◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro

Invenții românești (mai aproape de noi) în presa de veac și în mentalul colectiv

Plugarii și măistoriile lor în rânduiala anilor 1912/1913 și 1993. Consemnări

 

Context. Puține sunt cazurile de mărturii sau mărturisitori despre unele preocupări ale plugarilor, care au știut dintotdeauna, a-și o(rândui) treburile din jurul casei. Vorbim, în acest caz, de doi plugari, la distanță de peste o sută de ani unul de celălalt, din satul Macea din Pusta Aradului.

Așadar, amintim de David Ranta, care, la vârsta de 23 de ani (șase clase elementare), s-a făcut remarcat cu un zbor deasupra unei pășuni din sat (dispărut în timpul Primului Război Mondial) și Petru Socaci (n.1936) octogenar, care s-a făcut vestit cu un ou potcovit.

 

***

 

Preocupări (măistorii) (o)rânduite, devenite brevete. Aradul a fost cunoscut (mai mult) prin poposirea lui Aurel Vlaicu aici (1913), dar și prin primul inventator (1909) care a făcut o demonstrație de zbor cu un elicopter. Vorbim despre  Faludy Karoly (născut la Pâncota, 1872, m. în 1974, la aproape 102 ani, a fost ucenic de tinichigiu, dar și reputat actor).

David Ranta a inventat un aparat cu manetă (care putea fi și barcă și automobil) cu care a participat la Budapesta (unde a avut loc concursul 70 de exponate /monoplanuri), pentru care a luat Marele Premiu. Aeroplanul, făcut din lemn, a fost supus unui juriu la o zi după încheierea competiției (însuși prezidentul, contele Zichy a ținut să încurajeze invenția, oferind o medalie  cu tricolorul maghiar). De fapt, ziarul „Românul” (1914) consemnează toată isprava: „Făcându-mi într-o  zi de Duminecă plimbarea în fața unei cafenele din Arad, mă întâlnesc cu un cunoscut, Dl G. Ranta (funcționar la o bancă) și care îmi istorisește că are acasă un frate care, în timpul hodinei, cetește.” Abia acum înțeleg de ce, în veranda acoperită a casei părintești din Macea, pe întreg peretele erau fotografiile mari și înrămate ale celor doi frați (acum numele lor este încrustat pe Monumentul eroilor din Cimitirul Ortodox), George Ranta (avocat) și David Ranta (plugar), frați ai bunicului patern (Pavel Ranta, care face parte din cei șapte eroi anonimi locali fugiți într-o căruță să prindă ultimul tren către Marea Unire.)

Din păcate, la vremea prunciei, prea puțin a fost voie să ni se spună și, dacă am aflat mult mai târziu, se datorează libertății presei ce avea să vină. Mergând pe fir de poveste, și dând crezare unei surori a acestora, prin anul 1911, avocatul se afla la casa părintească și i s-a adresat fratelui care era foarte imaginativ:

„ – Măi Davide, tu știi să meșterești de toate, războiul de țesut, furca cu roată, eu cred că și o mașină de zburat ai putea face, numai să vezi.

         D-apu, numa’ să văd!”, a răspuns David.

Astfel, în scurtă vreme, cei doi frați au plecat la Budapesta să procure cele necesare. Piesele aduse au contribuit la făurirea unui aparat de zbor care s-a desprins de la sol.

Cei doi temerari nu s-au oprit aici, participând la Experimente aviatice la Oradea și Budapesta (după consemnările presei vremii).

Revista „Cosînzeana” (1914) va publica știrea, dar numele fraților va fi încurcat (Gheorghe va fi cel la care se va face vorbire), însă această mică scăpare nu va știrbi palmaresul, localnicii care au asistat (la Siti/un toponim), au confirmat izbânda.

Azi, aeroplanul este găzduit de Muzeul Aeronauticii din Budapesta.

Pe același fir  de poveste, vom adăsta în gospodăria lui Petru Socaci din Macea (casa cu numărul 314, foarte aproape de locul zborului mai sus amintit).

De data aceasta aventura oului potcovit aparține soției, Maria Socaci, care, auzind știri despre un ou care poate fi potcovit, l-a îndemnat, mai cu seamă că soțul ei era fierar (căuaci) în sat. Calfă de fierar, Petru Socaci își trăiește zilele ca un octogenar în sat și nu regretă nici anii petrecuți în „ceferie” (a lucrat la Depoul CFR ca fierar-forjar).

Ca un hobby, a îmbinat meseria de potcovar cu cea de rotar (reparând căruțele sătenilor). Maistor al dibăciei, când l-am vizitat acasă (în mihei/atelier) am priceput toate etapele „creației” sale meșteșugărești.

Despre oul potcovit am aflat că a încercat și oul de găină, și cel de struț ori de bibilică, dar cel mai bine „se lasă” cel  de rață mută.

Potcovarul povestește că un meseriaș este bun atunci când străpunge coaja de ou spre a elimina conținutul (fără a se crăpa).

După șaizeci de ani de căuăcie (rotărie), Petru Socaci și-a adus faima în lume acum treizeci de ani cu oul potcovit.  Primul exemplar se află la un muzeu din Viena. Ține să precizeze că pasiunea nu îi este umbrită de vreo „afacere”, cu  toate că sătenii nemți plecați din sat i-ar da oricât să colecționeze mai multe exemplare, însă unchiul Petru a lu’Șactăru (cum este cunoscut după poreclă) nu își vinde priceperea, ci oferă doar cadouri, ca (în)semnuri pascale sau suveniruri familiei sau trecătorilor.

Folosindu-se de  o forjă veche și de  ciocan, fierarul, săteanul, „a bătut” alți  fierari din douăsprezece țări (are exemplare unicat în  Germania și Austria), iar la Viena, la un târg thematic (1993), până și cu oul potcovit a câștigat faima binemeritată.

Presa locală și națională a consemnat ideea și unicitatea acesteia, despre care inventatorul spune că i-a adus satisfacții, cu atât mai mult cu cât un cal, fie cât de blând, se lasă greu potcovit.

În concluzie, cuvine-se a aduce un omagiu la centenarul zborului cu aeroplanul și la treizeci de ani de invenție câștigată oului potcovit, și maistorului!

La sat, în Pusta Aradului, mâna care meșterește e arta dobândită prin iscusință!

Acest eseu evocativ este o preaplină adresare presei de acum o sută de ani (azi, într-o eră a digitalului și nu numai), iar, la Ziua Presei, suntem datori a certifica (și garanta) prețul scrisului de atunci.

 

A consemnat Florica R. Cândea

UZPR, Filiala Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *