◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro11.10.2024

Muzeul Național de Istorie a României celebrează cu fast 50 de ani de la inaugurare

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) aniversează 50 de ani de activitate (1972 -2022) printr-o serie de evenimente culturale se desfășoară în luna mai, la sediul instituției, din Calea Victoriei 12, București.

Seria de manifestări include lansarea paginii web „MNIR 50”, deschiderea expoziției „Istorii din trecut. Călătorie virtuală în peisaje dispărute”, redeschiderea expoziției „Muzeul Jucăriilor”, după reorganizare, precum și lansarea unui nou album, „O clădire-simbol a Capitalei: Palatul Poștelor – Muzeul Național de Istorie a României”.

Invităm publicul să descopere – prin intermediul proiectului virtual „MNIR 50”,  disponibil începând cu data de 6 mai, pe site-ul muzeului https://www.mnir.ro/, – o serie de informații privind istoria muzeului, dar și a clădirii care îl adăposteşte, documente referitoare la înființarea instituției, fotografii de arhivă și afișe ale evenimentelor pe care muzeul le-a organizat sau la care a participat în cei 50 de ani de existență. Instituția propune, de asemenea, o incursiune virtuală în colecțiile muzeului, pentru a (re)descoperi proiectele on-line, precum și o călătorie inedită prin 50 de castre identificate pe frontierele romane din România.

În perioada 4 -7 mai sunt invitați la muzeu cei mai mici dintre vizitatori, pentru a sărbători 50 de ani de la deschiderea oficială a MNIR prin intermediul discuțiilor, jocurilor și activităților practice. Aceștia vor putea să descopere povestea „Gânditorului” de la Cernavodă, renumita statuetă preistorică, simbol al MNIR, în cadrul a două tipuri de ateliere educative și de creație – „Descoperă povestea Gânditorului!” și „Povestea Gânditorului, în benzi desenate”.

Joi, 12 mai, va avea loc vernisajul expoziției „Istorii din trecut. Călătorie virtuală în peisaje dispărute” în cadrul proiectului european „e-Peisajele Arheologice ale Dunării. Peisaje arheologice virtuale din regiunea Dunării” („Danube’s Archaeological e-Landscapes. Virtual archaeological landscapes of the Danube region”). Această expoziție reprezintă o premieră pentru Muzeul Național de Istorie a României, fiind pentru prima dată când sunt utilizate noi tehnici de tip VR – realitate virtuală și AR – realitate augmentată într-un asemenea demers muzeografic. Au fost alese două situri reprezentative (deopotrivă prin semnificația descoperirilor efectuate în cadrul lor, dar și prin prezenţa unor artefacte de excepție provenite de aici în colecțiile muzeului nostru și al altor instituții de profil din România): necropola de incinerație din epoca bronzului de la Cîrna (jud, Dolj, în sud-vestul României) și cetatea romano-bizantină de la Nufăru (jud. Tulcea, în sud-estul României), ambele situate în arealul Dunării de Jos, zonă geografică unde se păstrează (încă) peisaje arheologice cu totul deosebite.

Sâmbătă, 14 mai, este celebrată „Noaptea Muzeelor”, cu reconstituiri istorico-militare, ateliere educative și momente artistice.

În această lună aniversară continuă seria de activități dedicate împlinirii a 50 de ani de la deschiderea oficială a Muzeului Național de Istorie a României cu deschiderea micro-expoziției care-l omagiază pe Ion Heliade Rădulescu, cu ocazia împlinirii a 220 de ani de la naștere și 150 de ani de la moartea acestuia, inaugurarea expoziției „De la diligență la clasor”, care prezintă lumea fascinantă a timbrelor, de la povestea primelor mărci poștale până la pasiunea unor întregi generații, lansarea în parteneriat cu editura Corint a cărții „Prin cafenelele din Micul Paris”, al cărei autor este istoricul Maria Magdalena Ioniță, reputat cercetător, care și-a desfășurat activitatea profesională în cadrul Muzeului Național de Istorie a României.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *