◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro14.04.2024

România de la Argeş / Acad. Gheorghe Păun

Am pus în titlu frumoasa sintagmă lansată de Nicolae Iorga, dar vreau să „demonstrez” în continuare o „teoremă” pe care am mai formulat-o şi în alte contexte, anume că Argeşul este locul cel mai românesc din România. Ce înseamnă acest lucru, doar patriotismul local – asumat, deci pardonabil – poate să spună pe deplin (mutând eventual afirmaţia în alte zone din ţară). Totuşi…
Pe aici au vieţuit şi lucrat Basarabii dintâi, întemeietorii. Au avut curţi, au lăsat biserici, cu cea Domnească uimind prin dimensiuni, proporţii, pictură (patru straturi, prima fiind de secol XIV). La 1330, spre aici a ţintit Carol Robert cu oastea lui, semn că aici era „capitala” (scriu între ghilimele, pentru că pe vremea aceea noţiunea nu prea exista, Domnul avea curţi în diverse locuri). Pe undeva prin apropiere trebuie să fi fost Posada; istoricii au tot dezbătut ipoteze, între timp şi-au adjudecat-o vâlcenii, plasând-o în Ţara Loviştii. Exista însă pe Argeşul de Sus un fel de „ţară”, deci o structură cât de cât centralizată, şi cu un secol mai devreme, cel puţin aşa sugerează o legendă care circulă prin Cicăneşti, satul ascuns printre dealuri, între Argeş şi Topolog, aflat, vorba poetului, la distanţă de câteva strigăte de Curtea de Argeş. Zice legenda că în biserica de lemn din Săliştea Cicăneştiului era adusă avuţia ţării la vreme de restrişte; au aflat probabil şi tătarii asta, au venit şi au ars biserica, în zi de Paşte, numai că sătenii au prins de ştire şi au ascuns avuţia ţării pe un deal din apropiere, în pădure. Fundaţia bisericii a fost găsită, odoarele încă nu… De vor fi existând şi de vor vrea să iasă la lumină, de interes lucruri ne vor spune ele despre istoria anterioară „descălecatului”.
Revenind la Curtea de Argeş, aici au domnit două secole Basarabii, de la primii până la Neagoe, voievodul cel sfânt. Nicolae Alexandru a întemeiat aici prima mitropolie a Ţării Româneşti, Neagoe Basarab a zidit bijuteria de piatră a Mănăstirii Argeşului, cea zisă şi a lui Manole. Două capodopere ne-a lăsat înţeleptul voievod, una de zid, şi una în slove, celebrele sale Învăţături. Era pe vremea când timpul curgea altfel, în nouă ani de domnie se puteau face lucruri mari. E adevărat, cu sacrificii – măcar aşa spune Legenda Meşterului Manole (apropo: mai ştiţi vreo capodoperă a folclorului românesc care să fie legată fără echivoc de o localitate anume? de fapt, trei aş număra de acest nivel, capodopere adică: legenda noastră, Mioriţa şi Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, straniul basm cules de Ispirescu, toate trei având de a face cu viaţa şi moartea, cu timpul, dragostea şi destinul). Odihneşte în Mănăstire Neagoe, el, familia, ginerele Radu de la Afumaţi. Tot acolo odihnesc regii României moderne – iar alături se construieşte o necropolă regală, care va adăuga semnificaţie oraşului.
De Argeş sunt legaţi – ne-o spune profesorul Vasile Vasile în numărul trecut al revistei – mai mulţi sfinţi decât de alte locuri. Iar acum, în afară de osemintele Sfântului Voievod, se mai găsesc aici moaştele Sfintei Filofteia, Sfântuliţa în graiul local, parcă ocrotită astfel de cei pe care ea îi ocroteşte, dar mulţi alţi sfinţi au trecut pe aici, pe când erau în viaţă sau după canonizare – trimit la articolul abia amintit pentru detalii.
Şi mai am argumente. Pe Argeş (de la Tismana până la Târgovişte de altfel) se vorbeşte cea mai curată limbă română, portul popular din Argeş-Muscel are o personalitate recunoscută (de inspiraţie aulică, ne încredinţează acad. Răzvan Theodorescu), spre nord străjuieşte vremurile Cetatea lui Vlad Ţepeş, la Corbii de Piatră sunt locuri ca din vremea dacilor (şi biserici rupestre anterioare, se spune, creşti-nismului), prin munţi au sperat în venirea americanilor partizanii Arnăuţoilor, multe sate au cătune de „ungureni”, români adevăraţi, fugind de catolicism şi de Maria Tereza pe la o mie şapte sute şi ceva, aici s-a născut Urmuz, tot aici… O Românie în mic, la capăt de judeţ, spre munte…
De fapt, nici nu e nevoie de atât de multe argumente: mai ştiţi vreo localitate care să fie numită astfel, să aibă adică în nume atestarea de Curte Domnească?… (Şi acest lucru l-a remarcat tot Iorga, chiar în Istoria Românilor, din 1937.) QED

Revista Curtea de la Arges

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *