Marea Britanie are un rol aproape unic în finanțele globale. Azi există două mari centre ale lumii specializate în a oferi servicii financiare: Londra și jurisdicțiile sale offshore (25% din piața globală) și New York (19% din piața globală). Dacă la procentul deținut de Londra este adăugată și contribuția unor foste sfere de influență engleze cum sunt: Bahrein, Dubai, Hong Kong și Singapore, influența Londrei pe piața globală a serviciilor financiare ajunge la 40%! Londra a păstrat, neoficial, un grad mare de implicare în serviciile financiare din statele sau coloniile menționate și un grad mare de control al fluxurilor financiare generate aici, în aceste părți ale Imperiului Britanic pe Națiuni și din restul lumii.
Zonele controlate financiar de Londra pot fi considerate un al doilea mare imperiu financiar secret, ce se întinde pe o mare parte a globului. În vremea Commonwealth-ului (primul Imperiu Britanic pe Națiuni), Orașul Londrei era cel mai mare centru financiar global: nu doar coloniile britanice, dar și țări independente își derulau operațiunile bancare la Londra și utilizau modeda Imperiului – lira sterlină – pentru comerț și finanțare. Pe măsură ce Imperiul a decăzut, la fel s-a întâmplat și cu Orașul Londrei. Înființarea Euromarket-ului Londrei a permis băcnilor londoneze să continue să exploateze rețelele și expeetiza din perioada primului Imperiu, iar crearea jurisdicțiilor secrete a permis băncilor acces la sume mari de bani ieftini: băncile internaționale și-au deschis reprezentanșe/sucursale la Londra și în jurisdicțiile offshore britanice pentru a fi avantajate de acest nou system. Acest sistem a luat locul colonizării, iar fluxurile financiare au crescut când Anglia s-a retras oficial din fostele colonii; țările bogate ale planetei încă jefuiesc țările în curs de dezvoltare ca foste puteri coloniale.
Indiviizi extem de bogați, crima organizată și corporațiile și-au mutat averile în offshore în schimbul scutirii de taxe și de a le ține secrete. Și, pe măsură ce alte țări de-a lungul globului au început să-și dereglementeze și să-și deschidă economiile, a devenit și mai facil să procedeze astfel. Astăzi, cca jumătate din totalul avuției mondiale din offshore este posibil să fie ”găzduită” în jurisidcțiile offshore și paradisurile fiscale britanice. Unul din perdanți este Africa, ale cărei exoduri de capital se scurg, în marea lor majoritate, în păienjenișul offshore modern.
Nu este o coincidență că Imperiul Britanic modern, cel financiar, a apărut – mai mult sau mai puțin – exact în aceeași perioadă a colapsului fostului Imperiu Britanic pe Națiuni (Commonwealth-ul). Ne gândim la Africa, ca la un imens debitor net față de restul lumii: la sfîrșitul anului 2008, țările africane datorau 177 miliarde de dolari, în Timp ce avuțai pe care elitele acestor țări au mutat-o în zonele offshore între 1970 și 2008 a fost de 944 miliarde de dolari, de cinci ori mai mult decât datoria lor externă. Deci, departe de a fi un debitor net, țările africane sunt un creditor net pentru restul lumii.
Pe măsură ce capitalul țărilor africane a fost mutat în zonele offshore, acestea au împrumutat bani cu dobânzi foarte mari de la băncile internaționale; pe măsură ce timpul a trecut, datoriile țărilor africane au devenit atât de mari încât nu vor mai putea fi plătite.
De o lungă perioadă de timp, țările în curs de dezvoltare au încercat să formeze un organism fiscal la nivelul ONU, comparabil cu cel care există în prezent – Comitetul Fiscal ONU și, de fiacare data când s-a întâmplat asta, inițaitiva a fost blocată de regulă, de SUA și Marea Britanie. Națiunile lumii nu au un mecanism fiscal de luare a deciziilor la nivel internațional, pentru a cunoaște modul în care impozitele se colectează la nivel transfrontalier. Națiunile vestice blochează încercările de a asigura o mai mare transparență în ceea ce privește fluxurile financiare internaționale și de implementare a standardelor globale pentru colectarea de taxe transforntaliere, în Timp ce elitele din țările în curs de dezvoltare se folosesc de zonele offshore pentru a-și ascunde acolo propriile bogății.
Sistemul offshore al paradisurilor fiscale și rolul său
De când există acest sistem, dar mai ales după Al Doilea Război Mondial, el a facilitat jefuirea bogățiilor statelor sărace ale planetei de către proprii lor lideri, împreună cu reprezentanții băncilor și organizațiilor financiare internaționale. Fluxurile financiare ilicite sunt create mai ales în paradisurile fiscale, sub acoperirea secretului bancar și a lipsei impozitării sumelor depuse aici. La nivel global, țările în curs de dezvoltare pierd peste 1.000 de miliarde (un trillion) de dolari annual cu exodul (plecarea) capitalului din propria și evaziunea fiscală. Cea mai mare parte a acestei sume este gestionată de statele vestice bogate ale planetei, printre care SUA și Marea Britanie, ceea ce permite monedelor acestor țări să rămână puternice, în Timp ce monedele țărilor sărace și în curs de dezvoltare rămân slabe.
Dar scurgerile de valori materiale și monetare către țările bogate a avut și un efect secundar neașteptat, după anii 60 ai secolului trecut: economiile SUA și Marii Britanii, în special s-au financiarizat, process economic amplu, însoțit de dezindustrializare. În timpul anilor 60, deficitul balanței de plăți a SUA era rezultatul direct al cheltuielilor militare din străinătate. Dolarii erau direcționați în afara SUA ca rezultat al susținerii războiului purtat de această țară în Vietnam. SUA au încercat ca dolarii ce erau direcționați către Vietnam, să fie depozitați în bănci străine. Guvernul SUA a solicitat unor mari bănci americane să-și deschidă reprezentanțe la Saigon pentru a dirija fluxurile de bani care soseau aici de la toți cei care sprijineau Vietnamul aflați într-o tabără sau alta, nu numai din SUA, care dorea să devină însă o altă Elveție a planetei, grație banilor legați de Războiul din Vietnam pe care îi circula.
Au fost create centre bancare offshore, pentru ca banii să nu intre direct în băncile americane. Infractori din lumea nouă, alți infractori, traficanți de droguri, traficanți din toate tipurile de crimă organizată și-au depozitat banii în băncile offshore din Caraibe, apoi au mutat banii din băncile offshore în SUA pentru a-i „albi”. La aceste sume se adaugă fondurile transferate în mod constant de către emigranți în țările de origine, așa-numitele remitențe, pe care statisticile INU și FMI le numesc în statisticile lor, „erori” și „omisiuni”, ce sunt sunt în realitate, scurgeri de capital. De asemenea, banii din comerțul ilegal și din economiile negre, nefiscalizate, nu sunt incluși în statistici, deși uneori depășesc 10-15 și chiar 30% din PIB-ul țării respective, acești bani nu sunt contabilizați ca intrări și ieșiri de capital de natură infracțională de nici o țară din componența ONU, membră sau nu a FMI sau Băncii Mondiale.
În anii 60 și 70 ai secolului trecut Marea Britanie s-a confruntat cu dileme asemănătoare celor de mai sus: banii ieșeau în afară și acest lucru scădea valoarea lirei sterline. Astfel, Marea Britanie a realizat că și ea putea să-și deschidă piața internă către trilioanele de dolari americani, care treceau prin paradisurie sale fiscal. Dar, la fel ca în SUA, acest lucru a avut un efect secundar neașteptat : cea mai mare parte din acești bani au fost investiți în speculații cu proprietăți imobiliare, în speculații financiare și în comerțul cu valute. Intrările de bani din traficul de droguri, din criminalitate și evaziune fiscal s-au îndreptat mult timp spre Londra, în loc să se îndrepte spre Elveția, Lichtenstein și Caraibe.
Cu sprijinul tăcut al SUA, paradisurile fiscale britanice au crescut rapid și cu mult înainte ca sistemul offshore să formeze piața globală financiară dominantă la nivel global. Puțini erau conștienți despre modul cum funcționa această piață: nimeni nu divulgă conflictele de interese și traficul ilicit de armament, donațiile ilicite pentru campaniile politice, mita pentru atribuirea de contracte, facturarea frauduloasă, comerțul cu prețuri incorecte și evaziunea fiscală săvârșită…
Speciliștii care au analizat fenomenul de mai sus sunt de acord că toți clienții paradisurilor fiscale sunt implicați într-un fel de evaziune fiscală sau chiar mai rău… Într-un studiu anonim, clienții paradisurilor fiscale au fost chiar chestionați despre maniera în care folosesc depunerile bancare din paradisurile fiscale, mai precis, dacă le folosesc în scopuri legitime. 99,9% dintre ei au recunoscut că folosesc banii respectivi în scopuri ilegitime și ilicite!
Edith-Mihaela Dobrescu, Institutul de Economie Mondială
Emilian M. Dobrescu/UZPR