După doi ani de întrerupere pandemică, revista lunară de cultură Curtea de la Argeş (primul număr a apărut în decembrie 2010, deci se află în al treisprezecelea an editorial) organizează, sâmbătă 11 iunie, tradiţionala întâlnire cu colaboratorii şi prietenii. Dorindu-se o publicaţie panromânească, manifestarea se va plasa şi sub semnul Podului de Reviste iniţiat în toamna anului 2011, la Chişinău, împreună cu Literatura şi Arta/Nicolae Dabija, iniţiativă la care au aderat mai multe reviste din toate spaţiile locuite de români. Ca urmare, vor participa, pe lângă mulţi oameni de cultură din Ţară, şi oaspeţi din Basarabia (celebrul compozitor Eugen Doga, actorul Nicolae Jelescu, cantautorul Viorel Burlacu, Eugenia Tofan – şefa Biroului de presă al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, împreună cu E.S. ambasadoarea Iuliana Gorea-Costin), din Serbia (Mariana Stratulat şi Valentin Mic, scriitori, director, respectiv, director adjunct ai Casei de Presă şi Editură Libertatea, Panciova, şi Marioara Sfera, redactor-şef al revistei Lumina, Panciova), precum şi Mihai Neagu Basarab, Directorul Bibliotecii Române din Freiburg, Germania.
Întâlnirea va debuta la ora 10.30, cu depunerea de flori la monumentul lui Mihai Eminescu, din faţa Centrului de Cultură şi Arte (CCA) „George Topîrceanu” din Curtea de Argeş (Bd. Basarabilor nr. 59), şi va continua în sala de spectacole a CCA (11.00 – 13.30: alocuţiuni, muzică, recitări…). Între 16.30 şi 18.30, în Sala de Consiliu a Primăriei municipiului Curtea de Argeş (Bd. Basarabilor nr. 99) va avea loc un „festival al cărţii”, la care edituri şi autori îşi vor prezenta, pe scurt, apariţii recente. (Gh. Păun)
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.roArticole recente
- Mărțișorul, sărbătorit de românii din Kazahstan în fiecare an
- Legendari ai formației Phoenix, Valeriu Sepi și Nicu Covaci, expun La Muzeul Național „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu
- Certificatul de naștere al renumitului sculptor Constantin Brâncuși, expus în premieră la Târgu-Jiu
- Profesorul Dan Dediu conferențiază la Academia Română. „Ludwig van Beethoven și Marea Fugă op. 133“
- Marii editori germani se opun Actului european privind Libertatea presei
- Povestea neștiută a Cascadei din Slănic-Moldova a fost scoasă la lumină după 115 ani!
- Prof. dr. Gheorghe Marinică a lansat cartea „Vadu Părului. Popas istoric pe drumul cel mare. Pagini de monografie”
- Grevele britanice
- OSCE: Persecuție continuă, pe scară largă, a jurnaliștilor în Belarus
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 17.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro