Motto: „Scrisul este probabil cea mai grozavă inventie umană, legându-i pe oameni unul de celălalt, cetățeni din epoci îndepărtate, care nu s-au cunoscut unul pe celălalt niciodată. Cărțile rup cătușele timpului. Cartea (și revistele ce cultură) reprezintă dovada că oamenii sunt capabili de magie” (Carl Sagan)
Răscolitorul anotimp al primăverii ne amintește și de cei 30 de ani scurși de la apariția revistei de cultură și spiritualitate „Observatorul”, din Toronto. E mai mult decât un sfert de veac, timp pe care-l poți privi cu nedumerire pentru viteza cu care a trecut pe lângă noi și prin viața noastră, cu o avalanșă de schimbări, încât nici nu mai știm cine mai suntem pe această planetă. Rostogolirea prefacerilor a făcut ca cei care astăzi dau ființă unei reviste de cultură nu își pot imagina cum era situația cu 30 de ani în urmă și ce înseamnă o astfel de izbândă a a continuității. Pe surt vorbind, apariția unei astfel de reviste pe atunci însemna victoria câștigării unei redute după o bătălie memorabilă. Internetul pe atunci, abia prinsese rădăcini, încât, folosirea lui nu era la îndemână oricui, iar programul era încă în faza incipientă. Tineretul încă nu își găsise marea plăcere și utilitatea mânuirii lui.
Pe când primăvara trimitea ecouri ale apropiatei sale sosiri și mai apoi a așternut covorul floral chemânt mugurii la viață, atunci a înmugurit și a înflorit și sufletul nostru, împreună cu primele pagini ale revistei, pe care cu drag am numit-o de la început a noastră.
Așa s-au sădit în inimile celor care i-au dat ființă emoții și satisfacții cu vibrații vii pentru toată viața, poate chiar și dincolo de această lume, acolo unde au însoțit pe cei plecați în zări senine, dar pe care îi simțim alături de noi.
De la bun început, în suplețea frumuseții acestei noi „zidiri” s-a instalat o atmosferă a bunei înțelegeri, a sincerității recunoașterii și a acceptării reciproce, a păcii izvorâte din iubire, valori păstrate cu sfințenie până în prezent.
Privirile retrospective mi-arată că, incontestabil, nota fundamentală a „Observatorului” este dragostea de oameni.
Mă repet scriind despre aceste aspecte de mai multe ori, , dar revenirea la o temă pe care o trăiești viu, e ca apa pentru însetat. Sunt imagini ale întâlnirilor lunare ale colaborator de o impresionantă frumusețe inedită, cum e imaginea celor cocoțați pe uriașe baloturi de hârtie, alții așezați pe unde nu-ți putea trece prin creangă minții în imensă sala a tipografiei, locul nașterii „Observatorului”, sau felul cum se desfășura programul, cu mult umor, păstrându-și înalta sa ținută.
Astăzi, la ceas aniversar, într-un glas strigă un calduros LAUDATIO editorului și redactorului-șef al revistei, domnului Dumitru Puiu Popescu. Admirăm și prețuim importanța unei vieți trăite din plin în dorința căutărilor și a cunoașterii, pentru deosebitele împliniri, pentru neliniștea căutărilor, pentru concepția și alcătuirea tematicii, pentru abordările ei, pentru că are curajul neînfrânt de a trece peste toate impedimentele.
Un cuvânt de prețuire deosebită cuvine-se celor ce s-au învăluit în armonia colaborării. Sunt de admirat pentru efortul făcut cu devotement, pentru că scrisul este un act deosebit de trudnic. Greu găsești cuvintele care scânteiază lumini în partea nevăzută a adevărului. Scrisul îți cere să reflectezi și să supraveghezi propriile emoții, sentimente și gânduri, îți cere o inteligență emoțională.
Cuvintele care în dicționar îți transmit un anume sens, sau au rostul lor de a stabili o anume legătură, în pagina pe care o scrii, așezându-le în vecinătatea altor surate, comunicarea poate fi surprinzător de diferită. Nu e usr să așterni rânduri prin care cititorul să respire aerul vital. Fiecare scriere are viaþa ei proprie și niciodată aceeași cu realitatea din care si-a tras izvorul întrupării.
Scrisul îti cere, pe lângă darul înnăscut si multă trudă, putină îndrăzneală, enormă exigentă si nu de putine ori întelepciunea de a suportă dureroasele înfrângeri, de a înghiti amarul propriei neputinte a depăsirii unor bariere nevăzute, căci zidirea nu se înaltă fără jertfă. „A scrie e a face din nou si din nou si într-altfel tot ce fusese indiscutabil făcut si bine făcut” spunea pe drept cuvânt poetul Tudor Arghezi.
Dar, indiferent de valoarea lui, să nu uităm că fiecare scriitor se mistuie în flacăra cuvântului pentru a oferi darurile fără pret ale scrisului care învesnicesc fiinþa umană.
Și toate aceste frământări care nu se văd în timpul lecturii, ar rămâne total nevăzute și negustate de cititori daca nu ar există aceste cărțile și reviste.
Astăzi a apărut o avalanșă de reviste și e bine că au apărut, are omul ce să aleagă.
Trecând prin această cernere, „Observatorul” își păstrează egal locul prin timp.
LA MULȚI ANI, „OBSERVATORULE” DRAG, ÎMPREUNĂ CU CEI CAREȚ-I DAU VIAȚĂ ȘI CU CEI CARE TE ÎNTREȚIN CITINDU-TE!
Elena Buică Buni
Pickering, Ontario