Indiferent că ești scriitor sau cititor, nu te plictisești să asculți și să lecturezi trăirile poetului Florian Laurențiu Stoica, construite într-un cadru perfect de lumină și violet, în care întâmplări cotidiene vechi sau actuale ne ajută să ne apropiem de zbaterea unei societăți în tranziție.
Dacă aș face o traducere a titlului acestui volum de poeme, ar trebui să scriu „Lumini în invizibil‘‘ sau „Lumini între infraroșu și X”, deoarece știința spune că „lumina ultravioletă este o componentă invizibilă a radiației solare”. Dar aceeași știință ne spune că ultravioletul simbolizează lupta, puterea şi originalitatea, fiind din punct de vedere istoric, o calitate mistică sau spirituală. Este culoarea asociată cu regalitatea și puterea, fiind plină de semnificație și personalitate, caracteristici care se potrivesc foarte bine și autorului.
Așa cum semnificația ultravioletului ne îndeamnă la conectarea cu Universul, așa și poemele Dl. Florian Laurențiu Stoica ne conectează cu emoțiile personale, echilibrează și armonizează sufletul cititorului și aduce întelepciunea spirituală în versurile domniei sale. Parcă într-un continuu paralelism cu această culoare, poemele cuprinse în „Rugă pe altar”, primul capitol din acest volum, ne hrănesc și ne energizează, ajutându-ne să ne lărgim orizontul înțelegerii noastre divine. Fiecare vers, fiecare trăire a autorului, ne ajută la conectarea cu sinele divin, ne îndeamnă la meditație și la smerenie: „Doamne, sunt supusul Tău/Am făcut ce mi-ai cerut, Nu mă lăsa într-un hău,/Vreau Crucea Ta să o sărut!”. Versurile sunt strigătul autorului spre divinitate, al cărui ecou răsună la fel de frumos precum „Canonul lacrimilor”, o bijuterie în versuri, scrisă de Sfântul Andrei Criteanul, Arhiepiscopul Cretei.
Dacă Leonardo da Vinci susținea că puterea de meditație a fiintei umane poate fi mult mărită dacă medităm într-o cameră cu geamuri violete, Wagner obișnuia să compună spirituala sa muzica, de cea mai înaltă factură artistică, într-o cameră cu perdele și draperii violet sau Contele Saint Germain folosea efectul purificator al luminii violete pentru a vindeca bolnavii, dl. Florian Laurențiu Stoica creează între două coperți, folosind vibrația aceleiași culori, lumina poemelor sale, simbolizând originalitate și reușind cu adevărat, în capitolul „D’ ale politichiei” o reflectare a ceea ce este lumea noastră de astăzi. Versurile de aici transmit mesaje și semnificații profunde, constatând că politica și versurile s-au implicat reciproc, într-o instructivă istorie, autorul recuperând, din varii surse, scandările protestatarilor din Piața Victoriei, reprezentative tematic și stilistic pentru perioada anului 2017. Versurile din acest capitol au țintă precisă, mesajul lor fiind ușor de înțeles de cititori, dar și de contemporanii versificatorului politic. De observat în aceste versuri nu numai intenția autorului de a discredita, ci și auto-includerea lui într-o categorie a patrioților. „Ce trebuie să facem frați români/E bine, să nu mai dăm din mâini,/Să ne-amintim de moși străbuni,/Nicicând slugi pe la străini…”.
Așa cum Victor Eftimiu ilustrează perfect cameleonismul „convingerilor“ politice, așa și Dl. Florian Laurențiu Stoica, supraviețuitor în mai multe regimuri, intră în rândurile scriitorilor curajoși, care scriu poezie, atingând aspecte cotidiene, ancorate în realitatea vremurilor. Poezia sa introduce mesajul politic prin metafore puternice, generând emoție dar îndemnând la reflecție, în momente dificile pentru societate.
Nu putem să nu observăm și aici puterea ultravioletului, culoare folosită de politicieni în campanie, prin anul 2010, datorită capacității nuanțelor de violet și purpuriu, de a simboliza contracultura, neconvenționalul și individualismul, elemente ce caracterizează acea perioadă.
Întregul volum al autorului este dominat de simboluri care creează punți între poezie și ultraviolet. Dacă violetul este supranumită culoarea filosofilor, poeziile Dl. Florian Laurețiu Stoica fac apel la imaginație și spiritualitate și ne permit să intrăm în contact cu gândurile noastre cele mai profunde. Poemele creează un echilibru între energiile noastre fizice și cele spirituale, unind trupul cu sufletul. Fiecare poem creează punți în timp și spațiu, străbătând vieți și istorii și salvând de la uitare trecutul.
Închei prin a cita din poemul dumneavoastră „Privesc”, o constatare personală: Eu rămân cu istoria trăită-n suflet,/Pot fi considerat așa cam desuet/Mă regăsesc adesea strâns într-un sonet/Cu veleități de-a fi considerat poet”.
Felicitări autorului pentru această colecție de texte lirice, cu o tematică bogată! Sunt bulgări de lumina care îndepărtează deznădejdea, teama sau neputința cititorului.
Maria Petrescu / UZPR