Breslele din Jimbolia în anul 1823
În prima jumătate a secolului al XIX-lea în unele localități din Banat s-au înființat bresle. O diplomă imperială austriacă din anul 1823, permitea organizarea meseriașilor în bresle și în Jimbolia[1]. Ca urmare a prezenței numeroșilor meșteșugari (135 în anul 1823), în această localitate bănățeană s-au înființat 4 astfel de asociații profesionale: 1. Breasla pantofarilor, pălărierilor, tăbăcarilor-argăsitori, vopsitorilor, turtarilor, sitarilor și măcelarilor; 2. Breasla zidarilor, dulgherilor, lăcătușilor, geamgiilor, armurierilor, strungarilor, tinichigiilor, morarilor și argintarilor; 3. Breasla fierarilor, rotarilor, fierarilor de cuie, frânghierilor, curelarilor, șelarilor, dogarilor, brutarilor și săpunarilor; 4. Breasla croitorilor, cizmarilor, cojocarilor, mănușarilor, pieptănarilor, compactorilor, țesătorilor și năsturarilor. Deși meșteșugarii tăbăcari din Jimbolia făceau parte din Breasla pantofarilor, pălărierilor, vopsitorilor, turtarilor, sitarilor și măcelarilor care avea tipar sigilar cu simbolurile acestor meserii reunite în breaslă[2], breslașii tăbăcari-argăsitori foloseau pentru validarea actelor emise un tipar sigilar propriu.
Tiparul sigilar al Breslei Tăbăcarilor-argăsitori din Jimbolia
Acest tipar sigilar de breaslă se păstrează în Colecția de matrice sigilare a Muzeului Național al Banatului-Timișoara[3]. Până în prezent el nu a fost descris și analizat amănunțit de către cercetători. El este confecționat din metal (alamă ?) are o formă rotundă (23 mm), gravat în incizie, pentru a fi folosit la sigilarea cu ceară. Înălțimea totală a piesei sigilare (rondela împreună cu mânerul) este de 49 mm. Câmpul sigilar al rondelei este împărțit în două părți inegale de o linie orizontală. În partea superioară într-un spațiu mai mic s-a reprezentat însemnele breslei: un vas de lemn pentru tăbăcit-argăsit având deasupra două cuțite specifice de tăbăcar, încrucișate, peste care este așezat vertical un rulou–întinzător pentru netezit pieile de animale, prelucrate. De o parte și de alta a acestor unelte se află redată câte o ramură cu frunze. În partea inferioară într-un spațiu mai mare s-a scris legenda redată în limba germană: ,,Varga Zunft”. Textul legendei tiparului sigilar nu conţine numele localităţii în care îşi desfăşura activitatea această breaslă[4] și nu este datat. Având în vedere, faptul că tiparul sigilar nu conține anul confecționării este dificil fără un studiu complementar al documentelor pe care acesta a fost aplicat sau imprimat a se stabili cu exactitate vechimea lui. Includerea anului în câmpul sigilar când izvoarele documentare lipsesc sau nu ne sunt cunoscute, ne ajută a afla informații despre vechimea breslei sau perioada în care din anumite motive, legate de schimbările petrecute în viața economică a asociației, aceasta și-a confecționat un nou tipar sigilar cu ajutorul căruia erau întărite actele emise. Cum am văzut, pentru a se evoca simbolic acest meșteșug, în emblemă s-a gravat însemne amintind unelte folosite: vas pentru tăbăcit-argăsit, două cuțite de tăbăcar și un rulou pentru întins și netezit pielea de animale. Prin emblemă, piesa sigilară descrisă și analizată mai sus, individualizează breasla, relevându-i simbolic specificul activității. În legătură cu locul de confecţionare a acestui tipar sigilar, opiniem că el este opera unui meşter pecetar local care a lucrat la cererea conducerii breslei.
Note bibliografice:
În legătură cu breslele înființate în Jimbolia, vezi Géza Kovách, ,,Răspândirea breslelor rurale în partea de vest a României în secolul al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea”, în Ialomița, materiale de istoie agrară a României, Slobozia, 1983, p. 526; Lajos Kakucs, Breslele, manufacturile și dezvoltarea industrială a Banatului între anii 1717-1918, Timișoara, Editura Mirton, 2008, p. 304 și p. 308; Augustin Mureșan, ,,O scurtă istorie a formării breslelor în Banatul istoric (secolele XIV-XIX)”, în Doru Sinaci, Sorin Bulboacă (Coordonatori), Administrație românească arădeană Studii și comunicări din Banat-Crișana, vol. XVII, ,,Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2022, pp. 42-43. ↑
Tiparul sigilar este prezentat sumar și reprodus în lucrarea istoricului Laios Kakucs, op. cit., p. 306. ↑
Colecția de matrice sigilare a Muzeului Național al Banatului, Timișoara, nr. inv. 10.504; Maria Vertan, Colecția de matrice sigilare a Muzeului Banatului, Catalog, Timișoara, Editura Mirton, 2007, poziția 20, p. 16 și fig. 20, p. 61; idem, Colecția de matrice sigilare a Muzeului Banatului, Catalog, Ediția a II-a adăugită, Timișoara, Editura Marineasa, 2008, poziția 20, p. 17 și fig. 20, p. 77. ↑
Pentru a fi sigur și a nu greși localitatea în care breasla își desfășura activitatea, am identificat-o pe baza emblemei din câmpul sigilar ţinând cont de următoarele patru elemente: a) faptul că în câmpul sigilar s-au gravat însemne–simbol al breslei în care erau reunite cele 7 meserii; b) Privilegiul Breslei Unite acordat meşterilor din Jimbolia în anul 1823, care menţionează meseria de tăbăcar; c) Nr. de inventar (10.504) al piesei sigilare din registrul Muzeului Național al Banatului-Timişoara; d) Cele două cataloage cu titlul: Colecţia de matrice sigilare ale Muzeului Banatului, realizate de cercetătoarea Maria Vertan, primul apărut în 2007, al doilea în 2008, care identifică și ilustrează tiparul sigilar al breslei tăbăcarilor din Jimbolia și lucrarea lui Lajos Kakucs, op. cit. p. 308.
