◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro23.04.2024

Vă mulțumim, stimată doamnă profesoară
Monica POP!

              Motto: „Sănătatea este calitatea cea mai meritorie a trupului” (ARISTOTEL din Stagira – 384 – 322 î. Hr. – filosof grec)

 

Toată lumea spune că „sănătatea este mai bună decât toate”! Dacă, într-adevăr credem în această afirmație, în mod obligatoriu trebuie să avem grijă de ea. Și, asta, cu atât mai mult, cu cât este vorba despre plămânii noștri, cei care reprezintă principalul organ al respirației. Căci, dacă respirație nu e, nimic nu e!…

Medicul pneumolog este cel care se „luptă” pentru redarea și păstrarea structurii și capacității funcționale a plămânilor. Dar pentru a dobândi încredere în cineva, trebuie să-l cunoști cel mai bine. Iar eu, care sufăr de bronșită cronică (sub aproape toate manifestările acesteia), am ajuns s-o cunosc pe doamna Prof. Dr. Monica POP – medic primar pneumolog la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca, cu mulți ani în urmă, după pensionare (2008), fiind pacientul domniei sale. Unul statornic…

Ultima dată s-a întâmplat în 16 februarie 2024, când, pe fondul unei complicate pneumopatii interstițiale, doctorul Eugen Domuța – medic primar medicină internă, fiind la Camera de Gardă a Spitalului Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș” din Șimleu Silvaniei, după consultarea telefonică cu doamna profesoară Monica Pop, a hotărât trimiterea mea cu Salvarea la Cluj-Napoca!

Doamna Monica Pop este un iscusit medic primar pneumolog clujean, o personalitate indubitabilă a medicinii românești, cu un doctorat în pneumologie! Adeptă a promovării noutăților în nobila activitate, pe lângă profesionalismul demonstrat de-a lungul timpului, s-a preocupat și de asigurarea condițiilor materiale moderne în care să-și poată desfășura activitatea, atât domnia sa, cât și întregul personal medical. În acest context, ca excelentă coordonatoare, a îndrumat și îndrumă permanent medicii rezidenți și asistentele pentru reușite cât mai bune în videncarea pacienților, insistând pe răbdare, calm, subtilitate și empatie pentru a mări încredearea bolnavilor în binefacerile tratamentelor medicale personalizate. Așa s-au petrecut lucrurile și de data asta cu mine în cele două săptămâni de zile, dar și cu colegii mei de salon, cei care, în această perioadă au fost prezenți temporar. Este vorba despre: Ion Bodrea – din Jucu de Sus; Ovidiu Uram – din Urca; Costel Varga – din Vultureni; Ioan Mureșan – din Făureni; Gheorghe Puran – din Răscruci (toți cinci din județul Cluj); Virgil Vîlceanu – din Petroșani (județul Hunedoara) și Ioan Terec – din municipiul Cluj-Napoca.

Ca atare, îi mulțumim mult doamnei profesoare Monica POP, precum și domnului doctor rezident Alexandru VÎLCEANU, medicul salonului B6 (Pavilionul I, etaj), pentru modul în care ne-au tratat, precum și pentru tratamentul recomandat acasă, continuând cu cel adecvat patologiilor asociate! Și, deopotrivă, le mulțumim doamnelor asistente! De asemenea, eu îi mulțumesc și domnului doctor Eugen Domuța, care n-a uitat că i-am fost profesor-diriginte la Școala Gimnazială nr. 1 din Șimleu Silvaniei! Bravo, Eugene!

Cu deosebită recunoștință și aleasă prețuire!

                                                                                                                     

Prof. Marin ȘTEFAN –  UZPR,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *