Lecturi pandemice / Un jurnalist din diaspora

Cunosc destul de bine presa, mai ales cea scrisă, din diaspora, desigur ceea ce cunosc eu e o parte dintr-un continent mult mai mare decât îmi imaginam acum vreo cincisprezece ani, când am început și să colaborez cu publicații de acolo. Și acum colaborez cu Curentul Internațional din USA, Jurnalul Israelian, editat de poetul Adrian Grauenfels,  revista Itaca a „grupului de la Dublin”. Consult frecvent cel puțin zece publicații ale diasporei și urmăresc destul de frecvent emisiunile de la televiziunea newyorkeză în limba română când sânt postate pe Youtube. Sunt câteva zeci de ziariști și scriitori-jurnaliști de afară cu care mă aflu în contact, fie prin poșta electronică, fie telefonic.

Acum, vreau să semnalez cartea de interviuri a unul jurnalist din Canada, despre care până acum știam puține lucruri. Sigur, știam că este președintele organizației de breaslă, a Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni cu sediul în Canada, îi întâlnisem numele în diverse publicații, îndeosebi canadiene, dar acum am prilejul să aflu mai multe și despre om, și despre  excelentul jurnalist de interviu. Este vorba despre  Cristian Bucur, care a publicat recent cartea Jurnalism în diaspora (Editura Saga, Rishon le Zion, Israel, 2020, editură a celuiași neobosit Adrian Grauenfels), carte tipărită la Iași sub îngrijirea jurnalistei Lucreția Berzintu. Numai în această asociere geografică avem o întreagă poveste despre diaspora și despre presa acesteia! Cartea cuprinde 16 interviuri acordate lui Cristian Bucur de personalități culturale, politice, științifice sau sportive remarcabile – cap de afiș pe bună dreptate Nadia Comăneci -, cele mai multe trăitoare în străinătate, dar și câteva din țară, Theodor Stolojan și Daniel David,  de pildă. Dar cuprinde și trei texte la fel de interesante din care aflăm o mulțime de lucruri despre formarea,  cariera profesională și cea de jurnalist, la care a ajuns mai tîrziu, a autorului. Este mai întâi cuvântul de salut al Ilenei Cudalb, fost consilier guvernamental în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, care a colaborat cu Cristian Bucur în multe proiecte privind presa din diaspora, dar este vorba mai ales de cele două interviuri pe care autorul le-a acordat Veronicăi Balaj, jurnalistă radio și de presă scrisă din Timișoara, și Lucreției Berzintu, jurnalistă mai întâi în Israel și de circa cinci ani la Iași, dar activând în presa din lumea largă. Mulți oameni spun „viața mea e un roman” și se întâmplă ca uneori să nu se înșele. Dar Cristian Bucur, după cum aflu din cele două interviuri acordate, dar și din detalii găsite în interviurile luate de el, poate spune asta cu deplină acoperire. Formarea inițială în țară, dezamăgirea post-revoluționară, vizite în străinătate, apoi plecarea definitivă, studiile în Belgia, în Canada și Suedia, activitatea profesională pasionantă și descoperirea unei activități, jurnalistica, care se va dovedi la fel de pasionantă, publicații lansate și conduse, posturi de radio. Îmi dau seama că jurnalistica a fost pentru autor un instrument prin care a încercat să miște lucrurile spre bine, în comunitățile în care a activat, dar și pentru comunitatea mai largă din care facem parte cu toții.

În ce privește interviurile realizate de el, pe scurt, aș spune chapeau! Interlocutori interesanți, excelent aleși, documentare la sânge în ce privește viața, activitatea, performanțele acestora, întrebări excelent formulate, care stimulează interlocutorii  să spună chiar mai mult decât ar avea intenția să o facă. Dar nu întrebări obraznice, autorul este de o civilitate perfectă, ci foarte abile, care știu să atingă discret corzile sensibile, pasiunile, obsesiile partenerilor de dialog. Cred că măcar unele dintre aceste interviuri ar putea servi și drept exemple în școlile de jurnalism. În sutele de interviuri acordate de mine în această viață, în presă, adesea am întâlnit „jurnaliști” care habar nu aveau nimic despre mine și nici măcar ce ar fi vrut să afle! În totul, o carte pe care am citit-o cu interes și, mai ales, cu mare plăcere. Și sunt bucuros să o semnalez celor potențial interesați… Îi mulțumesc Lucreției Berzintu că a făcut în așa fel ca această carte să ajungă și în mâinile mele, sub ochii mei…

Liviu Antonesei