Pentru seniori, fiecare aniversare a anului de naştere este un jubileu. Schimbarea ultimei cifre a vârstei este la fel de importantă ca şi schimbarea prefixului. Cu atât mai mult atunci când aniversatul este SENIORUL muzicii româneşti, cel mai mare muzician român – pianist, compozitor şi dirijor în viaţă.
Eugen Doga s-a născut în RSS Moldovenească, azi Republica Moldova, în luna lui Mărţişor, lună ce prevesteşte venirea primăverii – anotimpul florilor, pe care compozitorul le va însufleţi armonios în Valsul Florilor, devenit cunoscut în întreaga lume muzicală. Eugen pentru noi, Evghenii pentru rusofoni, va dovedi prin talentul şi tenacitatea sa că muzica zboară peste graniţele teritoriale. Talentul muzical, singura avuţie pe care a putut să i-o lase părinţii în acele vremuri de restrişte, a răzbătut ca firul de trestie ce luptă să străpungă stratul de pietriş şi crusta de nisip de pe malul stâng al Nistrului şi să se înalţe mândru spre soare. Vraja muzicii a fost dragoste la prima vedere, pentru că Jenea – Jenică a fost cucerit de muzicalitatea tânguitoare a violoncelului din orchestra raională ce concerta pe scena căminului cultural din cătunul Mocra şi îi va rămâne credincios toată viaţa, la aceasta adăugându-se vioara şi pianul. La vârsta de 20 de ani, încă student la Conservatorul din Chişinău, şi-a început activitatea de instrumentist ca violoncelist în orchestra Radio a RSS Moldoveneşti şi tot atunci a debutat componistic cu lucrarea „Cântec de anul nou” transmisă pe postul naţional de radio. Aceasta a fost rampa de lansare a tânărului care în anii maturităţii va ajunge pe cele mai înalte culmi ale gloriei muzicale.
În cele aproape şapte decenii din viaţă consacrate muzicii, Eugen Doga a abordat aproapte toate genurile muzicale. A compus astfel muzica de estradă, muzică de film, muzica simfonică, lucrări camerale şi de balet. Lui îi aparţine muzica şi libretul baletului „Luceafărul”, regizat de Emil Loteanu după poemul lui Eminescu, unicul film despre poetul nostru naţional. Cei care au vibrat în tinereţe la filmele „Anna Pavlova”, „Şatra”, „Tandra şi gingaşa mea fiară”(după „Dramă la vânătoare” de A. P.Cehov), mai fredonează şi acum crâmpeie din melodiile devenite nemuritoare. Sunetele valsului „Tandra şi gingaşa mea floare” ales de gazde pentru deschiderea celei de a XXII-a ediţii a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci, în anul 2014, au răsunat pe calea undelor pe tot mapamondul, iar UNESCO a declarat acest vals una din cele patru capodopere muzicale ale secolului XX.
Soarta mi-a zâmbit şi l-am cunoscut pe marele muzician la Moscova în toamna anului 1990. Ambasada noastră organiza periodic întâlniri cu Diaspora română şi Maestrul care locuia la Moscova era invitat de onoare. Era un eveniment şi pentru participanţi pentru că D-sa susţinea cu această ocazie minirecitaluri de pian, la care noi bisam şi aplaudam până ni se înroşeau palmele. La cocteilul ce urma întâlnirilor m-a apropiat de el faptul că îl aveam ca prieten comun pe distinsul literat şi patriot Victor Crăciun, Preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutundeni. Schimbam noutăţi şi veşti despre prietenii pe care şi-i făcuse cu ocazia vizitelor frecvente în România după 1991. Când a aflat că urmează să plec la Bucureşti pentru cununia fiicei mele, mi-a recomandat pentru masa de nuntă un local din zona Arcului de Triumf, ale cărui delicatese le degustase de câteva ori împreună cu Victor Crăciun şi a fost încântat de prestaţia orchestrei. I-am urmat sfatul şi nu am regretat, mai ales că printre invitaţi se aflau – chezaşi ai sfatului – Victor Crăciun şi distinsa sa soţie, Cristiana Crăciun.
Revenit după 2002 în ţară, m-am integrat în viaţa literară a capitalei, publicând memorialistică şi eseuri pe teme literare în revistele HISTORIA, HYPERION, Luceafărul de seară şi Flacăra lui Adrian Păunescu şi am editat câteva cărţi traduse din limba rusă în lunga mea perioadă moscovită. Astfel, în vara lui 2012 am publicat volumul „O mie şi una de zile din viaţa lui Hruşciov”, de Oleg Grinevski, pe care l-am lansat la Târgul de Carte GAUDEAMUS în noiembrie a aceluiaşi an. Am avut iarăşi noroc că ilustrul muzician se afla în Bucureşti şi a participat la eveniment. Bineînţeles că prezentarea volumului a fost făcută de Victor Crăciun, care mi-a fost profesor de literatură la Alma mater ieşeană, apoi mentor şi, în final, prieten. Vestea prezenţei lui Eugen Doga a făcut sala neîncăpătoare, multimea ocupând şi culoarele învecinate. E.D. a ieşit pe culoar şi s-a întreţinut amical cu cei prezenţi.
În martie 2013, muzicianul şi-a sărbătorit jubileul de 70 de ani împreună cu Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, la sala Institutului Cultural Român din Al. Alexandru, unde preşedintele Dinu Doru Glăvan i-a înmânat Diploma de Excelenţă şi o plachetă jubiliară. La coctailul ce a urmat m-am alăturat admiratorilor care l-au felicitat. Am răspuns invitaţiei de a participa la concertul jubiliar prezentat de sărbătorit la Muzeul „George Enescu” din Calea Victoriei, unde pianistul septuagenar, acompaniat de Quartetul de Coarde PASSIONE, ne-a oferit un adevărat regal muzical.
După ireparabila pierdere a lui Adrian Păunescu, l-am mai întâlnit de câteva ori pe Eugen Doga la comemorarea marelui dispărut, pe 5 noiembrie la Bellu, la mormântul poetului.
Când a plecat şi Victor Crăciun, care aduna în jurul său marile spirite româneşti de dincolo de Prut, am pierdut fizic legătura cu talentatul muzician. Îi păstrez însă amintirea în suflet şi în momentele de nostalgie ascult minunatele lui valsuri.
Acum, când adăugaţi la cununa vieţii cea de 86-a floare, vă urez LA MULTE PRIMĂVERI, IUBITE MAESTRE!
Mihai Maxim
Foto: Wikipedia