Dna GALINA MARTEA (n. într-o familie de învățători, la 30 iulie 1959, în localitatea Corneşti, Ungheni, Basarabia), scriitor și cercetător, stabilită în Olanda, este un nume destul de cunoscut între compatrioții basarabeni, prin contribuții pe tărâm științific, pedagogic și literar. Doctor în economie, a lucrat în învățământul universitar, dedicându-se deopotrivă creației literar-științifice prin o seamă de cărți scrise cu „condei inteligent” și cu mesaje care „impresionează” și „conving” prin forța ideilor și vigoarea limbajului (N. Dabija).
Scriind, până acum, în mai multe rânduri despre cărțile de poezie (și eseuri) ale Galinei Martea, – în 2020 în revistele „Portal-MĂIASTRA” (Tg.-Jiu) și „Literatură și Artă” (Chișinău), – observam că și în volumul „Pe muchie de lumină” (Ed. Tipo Moldova, Iași, 2020, 320 p.) că avem a face cu „o poetă a Basarabiei crucificate și a unui itinerant destin”, prezentă în antologii literare (poezie, proză), antologii pedagogice, enciclopedii, deținătoare a mai multor premii literare din R. Moldova și România (și membră a unor societăți, academii și instituții de cercetare din Moldova și străinătate).
Poeta a debutat în literatură relativ târziu, în 1990, debutul editorial având loc în 1993 cu volumul de poezii „În lumea mea”, căruia i-au urmat: „Îngerii Sufletului” (1995), „Acasă” (1996), „Orbul dintre ani” (2001), „Durere tricoloră” (2014), „Prin unda timpului”/ Through the wave of time, volum bilingv româno-englez (Haga, 2018), „Timpul cu aripi moderne” (Haga, 2019), „Resemnare prin metaforă” și „Dragostea în joc de versuri” (Editura „Bestelmijnboek”, Haga, 2020) ș.a.
Au scris despre poezia Galinei Martea, relevând aspecte ale acesteia – precum „inteligența” și „generozitatea” condeiului, „patriotismul” decantând durerea de neam, de limbă, istorie și Țară, formația pedagogică a scriitoarei și viziunea umanistă asupra existenței, sensibilitatea percepțiilor poetice și sinceritatea rostirii etc. – nume importante ale culturii române și basarabene, de la scriitorii academicieni Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi și cronicarii literari Iurie Coleșnic, Lidia Grosu, G. N. Viforeanu, Victoria Bortă, Natalia Olaru-Țurcan, la cunoscuții membri ai Uniunii Scriitorilor din România: regretatul poet, prozator, diplomat și cronicar Ion Brad, criticii literari Nicolae Georgescu, Lucian Gruia, Adrian Dinu Rachieru, Anca Sîrghie, Aureliu Goci, Ion Pachia-Tatomirescu, Eugenia Raicu, Livia Ciupercă, Gheorghe Pârja, Gheorghe Stroia, Zenovie Cârlugea ș.a.
Dintre volumele de studii și eseuri am aminti volumele „Basarabia – destin şi provocare” și „Filosofia identității moldave în anii de independență, 1991-2020” (cu o prefață semnată de Iurie Colesnic), „Sistemul de învăţământ – promotor al identității naționale”, „Universul umanităţii – evoluţie şi involuţie”…….
Recunoscându-i-se contribuțiile în domeniile economiei, învățământului, sociologiei, filozofiei și literaturii (zeci de titluri și sute de articole), dna Galina Martea a devenit membru al Societății Regale de Literatură din Marea Britanie, al Academiei Româno-Americane de Științe și Arte, al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, al Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă Română etc. etc.
*
Prezentând-o pe Galina Martea drept „poet cetățean și patriot unionist”, noi observam că autoarea unor studii foarte aplicate realităților din Republica Moldova realiza, de fapt, pentru cele trei decenii de independență, din 1991 încoace, în care lucrurile în țară sunt departe de a fi devenit normale, o „Bassarabiae diagnosis”, mai ales prin cele două volume compacte „BASARABIA – DESTIN ȘI PROVOCARE” (2016, 2020). Este vorba de o diagnoză social-politică, economică și culturală, deopotrivă de obiectivă și dureroasă, „o radiografiere profundă a meandrelor noastre identitate, care pentru Basarabia și basarabeni a devenit problema problemelor.” (Iurie Colesnic). Pretutindeni, autoarea vorbește de „ideea națională” și „idealul național”, văzute ca expresii ale „identității” și „unității naționale”, de unde și buna convingere că „tradițiile și cultura națională” constituie „parte componentă din cultura română”.
Prin urmare, limba, tradițiile, istoria, cultura, religia sunt componente în definirea identității unui popor. Divizat / scindat în diverse partide și grupări sociale, acest popor – constată cu indignare autoarea – s-a împotmolit într-o fază de spirit complet contrară unei conviețuiri umane normale. Mai mult decât atât și mai grav este faptul că „o mare parte din populația băștinașă a pierdut orice orientare socială și nu mai dorește să-și recunoască nici măcar originea de neam și națiune”, idealurile acestei populații putând fi spulberate de „niște aluzii străine care nu sunt compatibile cu totalitatea valorilor naționale”.
Cei vizați direct, ca entitate frenatorie, inerțial-ideologică, sunt „oamenii puterii”, pentru că aceștia se fac vinovați de „suferințele care continuă să se țină lanț în viața unui popor și, în special, în soarta poporului român din Basarabia”.
„Este vorba de societatea basarabeană, punctează critic autoarea, poporul din R. Moldova, parte din secolul al XXI-lea, care se confruntă cu probleme serioase de a supraviețui ca națiune și specie umană. Sărăcia „exagerată”, nedreptatea „de neconceput”, corupția la toate hotelurile „de dezvoltare umană și în toate domeniile de activitate socială”, degradarea „umană, economică, culturală” și nu în ultimul rând „clasa politică și de guvernare”, dominată de o educație și mentalitate sovietică, care a subjugat viața și identitatea în cel mai umilitor mod”, toate aceste fenomene endemice au determinat ca identitatea personală și națională a poporului basarabean să fie „îndobitocită atât de mult, încât aceasta nici nu sesizează care este drumul corect spre civilizație și o dezvoltare umană adecvată”. În acest fel, oamenii devin „dezrădăcinați” și „îndepărtați complet de adevărul istoric”, poporul majoritar, îndeosebi cel din zone rurale, fiind împotmolit într-un „întuneric al existenței care îl predispune la incultură, neștiință, înapoiere, izolare, în consecință crezând în tot felul de aberații ale guvernanților.”
Această suferință, umilință, rămânere în urmă, – generate de sindromul devastator al demagogia clasei dominante, care „induce în eroare masele” pentru a fi ținute în „bezna involuției”, – își găsesc loc și în poezia Galinei Martea, conștientă că nenorocirea în care se află Basarabia natală se datorează greșitelor guvernări succesive: „Oamenii puterii, prin comportamentul inuman al conducerii, au distrus propriul popor care este doar un produs al existenței ți nu un produs al bunăstării. Poporul continuă să existe doar pentru a menține și suporta greul crizei economice, politice și sociale…”.
Am amintit toate aceste complicate probleme social-politice și cultural-economice din studiul reprezentativ al „autoexilatei” Galina Martea, „Basarabia – destin și provocare”, întrucât fără a avea cunoștință de acestea, un comentator nu poate înțelege la adevărata ei valoare nu numai poezia patriotică din volumele mai vechi („Acasă” 1996, „Orbul dintre ani”, 2001 sau „Durere tricoloră”, 2014), ori spiritul direct, tranzitiv, manifest din poemele ciclului inițial al volumului „Pe muchie de lumină” (2020), precum și manifesta abordare a unor probleme de cultură și învățământ, de literatură și interculturalitate din anumite articole și studii.
Având un doctorat în științe economice și un titlu onorific de „Academician de onoare al învățământului universitar”(1991-2010), membru al mai multor societăți literar-jurnalistice și Academii (American-Romanian Academy of Sciences and Arts, 2016; The Royal Society of Literature, London, 2020), D-na Galina Martea a cunoscut îndeaproape problemele cu care se confruntă atât învățământul în Moldova (a făcut parte din grupul de lucru în cadrul Guvernului R. Moldova la elaborarea unor proiecte operativ-strategice), cât și, în general, societatea moldovenească.
„Basarabia – destin și provocare” este „o lucrare literar-istorică”, cu proză scurtă și eseu (eseu filozofic) care scoate în evidență „cele mai dureroase aspecte din viața poporului român basarabean în anii de independență 1991-2020, nemijlocit, despre dezastrul economic, social și politic din această perioadă.” Iată „aspectele” despre care autoarea vorbește cu un simț critic acut și neiertător, cu atât mai mult cu cât, departe de țară fiind, se simte solidară cu destinul țării sale, chiar dacă azi, după recentele alegeri prezidențiale, un val nou de simpatie și încredere se îndreaptă către provincia românească dintre Prut și Nistru, un fel de zonă-tampon între Occident și Răsăritul slav atât de opresor și imprevizibil în acțiuni geo-strategice și militare (v. atacarea Ucrainei și cucerirea Peninsulei Crimeea, în sfidarea unei lumi întregi!).
După 29 de ani de independență, autoarea constată „realitatea nespus de dură pentru poporul român basarabean care continuă să existe destul de umilitoare doar pentru faptul că se consideră români în propria țară și că sunt adepți ai reunirii cu România”.
Concluzia e că, pe lângă gravele probleme economice și sociale, „se profilează o realitate destul de clară cu privire la incompetența clasei de guvernare și politice în a conduce țara pe criterii democratice și civilizate. În acest context, este pusă în primejdie – atrage atenția autoarea – nu numai identitatea națională a poporului și a societății, dar distrug și însăți existența acestora.”
Un carusel întreg de probleme ale unei țări încă neașezate, sub toate aspectele, își așteaptă rezolvarea și acestea se referă la: ignorarea aspirațiilor prioritate ale poporului de către clasa dominantă, care-și urmărește doar „interesele personale și de grup”, justiția care devine „tot mai corupă și tot mai politizată”, sărăcia endemică devenită „factor normal în viața poporului”, exodul populației căutându-și în afara țării resurse de supraviețuire, blocarea frecventă a finanțărilor externe din cauza neîncrederii în guvernanții corupți și autarhici, lipsa aproape totală a investițiilor străine în economie, fenomenul „nepotismului”/ „cumetrismului” prezent în derularea tuturor afacerilor, eludându-se astfel criteriile competitive și profesionalismul angajatului, ineficiența și incapacitatea clasei politice de guvernare, a instituțiilor publice, dezastrul economico-financiar…
Ignorând tot mai mult „orientarea pro-europeană”, forțele politice de până acum, cu orientare moscovită, au adus o atingere gravă „valorilor umane civilizate” și „valorilor identitare românești”. Omul basarabean a fost victima unor guvernanți egoiști și grobieni, care se fac a nu vedea „degradarea umană, socială și economică” desfășurată pe fondul crizei politice – „proces realizat de către clasa dominantă nespus de coruptă și incompetentă, care nu cunoaște lecția în a administra țara pe criterii umane, civilizate, democratice.”
Așadar, fenomenele relatate în lucrarea „Basarabia – destin și provocare” evocă o realitate „nespus de nenorocită a poporului român basarabean în epoca contemporană, în epoca dintre mileniul doi și trei.”
Alături de această crudă „diagnoză” a societății basarabene în cei 29 de ani de libertate (fotografie fidelă, document-diagnoză), autoarea face loc, în partea a II-a („Teorii ce ar putea contribui la salvarea poporului român basarabean”, pp. 349-380) și a III-a („Învățături pentru omul societății basarabene, dar și pentru orice individ din astă lume”, pp. 381-433) și unor „eseuri filosofice”, un fel de „învățături cu scop instructiv-educativ (să zicem)” ce abordează tema conștiinței naționale, a sistemului de valori, ideea națională, idealul național etc.
Atât de colorat/ marcat de patriotismul militant specific unei vechi provincii românești înrobite, discursul poetic și crud diagnozic al autoarei recomandă, la modul cel mai direct și implicat în realități trăite, un fervent poet cetățean și patriot unionist, care scrie, în virtutea unui românism autentic amintind de poezia unor Grigore Vieru sau Nicolae Dabija, cu verbul dureros-acuzator și mesajul energic, cu limpidități de cristal, despre „graiul latin-românesc” al „neamului dacic-latin”, despre „limba de dor” dintr-un „plai cu pământ pitoresc”, despre limba „în scumpe veșminte” venind din străbuni și doinind peste un pământ românesc, a cărui izbăvire e pe cale să se înfăptuiască, să sperăm, într-un viitor nu prea îndepărtat, – acum chiar cu perspective de integrare în structurile euro-atlantice.
Toată această plenară „plângere” a Basarabiei îngenuncheate și suferinde are, însă, și o deschidere vizionară, un sens mesianic în reînviere și izbăvire (așteptăm și creațiile Durerea tricoloră implică un popor întreg, de unde și ideea unui viitor unional prin actul unirii multașteptate, exprimată prin imperativele unui conjunctiv energic ca mod de acțiune: „Să-și unești destinul, viața și trecutul/ Cu-ai tăi frați de sânge și visare,/ Și cu lacrima curată și prezentul/ Două maluri să îmbraci cu o chemare.// Să-ți cobori jos trupul de pe cruce,/ Sângele ce stă pe două maluri,/ Iar cu limba, limba românească/ Să renaști o inimă din lanțuri.”
„Cazul” Galinei Martea – observam noi cu prilejul comentariului din vara anului 2020 la volumul „Pe muchie de lumină” este pentru societatea, cultura și literatura basarabeană de azi atât un reper de diagnoză exactă și stabilitate în aspirații naționale, precum și un îndemn de readucere „acasă” a unui destin literar, care nu și-a uitat nici obârșiile geo-istorice nici spiritul limbii în care susură lumea imaginară și imaginală a neasemuitului melos basarabean cu întreaga-i fascinație identitară…
*
Recentul volum al Galinei Marta, primul dintr-un proiect mai larg, apărut în Colecția „Academica – Istorie și critică literară”, la Editura Tipo Moldva din Iași, cuprinde, de fapt, două părți: „IDENTITATEA LITERATURII ROMÂNE ÎN CULTURA UNIVERSALĂ” & „MODERNISM ȘI POSTMODERNISM”.
Din Prefața semnată de Nicolae Mătcaș, aflăm că acesta o cunoaște pe autoare încă din anii când se afla „la pupitrul Ministerului Științei și Învățământului din RM (1990-1994), Domnia sa lucrând în calitate de specialist principal, ulterior – de șef al Sectorului Cercetare, Doctorat și Învățământ Universitar”. „După demiterea (1994) și autoexilarea mea în Țară (1996) și până la autoexilul dnei Martea în Olanda (2012), la Chișinău i-au mai apărut 3 volume de versuri și eseistică”, restul cărților, articolelor de sinteză și analiză fiind tipărite „în numeroase reviste și antologii din RM, România și din diaspora românească din lumea largă”.
„Publicistica dnei G. Martea (căreia i s-a conferit titlul onorific de „Academician de onoare al învățământului universitar”, n.n.) – scrie dl N. Matcăș – este o analiză lucidă a stării de fapt privind involuția economică a pretinsului stat suveran și independent pe parcursul a 32 de ani, corupția generalizată a celor de la conducere și sărăcirea și dezasperarea populației, emigrarea în masă a acesteia, înăbușirea conștiinței naționale și ținerea sub ascultare a populației îmbătrânite prin politica populismului demagogic al conducătorilor de partide și de stat ș.a.” Volumul prefațat este recomandat drept „un studiu interesant și necesar cititorului, cu multe elemente de noutate, contribuție personală. Cu toate că multe lucruri par deja cunoscute din literatura de specialitate, Galina Martea le examinează în cadrul unui tot întreg, în interacțiunea lor, ceea ce conferă fenomenului literar românesc și îi relevă calitățile prin care literatura română își croiește o ieșire sigură în universalitate.” (p. 19-20).
Într-un „Cuvânt de însoțire”, autoarea constată că, într-un climat postmodern zgomotos clamând fie ideea antonomiei ori a unor politici de grup (feminism, homosexualism ș.a.), „regândirea identității” devine o problemă „presantă” și ea se realizează, în chip major, de „cultura media”, atât prin „reconstruire” cât și prin „deconstrucție”, „Identitatea” este, așadar, un concept aflat în „criză”, de aceea „problema identității (self-identity) trebuie examinată ca un proces, dar nu în absența unei identități de referință, în pofida fluidizării care ne amenință în hight modernity”. De aceea, autoarea crede că adecvată „noii paradigme a geomodernizării” este sintagma de „identitate concentrică” (Galtung), incluzând atât localismul cât și globalismul. Mai ales azi, când, sub stindardul „corectitudinii politice”, „localul” (al cărui elogiu îl făcea Guy Scarpeta) este sacrificat de „global” (în care credea Leon Wieseltier). Secretul este ca „ethosul transmodern” să împace tendințele aflate în conflict, evitând astfel o Istorie abulică ce duce la „creșterea entropiei” („organizarea dezordinii” și „opacizarea lumii”).
Pe această temă „acroșantă” și „notorie”, a „identității culturale”, se înscrie și demersul ideologic și istorico-literar al Galinei Martea („cu extensii avizate în culturologie” – A. D. Rachieru), scriind despre „Identitatea literaturii române în cultura universală”. Un prim volum așezat „sub binomul modernism-postmodernism”, îmbinând istoria și critica literară, „un excurs lacunar, să recunoaștem, amestecând, palpând relieful axiologic, nume de felurite calibre”, după cum scrie în „cuvântul de însoțire” dl A. D. Rachieru, așteptând ca serialul promis, „saturat informațional”, să respecte „canonicitatea valorilor românești”, adică a valorilor consacrate și valide, în ciuda unor comentarii de conveniență și reciprocitate empatică.
Autoarea scrie, mai întâi despre valoarea „națională și universală” a literaturii române, mai exact despre „Literatura română în cultura universală”, cu etapele de sincronizare care se cunosc, de la epoca veche (umaniștii medievali și corifeii iluminismului românesc) până în epoca contemporană, la „moderniști” și chiar „postmoderniști”, considerând proza „un proces reformator după anii 1990”, iar, în speță, romanul „formă a progresului literar” (de-a lungul epocilor literare și curentelor).
Tot o privire de ansamblu, cu accent pe câteva personalități scriitoricești, realizează autoarea în ap. II, „Literatura română în viziunea scriitorilor străini”, altfel zis „Cultura literaturii române în contextul altor culturi”, studii pe care le cunoaștem din presa literară în care au fost inițial publicate. Desigur, este vorba de „doar câțiva scriitori și savanți români”, aceștia „fiind destul de cunoscuți în literatura și cultura mondială”, precum (în ordinea menționată la pp. 115-200), Eliade, Cioran N. Iorga, Eminescu, dar și Arghezi, Călinescu, E. Lovinescu, Nichita Stănescu, Eugen Ionescu, Tudor Vianu, Mihail Sebastian, Matei Călinescu, Thomas Pavel, Gellu Naum, Panait Istrati, suprarealiștii Gherasim Luca, Paul Păun, Dolfi Trost, apoi Monica Lovinescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Vintilă Horia, George Astaloș, dar și Herta Muller (nu Herța), Norman Manea, Andrei Codrescu, Alexandru Ciorănescu, Tristan Tzara, Matei Cazacu, Eugen Coșeriu, Paul Goma, Lucian Boia (!). Cum se vede, lista este, din punct de vedere didactic, destul de aglomerată, tale quale, autoarea urmărind „ecoul” acestor scriitori în planul culturii și universalității creatoare, și nu o evocare în contextul epocilor respective, cu sincronicitatea și, desigur, specificitatea lor. Este o tratare culturologică, cu „lacunele” deja respectuos amintite de prefațatorul A. D. Rachieru, istoric și critic literar, care înțelege literatura în desfășurarea ei specifică profund legată de social și ideologic, înaintând pe etape succesive de afirmare a valorilor implicate, nu doar estetice.
Un mai lămuritor capitol este acela despre „Scriitorul român – între proză și poezie” (III), în care autoarea își adună articolele despre scriitori români (și basarabeni) din varii generații (capitol în care prefațatorul amintit ar putea rămâne oarecum descumpănit de „canonicitatea” unor autori de azi judecați prin alte criterii decât cele estetice: de la confrații de dincolo de Prut apreciați fără reținere („renumitul” Nicolae Dabija, „istoricul literar de mare preț din Basarabia” Iurie Colesnic, „scriitorul-savant” Nicolae Mătcaș, Lidia Grosu, Valentin Tomuleț, Virgil Mândâcanu, Ștefan Străjeri), la scriitori români de valori diferite (de la Veronica Bălaj, Anca Sîrghie, Traian Dorz, la Ioan Popoiu, Mihaela Aionesei, Claudiu Dumitrache, Rodica Elena Lupu, Mariana Gurza, Al. Florin Țene, Ionuț Țene, Alensis De Nobilis, ), gratulați cu calificative maxime.
Cu aceeași generozitate indistinctă se desfășoară și cap „IV. Lectura – cultură în dezvoltarea umană”, prilej de gratitudine pentru reviste cunoscute îndeosebi din spațiul virtual („Floare Albastră” – fondată de poeta, prozatoarea și publicista Emilia Țuțuianu, în 2018, și editată de Centrul Cultural Spiritual Văratic, „Lăcașul Culturii Eminesciene”; „Rotonda Valahă” de la Râmnicu-Vâlcea, trimestrial de literatură, artă și civilizație, editat de Filiala Sibiu a U. S. din România și Asociația Culturală „Curierul de Vâlcea”, condusă de Ioan Barbu și Ion Andreiță, având „director onorific pe D. R. Popescu; „Ofranda Literară” de la București, cu apariție trimestrială, fondată în 2019 și editată de scriitorii Ioan Popoiu și Liana Nicolae; „Constelații Diamantine”, „revistă de cultură universală” editată de jurnalista și poeta Doina Drăguț la Craiova (2010), apărând „sub egida Ligii Scriitorilor Români și a UZPR”; „Mirajul Oltului” din Călimănești (2018) editată de scriitorul Ion Nălbioru; „Domnul de Rouă”, din ținutul Romanaților, fondată în 2016 de publicistul Nicu Vintilă Sigibida; proiectul revistei „Armonii Culturale” din Adjud, „MILENARIUM – Dicționar Enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea”, vol. I, coordonator Gheorghe A. Stroia, 2021… La unele din aceste reviste, precum la multe altele din spațiul virtual, dna Galina Martea colaborează, fiind chiar redactor-asociat, după cum vedem din lista CV-ului , Itinerar bibliografic” (pp. 516-526).
Desigur, autoarea, în „autoexilul” olandez, ține, în convenite circumstanțe, legătura cu țara prin astfel de publicații, spațiul virtual constituind un important izvor bibliografic, conform listei bibliografice (pp. 528-533), dar nu tocmai cel mai potrivit pentru astfel de panorame culturologice, îndeosebi de literatură română. De aici, din România, se vede mai în relief și un altfel de spectru valoric! Altfel, intrată pe mâna unui „canonic” nu neapărat îndoctrinat cu ierarhiile „la modă”, m-aș mira dacă lucrarea dnei Galina Martea ar scăpa de o drastică evaluare critică, căci, departe de a propune noi ierarhii (deși validează unele inițiative și nume), autoarea nu face decât să treacă în revistă o parte din fenomenul literar românesc, prevalându-se, atât în evaluări istorico-literare cât și în context actual, – dincolo de orice tentativă de spirit critic deranjant -, de empatii conjuncturale, circumstanțiale, conveniente, practicând în consecință o critică respectuoasă, confraternă, pacifistă, elogioasă, o critică eminamente culturală și simpatetică, în sensul unui suflet prietenesc, larg deschis, de solidar și vibrant umanitarism față de tot ce „mișcă” în Țară (în comparație cu spiritul critic tăios, lucid și just incriminator din lucrările privind ceea ce noi numeam „diagnosis Basarabiae”)…
Zenovie Cârlugea
NB. Îi mulțumesc autoarei pentru reproducerea articolelor mele, la secția „Aprecieri critice”, despre „Basarabia – destin și provocare”, pp. 420-425; „Pe muchie de lumină”, pp. 449-457 – cu umila precizare că din înșirarea de calități „dr., critic și istoric literar, prozator, eseist, editor, membru al USR”, repetată, trebuie scos urgent cuvântul „prozator”, nu că aș dezavua acest gen, dimpotrivă, dar îmi cade în cârcă nemeritat! Mulțumesc, inclusiv celor care m-ar bănui de această… impostură! (Z.C.)