Date inedite despre basorelieful lui Eminescu de la Cimitirul Bellu din București

Așa arăta mormântul lui Eminescu, în secolul trecut, în perioada interbelică.

         În urmă cu o săptămână, profitând de ultimele zile însorite ale acestei toamne, am decis să fotografiez monumente de for public având ca subiect chipul ”Luceafărului”.

          Am ajuns desigur și la mormântul poetului, aflat la Cimitirul Bellu. Citisem anterior palpitanta istorie a acestui monument și, mai ales, detalii legate de existența unui Fond Eminescu, în administrarea Municipalității Bucureștilor, pentru îngrijirea locului de veci, subiect dezvăluit opiniei publice de jurnalistul Miron Manega.

          Cunoșteam, de asemenea, conținutul discuțiilor purtate în mediul celor interesați de biografia eminesciană pe marginea unor chestiuni controversate privitoare la istoria acestui monument tombal: semnificația torțelor cu vârful în jos, modificarea aspectului inițial al mormântului poetului, deși acesta este declarat obiect de patrimoniu, propunerea de a se deshuma rămășițele pământești ale lui Eminescu, pentru a se stabili cauzele morții acestuia, dar mai ales lipsa de informații credibile cu privire la autorii acestui locaș de odihnă veșnică a nemuritorului geniu.

            Din păcate, cel ce vizitează astăzi acest mormânt va avea o surpriză: nu numai că a dispărut grilajul din fier forjat (a fost dezafectat în anul 1961), dar au fost operate modificări substanțiale asupra configurației inițiale a acestuia.

            Trecând de domeniul afirmațiilor pur speculative, am intenționat să caut ce alte mistere mai ascunde acest monument.

            Povestea acestui monument este simplă. Imediat după stingerea din viață a marelui poet, prietenii și cunoscuții acestuia au decis să ridice un monument funerar deasupra tristului mormânt, scop în care au strâns banii necesari (comitetul înfiinţat la 20 octombrie 1889 era alcătuit din Titu Maiorescu, I. L. Caragiale, I. C. Negruzzi, A. Chibici- Revneanu, Teodor G. Rosetti, N. Mandrea, N. Săveanu Dr. I. Neagoe și M. Brăneanu).

            La Arhivele Statului din București poate fi consultat un dosar conținând documente referitoare la modalitatea de obținere a fondurilor necesare realizării acestui proiect (subscripție publică), suma  strânsă (7153 lei), precum și cheltuielile făcute (monumentul propriu-zis, împreună cu medalionul de bronz, au costat 5000 lei, alți 190 lei s-au cheltuit pentru realizarea soclului de beton al grilajului, la care se adaugă 816 lei pentru grilajul de fier forjat şi 88,15 lei cheltuieli administrative: corespondenţa şi plata trăsurii cu care T. Maiorescu se deplasa la Cimitirul Bellu. În luna iunie 1892, Chibici – Revneanu, secretarul Comitetului de Inițiativă, semnează Procesul Verbal de descărcare a cheltuielilor, ceea ce înseamnă că aceasta este data de finalizare a monumentului. În noiembrie1892, sub efigia realizată de sculptorul I. Georgescu este adăugată o placă de bronz, cu un citat din lirica eminesciană:

”Reverse dulci scântei

Atotştiutoarea,

Deasupra-mi crengi de tei

Să-şi scuture floarea.

Nemaifiind pribeag

De-atunci înainte,

Aduceri aminte

M-or troieni cu drag.”

         Fără nici un dubiu, I. Georgescu este autorul basoreliefului cu chipul poetului. Se cunoaște, de asemenea, faptul că, inițial, contractul a fost atribuit arhitectului francez André Lecompte du Noüy, cu merite incontestabile în repunerea în valoare a unor monumente religioase sau laice autohtone, uneori criticat de contemporanii săi pentru maniera  oarecum personală în care a  realizat restaurarea acestora. A fost un apropiat al familiei regale, ilustrând chiar una dintre lucrările Reginei Carmen Sylva. Faima sa era atât de mare încât este ales membru de onoare al Academiei Române (1887).

            Sobrietatea monumentului lui Eminescu, lipsa unor simboluri religioase, în varianta inițială, demonstrează fără tăgadă concepția autorului inițial al  proiectului.

            Pentru motive pe care doar le putem bănui, André Lecompte du Noüy renunță la acest proiect, probabil fiind presat de proiecte mult mai ample, în curs de desfășurare la Iași, Târgoviște, Craiova, Câmpulung, Sinaia, astfel încât profesorul și sculptorul I. Georgescu este cel ce va finaliza  monumentul.

            Acesta va fi chemat să realizeze încă un monument dedicat lui Eminescu, ce a fost amplasat la Botoșani și inaugurat în toamna anului 1890.

            Coroborând  datele de arhivă, aflate la București, cu cele de la Botoșani, putem stabili cronologia realizării acestor monumente dedicate lui Eminescu. Bustul poetului, ridicat de I. Georgescu la Botoșani, în anul 1890, precede realizarea efigiei de pe mormântul de la Cimitirul Bellu (1892).

            Se știe cu precizie numele artizanului care a turnat în bronz bustul de la Botoșani, precum și orașul unde a fost turnată lucrarea: Louis Martin, Fonderie Paris.

            În schimb, în fișa lucrării de la Cimitirul Bellu lipsește cu desăvârșire numele orfevrierului și atelierului. Fără îndoială, se putea presupune faptul că opera de artă a fost turnată în străinătate, așa cum s-a petrecut și cu alte lucrări de for public din România.

            În aceste condiții, am decis să cercetez din nou monumentul lui Eminescu de la Cimitirul Bellu.

            Ajungând la acest celebru loc de pelerinaj, vizitat de numeroșii admiratori ai Poetului, am îndreptat obiectivul aparatului de fotografiat spre efigia ce ilustrează chipul Luceafărului. Am surprins, în lumina apusului de soare, chipul de o adâncă expresivitate al tragicului geniu, rămânând impresionată de finețea trăsăturilor și a detaliilor artistice, ce pun în evidență măreția acestuia.

            Dar aparatul, a cărui fidelitate și performanțe tehnice sunt de-a dreptul remarcabile, mi-a dezvăluit un detaliu ce a scăpat până acum din atenția cercetătorilor.

Basorelief cu chipul lui Mihai Eminescu, la mormântul poetului, de la Cimitirul Bellu ( Foto: Tanța Tănăsescu, Oct. 2019)

            Iată ce mi-a relevat însă fotografia, mărită de câteva ori:

(Foto:Tanța Tănăsescu, Oct. 2019)

        Fotografiile realizate arată numele celor care au creat basorelieful:

” J. Georgescu” și  ”Louis Martin, Fondeur  Paris”, precum și data realizării acestuia: 1891.

            Iată, așadar un detaliu important: sculptorul I. Georgescu  a colaborat cu Louis Martin, domiciliat la Paris, Rue Saintonge  nr. 9, atât pentru finisarea bustului lui Eminescu de la Botoșani, cât și la monumentul tombal al poetului de la București.

            Având în față imaginea basoreliefului lui Eminescu, de la Cimitirul Bellu, am avut ideea să caut originalul creat de  I. Georgescu, matrița în ghips a acestei efigii vechi de peste un secol. Am găsit-o, după investigații ample, în colecția donată de faimosul scriitor Mihai Tican Rumano Muzeului de Artă Plastică din Câmpulung – Muscel.

            Adresându-mă doamnei Sorina Peligrad, careia îi adresăm mulțumirile noastre, aceasta a avut amabilitatea de a-mi trimite imaginea matriței din ipsos lustruit a celebrului medalion al lui Eminescu.

Matrița efigiei lui Eminescu aflată la Muzeul de Artă din  Câmpulung Muscel

          Comparând-o cu bronzul turnat în Franța de Louis Martin, observăm finețea, exactitatea și calitatea excepțională a copiei în bronz. Mai constatăm, de asemenea că,  până în anul 1909,  existau următoarele busturi dedicate lui Eminescu: unul din ghips (realizat chiar în 1889 de Filip Marin, amplasat în incinta Ateneului Român) şi trei busturi din bronz: la Botoşani confecţionat în anul 1890, autor fiind I. Georgescu, urmat de cel din Dumbrăveni (realizat de sculptorul  Oscar Späthe în 1902, având o înălțime de 2,5 m) şi cel din Bucureşti, amplasat în timpul mandatului primarului Pake Protopopescu şi cu îngăduinţa directorului poliţiei Capitalei, Scarlat Orăscu, în grădina din faţa Ateneului Român (același autor I. Georgescu).

                                                                                     Tanța Tănăsescu / UZPR