Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a fost prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2022 pentru lansarea a două albume din ciclul „Eugen Doga: mergând după Soare. Dimensiunea unui dar providențial”, de Eugenia Tofan, și „Contemporani cu eternitatea”, volume îngrijite de Iuliana Gorea-Costin, membru al Consiliului Director al UZPR.
Apărute la Editura UZP, lucrările beneficiază de o grafică de excepție și de un conținut care ilustrează pe deplin personalitatea uriașă a unuia dintre cei mai cunoscuți muzicieni ai momentului din această parte de lume. „Frumusețea este în ochii privitorului, în inima și sufletul ascultătorului, în disponibilitatea fiecăruia spre deschidere. Volumul este despre suflarea nevăzută a Spiritului, care revigorează ființa umană”, punctează Iuliana Gorea-Costin. „Într-un secol al XX-lea la fel de devastator pentru conștiințe, Eugen Doga a făcut din marmura poeziei lui Eminescu coloana de susținere a muzicii și vieții sale închinate artei românilor din Basarabia, din România și de oriunde ar fi ei, acum și în vremurile ce vor veni”, notează fostul președinte al României, Emil Constantinescu.
Evenimentul a fost onorat de prezența lui Eugen Doga, a Ambasadorului Republicii Moldova în România, ES dl. Victor Chirilă, a președintelui UZPR, Sorin Stanciu, a fostului director al Ateneului Român, Andrei Dimitriu. „Pe lângă vocație și har, trebuie să fii gata de orice sacrificiu, să crezi cu tărie în ceea ce faci, pentru ca și publicul să te creadă”, își exprimă Eugen Doga crezul artistic de o viață.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.roEveniment editorial marca UZPR la Bookfest. „Eugen Doga: mergând după Soare. Dimensiunea unui dar providențial” și „Contemporani cu eternitatea”
Articole recente
- Mărțișorul, sărbătorit de românii din Kazahstan în fiecare an
- Legendari ai formației Phoenix, Valeriu Sepi și Nicu Covaci, expun La Muzeul Național „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu
- Certificatul de naștere al renumitului sculptor Constantin Brâncuși, expus în premieră la Târgu-Jiu
- Profesorul Dan Dediu conferențiază la Academia Română. „Ludwig van Beethoven și Marea Fugă op. 133“
- Marii editori germani se opun Actului european privind Libertatea presei
- Povestea neștiută a Cascadei din Slănic-Moldova a fost scoasă la lumină după 115 ani!
- Prof. dr. Gheorghe Marinică a lansat cartea „Vadu Părului. Popas istoric pe drumul cel mare. Pagini de monografie”
- Grevele britanice
- OSCE: Persecuție continuă, pe scară largă, a jurnaliștilor în Belarus
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 17.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro