecte însă cunoscute de noi din lucrările monografice precedente).

Pornind de la ideea că „istoria literară nu trebuie să lase deoparte informații ce pot fi relevante pentru destinul și evoluția unor scriitori”, dl Stan V. Cristea își adună studiile despre acești scriitori în două secțiuni, „Studii și articole” , respectiv „Documente și mărturii”, adăugându-le a addendă  ilustrativă, „Facsimile și fotografii”, culeasă din cărți și periodice vechi (Radu Grămăticul), din evocări, presă, arhive oficiale și personale (toate de regăsit punctual, cu mulțumirile de rigoare, în „Lista și sursa ilustrațiilor”, pp. 254-258). Ca să exemplificăm, vom aminti documente din arhiva personală (v. scrisoarea lui Baruțu T. Arghezi trimisă din Lausanne, la 5 iunie 2002, precum și dedicația lui Gala Galaction de pe „platinotypia” dăruită lui Tudor Arghezi) sau din alte arhive, fie personale (Dan Gîju, Elena Galaction-Stănciulescu, Marian Ciobanu, George Corbu-Junior, Vasile Blendea, Ștefan Baltac, Teodor Săceanu, Ion Ionescu-Bucovu, Marin Diaconu ș.a.), fie oficiale (Muzeul Național al Literaturii Române, Arhivele Naționale ale României – Secțiile Județene Harghita și Teleorman, Muzeul Municipal „Petre Voivozeanu” și Parohia „Sf. Cuvioasă Paraschiva” din Roșiorii de Vede, Primăria comunei Vitănești – Teleorman etc.).

Moto-ul cărții l-ar constitui citatul din Marin Preda de la p. 4: „În ce mă privește, consider că documentul, și nu televizorul sau cinematograful, și anume documentul autentic, uman și istoric, este cel care poate concura opera.” Pentru cine cunoaște cărțile criticului și istoricului literar Stan V. Cristea (am comentat la timpul respectiv edițiile menționate, îndeosebi cărțile despre Mihai Eminescu și Marin Preda), acest aspect este destul de clar, înseși reeditările succesive ale unor lucrări grăind de la sine despre rigurozitatea și sagacitatea demersului critic, autorul dovedind o bună expertiză istorico-literară și deopotrivă simț filologic, în sensul în care Șerban Cioculescu, zis „cel Rău”,  definea „expertiza filologică”.

Indiferent că scrie despre cărturarul Radu Grămăticul, boier divanist al lui Petru Cercel (1583-1585), născut în satul Mănicești de pe Călmățui „nu de pe Vedea”, din apropierea Roșiorilor de Vede,  laborios caligraf și traducător al „Tetraevanghelului” din 1572 (manuscris existent la Sofia) și 1574, mss. existent la Londra, scris din porunca lui Petrașcu-voievod (cercetat de B. P. Hașdeu, apoi de Moses Gaster), despre Anghel Demetrescu (căruia i s-a atribuit greșit de N. Iorga pseudonimul „Gr. Gellianu”, sub care altcineva îl ataca pe Eminescu, eroare preluată de Perpessicius în primele cinci volume din opera lui Eminescu, apoi de G. Călinescu, E. Lovinescu, T. Vianu, D. Murărașu, autorul identificându-l cu un funcționar de la Eforia Spitalelor Civile din București, semnatar de articole, redactor-colaborator la „Revista contimporană”, alături de Petre Grădișteanu și Anghel Demetrescu, autor al unui studiu despre Eminescu, nu lipsit de interes) sau despre prezența de câteva luni, în 1891, a elevului Șt. O. Iosif la Turnu-Măgurele (tatăl său, Ștefan Iosif, fusese numit profesor la gimnaziul „Sf. Haralambie”), trimis la București, unde urmează studiile liceale și cursurile Facultății de Litere și Filosofie, fără a-și lua licența, – dl Stan V. Cristea realizează veritabile documentare, bazate pe sute și zeci de unități bibliografice, dovedind o pasiune de istoric literar greu de egalat, îndreptând anumite erori perpetuate în cercetarea literară (v. cazul lui „Gr. Gellianu”, reluat pe larg și în edițiile privind legăturile lui Eminescu cu Teleormanul și oamenii lui din 2000, 2004, 2014, 2020).

Sau când scrie despre Ion Pena (1911-1944), născut în Troianul Teleormanului, „un scriitor «fantazian» nedreptățit”, intens promovat de dl Marin Scarlat, nepot dinspre mamă al scriitorului (despre a cărui operă epigramatică, inspirat-poetică și anticipativ-prozastică, în sensul utopiei orwelliene din 1946, noi înșine publicăm, la ora de față, un serial critic în revista „Vatra Veche” de la Tg.-Mureș, începând din septembrie 2023, sub genericul „Recuperări literare”…): „În literatura distopică românească, Ion Pena își are, așadar, locul său distinct, care trebuie relevat odată cu receptarea întregii sale opere, abia astăzi redescoperită în adevăratele ei dimensiuni și înțelesuri.”

Desigur, cele mai multe articole și studii sunt dedicate lui Gala Galaction (6) și Marin Preda (8), evocându-se, în cazul primului, anume „Chipuri și popasuri în Teleorman”, „reveniri în Didileștii copilăriei” și alte date istoriografice, iar în cazul celui de-al doilea, aspecte deja cunoscute din lucrările sale dedicate marelui prozator (stabilind debutul literar absolut, cu schița „Nu spuneți adevărul”, publicată la 20 ianuarie 1942 în ziarul „Timpul”; „Ilya Murometz vs. Ilie Moromete”; anii școlarizării la Cristur-Odorhei și Buzău, ca și unele „scrisori către Moromeți” ale prozatorului din anii 1963-1968, puse la dispoziție de Ștefan Baltac, nepot de soră al scriitorului (epistole reproduse cu mare acuratețe), ori aprecieri/recomandări generoase făcute unor confrați mai tineri precum Alexandru Papilian, nepotul lui Victor Papilian, Dragomir Horomnea, Cazar Ivănescu, Marin Tarangul..

„Fotografii la periscop” (pe copertă figurează, ca la ediția din 2013, un aparat de fotografiat cu burduf, de epocă, nu instrumentul optic marinăresc respectiv!) – în realitate un „Dioptricon”, după inspirata denumire găsită pentru cartea sa, din 2016, de criticul și istoricul literar Ioan St. Lazăr de la Râmnicu-Vâlcea – este un volum solid alcătuit din „secvențe de istorie literară”, reconfirmând spiritul aplicat, riguros și acribios filologic, care merge la surse de primă mână, evidențiind importanța unor aspecte din viața și opera scriitorilor abordați. Este o plăcere să urmărești demersul documentar al istoricului literar, de largă plajă informativă, coerent, clar, lipsit de divagații pedante, axat pe o probantă scrupulozitate investigatoare, de pretutindeni difuzând un sentiment de mândrie regională față de valori cu adevărat naționale.

Dl Stan V. Cristea este unul din criticii și istoricii noștri literari dedicat valorilor care au onorat spațiul natalității teleormănene sau au venit în atingere cu locurile și oamenii Teleormanului, „glosând indirect, în marginea acestui spațiu încărcat de o spiritualitate, mirifică și tulburătoare, pe care încă n-am descoperit-o pe deplin…” (Prefață, p. 6).

 

Zenovie Cârlugea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *