IN MEMORIAM
LAZĂR LĂDARIU ( 25 martie 1939-1 ianuarie 2019)
Semnează NICOLAE BĂCIUȚ, PR. GHEORGHE NICOLAE ȘINCAN, RĂZVAN DUCAN, GABRIELLA COSTESCU, EMILIA AMARIEI, ILIE ȘANDRU
MAXIMĂ DREPTATE
Într-un exercițiu al afinităților elective, revista Vatra veche a dedicat suplimente unor personalități ale vieții literare, dacă ar fi să enumăr doar pe N. Steinhardt, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, între acestea însă un loc aparte găsindu-și suplimentul dedicat lui Lazăr Lădariu, la împlinirea a 75 de ani.
Argumentul acestei opțiuni nu era vârsta venerabilă, ci opera acestuia, o operă substanțială și complexă, insuficient valorificată, atât la nivel local, cât și național.
Era felul meu prin care încercam, prin revista Vatra veche, să fac, vorba poetului, „o minimă dreptate”, atrăgând atenția asupra unui destin trecut prin multe încercări ale vieții.
Era atunci, în plină putere de muncă, neobosit, prezent pe toate fronturile vieții publice, cu o tinerețe și entuziasm pilduitoare.
Mai avea încă destule de spus, de făcut, nedispus să aleagă o existență leneșă, a împăcării și resemnării, ci, dimpotrivă, să mai dea tot ce mai avea de dat bun pentru conaționalii săi.
Crucea pe care și-a asumat-o n-a fost ușor de dus, nici ca politician, nici ca gazetar și nici ca scriitor, acesta din urmă având mereu de suferit de pe urma atitudinii sale ferme, pusă în slujba idealurilor naționale. Nu s-a lăsat copleșit de mașinațiunile de marginalizare, a continuat să scrie, credincios limbii române, mereu animat de imperativul caragialean, „cinste și gramatică”, invocat adesea, dezamăgit de imposturiși impostori din presa și literatura română, care confortabil ajunși în fruntea bucatelor – a premiilor literare, a… dividendelor.
Am făcut mereu echipă bună, fiind prezenți acolo unde era nevoie de noi, până la a ajunge să fim antrenați permanent în acțiuni de promovare a valorilor culturii naționale, a lecturii, a demnității și adevărului.
Am fost puși, fără discernământ, în ecuații denigratoare, ajungând până la a mă pricopsi cu dușmanii pe care îi avea, nu puțini, iar prietenia dintre noi nu ajunsese nu doar să fie invidiată, ci și hulită.
M-am bucurat de solidaritatea sa, deși, în acest fel, și-a atras, la rândul său, destule adversități.
Am continuat să mergem pe același drum însă, fiind și cel care, cu o singură excepție, și aceea, de circumstanță favorizată tot de mine, i-a editat toate cărțile pe care le-a scris după decembrie 1989.
Grăitor prntru prețuirea ce i-am purtat-o însă a fost și Suplimentul revistei Vatra veche pe care i l-am dedicat în 2014. Cu siguranță, cel mai important demers care privea promovarea operei sale.
Noi trecem, aceste mărturii rămân. Sunt mândru de ele, și dacă e să regret ceva, atunci mi-aș reproșa doar tăcerea dintre noi, forțată de împrejurări pe care nu merită să le fac publice acum și aici, din ultimele sale luni de viață.
Apa trece, pietrele rămân – repeta acest lucru adesea Lazăr Lădariu. Ape vor trece, mai mult sau mai puțin învolburate de motivații meschine, dar Lazăr Lădariu va rămâne.
Mai devreme sau mai târziu sper să aibă parte nu de minimă, ci de maximă dreptate.
NICOLAE BĂCIUȚ
A PLECAT DINTRE NOI UN MENTOR
Cutremurat, până-n adâncul sufletului, ca de un trăznet care despică arborele până la rădăcină, am primit, azi 1 ianuarie 2019, vestea plecării dintre noi, la cele veşnice, în Lumina Fară de Amurg, a gazetarului, poetului, scriitorului, omului de mare demnitate și sensibilitate, a condeierului inspirat, LAZĂR LĂDARIU.
Nu este uşor să scriu aceste rânduri. Emoţiile şi sentimentele sunt foarte amestecate şi puternice. Gândurile parcă fug, iar ideile nu se leagă una de alta.
Despărţirea de o persoană dragă nu este şi nu a fost uşoară niciodată. Ideea morţii lui LAZĂR LĂDARIU încă nu şi-a găsit locul în mintea mea.
Vestea trecerii sale în Împărăţia lui Dumnezeu, m-a ajuns după ce solul morţii poposise cu câteva ceasuri înainte la Casa aureolată de suferinţă, prăbuşind speranţele acestei lumi şi deschizând o poartă de mărgăritar spre cea înrudită, prin eternitate, cu sufletul nostru.
LAZĂR LĂDARIU constituia, de-a dreptul, fără nicio exagerare, un model în vremea noastră, înaintea căruia trebuia, după cum zice o vorbă din bătrâni, să-ţi ridici pălăria. Patriot luminat, om de cultură important al vremilor noastre, ne-a dat prin cărţile sale speranţa însănătoşirii vieţii publice, prin reînvierea unor evenimente cruciale ale existenţei neamului nostru şi a unor chipuri reale sau transfigurate artistic, zugrăvite în lumina omenescului şi adevărului.
Toate scrierile lui LAZĂR LĂDARIU sunt expresia reactivităţii sale la tot ceea ce se întâmpla în societate, a mâhnirilor generate de secularizarea din ce în ce mai acentuată a societăţii şi de îndepărtarea omului de cele ale firii, de credinţa în Dumnezeu şi de dragostea faţă de glia străbună. LAZĂR LĂDARIU era omul pe care l-am preţuit de când l-am cunoscut, cu multe decenii în urmă, şi pe care l-am aşezat fericit pentru totdeauna, în inima mea.
Domnului LAZĂR LĂDARIU,îi era recunoscut statutul de mare personalitate a culturii române, de mare şi prolific poet, jurnalist de un echilibru desăvârşit, preşedinte al despărţământului ASTRA Mureş, mare patriot, om politic, iar preţuirea mea contează mai puţin pentru ceea ce a fost acest om, vrednic, fremătător, din caracterul şi faptele căruia, am avut numai de învăţat.
LAZĂR LĂDARIU ne-a părăsit, după o îndelungată suferinţă. Iar aceasta este o ştire tristă şi gravă, care ar trebui să dea de gândit multora, şi mai ales celor care se cred „alfa şi omega” lumii acesteia pe care o vizităm temporar, pentru a o părăsi, definitiv şi iremediabil, la primul semn al Divinităţii.
Că moartea e la fel de neaştep-tată şi decisivă precum fulgerul și loveşte fără avertisment şi nu ţine cont de circumstanţe, de vârstă, de locaţie, de moment, de nimic.
În acest ceas de tristă despărţire, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să dăruiască iertare de păcate robului său LAZĂR LĂDARIU şi să-i răsplătească ostenelile şi faptele bune, cu veşmântul de lumină al Împărăţiei cerurilor, în pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.
Să-ţi fie uşoară, drag Prieten, marea şi ultima trecere, să fie luminat locul ce-ţi va fi hărăzit.
În ceasuri de reculegere, atâţia câţi mai suntem şi cât vom mai fi, vom mărturisi pentru LAZĂR LĂDARIU, aşa cum şi El va aduce mărturie pentru noi.
Veşnica lui pomenire!
PR. GHEORGHE ȘINCAN
Aș spune: ”Lazăre, vino afară!”,
dar nu pot, fiindcă n-am această putere!
Capătul de drum a orice sau al oricăruia este inevitabil. El poate veni mai de vreme sau mai târziu, în funcție de entitate și împrejurări, dar tot inevitabil rămâne. Inevitabilul pentru LAZĂR LĂDARIU s-a produs în prima zi a anului 2019, când muzica pocnetelor sticlelor de șampanie, de la trecerea dintre ani, abia se stinsese. Vestea a căzut ca un trăsnet, tulburând apele liniștii, producând o profundă emoție și tristețe în rândurile celor care l-au cunoscut sau i-au citit articolele și cărțile de poezie, sau l-au auzit vorbind despre neam, țară, dreptate, adevăr, frumos, ca forme ale iubirii.
LAZĂR LĂDARIU a fost un publicist rasat de presă scrisă, cu peste 10.000 de articole la activ, ”profesie unde nu-i loc de fricoşi”, cum îi plăcea acestuia să spună. A fost un poet rafinat, autor a peste 20 de volume de versuri, o „personalitate cu fibre tari, imposibil de răsucit şi rupt”, cum spunea despre el criticul literar Alex Ştefănescu. A fost un om politic de mare caracter şi probitate morală, deputat în două legislaturi în Parlamentul României postdecembriste, apărând interesele României și pe români, cu o cerbicie rar întâlnită. A fost, de asemenea, „politician fără arginţi”, acesta locuind de peste 35 de ani, în acelaşi apartament de bloc din Tg.Mureș, fără maşină proprie şi alte averi!! A făcut și cercetare de sorginte istorică, fiind unul dintre cei trei autori ai cunoscutei cărţi, apărută în 1985, „Epopeea de pe Mureş”. A fost, în perioada de început, unul dintre conducătorii naționali ai Asociației Culturale ”Vatra Românească”, conducând de asemenea, la nivelul județului Mureș, o altă asociație culturală, ASTRA. A fost un om emblematic, cu mare carismă, adevărat tribun pentru aspiraţiile şi lupta românilor mureşeni, dar nu numai al lor, portdrapel al românismului sănătos, constructiv.
Folosind expresia lui Aristotel, puțin schimbată, spun: ”Prieten i-a fost Platon, dar mai prieten i-a fost adevărul”, adevăr care l-a călăuzit pe Lazăr Lădariu, mereu ca un „fir roşu”, în toate demersurile sale, indiferent de linia pe care s-a manifestat. A trăit exemplar, într-un dinamism de invidiat, ce l-a menţinut, până în urmă cu aproximativ 6 luni, proaspăt şi ”verde”, în linia întâi al luptelor de fiecare zi ale românilor,„pentru o bucată de pâine, pentru o bucată de mâine”.
Las doar o lacrimă să-mi cadă și să-mi aline marea tristețe la scrierea acestor rânduri. Dacă aș avea putere aș spune și eu, asemenea lui Iisus: ”Lazăre, vino afară!”, dar nu pot, eu nefiind decât un simplu muritor cu dorință mare, dar putință mică.
Rămas bun, prietene drag, să-ți fie drumul luminat de îngeri, după bunătatea sufletului tău!
Răzvan Ducan
3 ianuarie 2019
„CU SÂNGELE ASFINȚITULUI SE SCRIE POEMUL”
Nu ai cum să vorbești la trecut despre un om care a fost prezent cu trup și suflet la fiecare eveniment cultural, s-a implicat și dedicat cum puțini știu să o facă. N-ai cum să uiți odată cu plecarea lui spre cele veșnice, că și-a lăsat amprenta puternic pe viața trăită, reprezentând județul în Parlament, că a avut peste 100 de premii și distincții, a fost apreciat ca cetățean de onoare și a cules de la prima poezie până la Fibula de la Suseni, toate onorurile. Toate prin muncă, cinste și omenie. De la vlădică la opincă, a apreciat fiecare om cu care a ajuns să stea de vorbă. Impresionant mod de viață, uluitor prin puterea exemplului.
A plecat de printre noi la cele veșnice, dar nu prea departe, ci în sufletele acelora care au prețuit și cinstit OMUL Lazăr Lădariu. Prima poezie din volumul „Poeme cu ochii de iarbă nouă” – editura „Vatra veche” (2016), carte selectată în colecția „100 de cărți pentru marea Unire 1918-2018”, are ca titlu: „Cu sângele asfințitului se scrie poemul”. Cu toate că volumul vorbește despre viață, amintind „iarba nouă”, tristețea iernii e așternută printre poezii, de parcă, Lazăr Lădariu știa că iarna vine „iarna”: „Doamne, cum, peste noi, ninge tăcerea/ prin sufletul nostru de-aseară,/ cu mirosuri de treceri spre lună…” și în altă strofă: „De-aseară căutăm mormântul/ trecutei vremi pe care cândva am văzut-o/ murind în aurul apusului,/ printre aromele zăpezilor vâslind…/
L-am cunoscut pe scriitorul Lazăr Lădariu în anul 2003, când Sighișoara noastră culturală era în focuri cu evenimentele, iar articolele trimise de mine spre ziarul „Cuvântul liber” au fost apreciate și am fost încurajată să continui. Calmul afișat în orice împrejurare, tactul și verticalitatea OMULUI Lazăr Lădariu, cărțile ajunse în mâna mea spre lecturare, m-au convins că este înțeleptul pe lângă care merită să stau. Din tot ce a scris Lazăr Lădariu, mai ferit, mai la vedere, am făcut sublinieri, sau, am luat notițe.
Preocuparea dumnealui pentru „mersul mașinii culturale” mai hotărât la Sighișoara, m-a pus pe gânduri. Iată că sunt și oameni care vor să facem ceva la Sighișoara. Implicare benefică.
Fără falsă modestie, am primit un aplomb de a cunoaște mai mult omul din scrierile sale, am avut intenția de a face analiza operei literare a lui Lazăr Lădariu, să pot spune ce anume mi-a atras atenția în creațiile și scrierile dumnealui și ceea ce cred eu despre o așa distinsă persoană.
Parcă toate titlurile poeziilor și le lua din viața trăită zilnic. Nu trebuia să-i fi în preajmă ca să înțelegi ce simte. Simpla bucurie, zâmbetul la trezire, starea de veghe în sinele ascuns, m-au făcut să înțeleg că Dumnezeu a hăruit acest suflet minunat cu DARUL CUVÂNTULUI. În emoțiile din „Secunda mea de pământ”, s-a dus la munte cu inima întreagă, s-a pierdut prin frigul aducerilor aminte deoarece s-a considerat un anonim trecător (poemul „Loc căutând în cea inimă de iarnă”). Impresionată puternic sunt citind poemul „Când cerul ninge cu stele”: „tot mai rare-s și bucuriile/ cele simple, de o singură zi,/ tot mai de departe zîmbind/ peste ai noștri ani duși,/ când peste cei morți/ cerul plânge cu stele;/
În sinele său ascuns, Lazăr Lădariu are starea de veghe, viziunea că timpul încărunțește și vorbește cu Dumnezeu despre târziul ce vine și chiar îngerul încărunțește.
Am fost tratată mereu cu prețuire și respect, de acest om minunat, iar poeziile mele asupra cărora i-am cerut părerea, au fost cu blândețe comentate de dumnealui, sub critica îndreptării.
Pot să mulțumesc Proniei că am cunoscut „La umbra cuvântului” acest om care nu se mai află „Pe marginea singurătății” și de fapt nici nu s-a aflat decât în veghe, iar „Sub norii de plastic” aude venind reculegerea „Din odăile timpului”.
Vrednică să-i fie memoria.
GABRIELLA COSTESCU
Lumea culturală e mai săracă de acum încolo. O nestemată s-a metamorfozat în stea. Fie ca această stea să lumineze veșnic cerul culturii românești!
Este vreme de doliu printre jurnaliștii și poeții mureșeni, dar și din țară!
Patria își plânge fiul care a iubit-o nespus!
Idicelul este și mai trist căci din vatra lui a fost plămădit acest fiu care l-a reprezentat cu mândrie de-a lungul vremii.
Să vă fie drumul lin în cerul păcii, distinse domnule Lazăr Lădariu! Un pios omagiu din partea mea!
EMILIA AMARIEI
*
Lazăr Lădariu – străjerul neadormit care a vegheat la vatra românismului
Prima zi a Noului An, 2019, prima veste tristă. Un telefon din Târgu Mureș mi-a adus trista, nedorita și dureroasa veste că bunul și vechiul meu prieten, scriitorul, gazetarul, patriotul, omul minunat, de care mă leagă o veche și statorincă pritenie, LAZĂR LĂDARIU nu mai este printre noi, cei vii. Lacrămi de durere mi-au inundat ochii. Îl știam grav bolnav, însă nu puteam crede că nu se va face bine. După cum acum nu accept ideea dispariției sale. Aproape nu-mi pot închipui cum va arăta ,,Cuvântul liber” fără Lazăr Lădariu! L-a condus, cu pricepere și abnegație atâția ani! Lazăr Lădariu a fost un profesionist al condeiului gazetăresc! Ca să nu vorbesc de zecile de volume de poezii, care l-au impus în rândul poeților contemporani importanți.
Dar Lazăr Lădariu va rămâne în memoria noastră și a celor care vor veni după noi ca străjer neadormit care a vegheat la vatra românismului, la apărarea identității românești din Transilvania, vatra milenară în care s-a plămădit poporul român. Pe cei care au atentat și atentează la integritatea țării, prin așa-zisele ,,autonomii”, Lazăr Lădariu i-a lovit fără cruțare, prin pana ascuțită și neiertătoare a condeiului său. Fiindcă cuvintele rostite cândva de un alt mare român, anume că ,,România nu poate fi întreagă fără Ardeal”! i s-au întipărit în suflet și le-a purtat în inima sa de luptător. Tocmai de aceea Lazăr Lădariu a devenit pentru unii ,,un naționalst înrăit”! Doamne bine ar fi să avem cât mai mulți astfel de ,,naționaliști înrăiți”, așa cum a fost Lazăr Lădariu!
Prin dispariția lui Lazăr Lădariu Transilvania și Țara pierd un mare român, un mare patriot, devotat, trup și suflet, cauzei poporului român. Iar noi, care i-am fost aproape și ne-am bucurat de prietenia sa, pierdem un prieten drag și adevărat a cărui dispariție o vom simți multă vreme de acum încolo.
Dumnezeu să-l odihnească în Împărăția Sa cea cerească, unde Lazăr Lădariu își va găsi odihna de care nu a avut parte în viața aceasta, pământească!
ILIE ȘANDRU