◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro15.05.2024

Cartea lui Mircea Gelu Buta, primită la Biblioteca Academiei Române

În Sala „Ion Heliade Rădulescu” a Bibliotecii Academiei Române, în prezența unui public avizat, a fost lansat volumul „Iuliu Maniu și Năsăudul”, de Mircea Gelu Buta. Lansarea a fost însoțită de Conferința „Iuliu Maniu și mișcarea anticomunistă din Țara Năsăudului”, susținută de Mircea Gelu Buta, în fața unor personalități și specialiști în domeniu. Aceștia au completat și argumentat, în intervențiile lor, ideile cărții, generând un frumos dialog, cu adevărat academic.

Despre carte au vorbit Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, Ana Blandiana, poetă și fondatoarea Memorialului de la Sighet, a Academiei Civice, Tudor Dunca, Ex-Ambasador al României în Germania, și Tudorel Urian, scriitor, critic literar.

La eveniment au fost prezenți Adrian Niculescu, jurnalist, fost corespondent oficial în Italia al departamentului românesc al postului de Radio „Europa liberă”,  Marius Oprea, istoric, președinte al Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului, Mona Muscă, Ministru al Culturii, 2004, Gabriel Gafița, romancier, diplomat, Ambasador al României în Canada, Malaezia, Portugalia, Peru, angajați ai Bibliotecii, pasionați de istorie și de Iuliu Maniu, jurnaliști bucureșteni.

Amfitrionul întâlnirii, de o înaltă semnificație și reverberație pentru cultura română, a fost prof. ing. Nicolae Iorga, directorul general al Bibliotecii Academiei Române.

Evenimentul, surprins în câteva imagini cu valoare istorică, literară și culturală, se înscrie în memoria academicienilor năsăudeni și aduce slavă celor ce astăzi le stau aproape, cu noblețe, continuatori de rang înalt, așa cum este și prof. univ. Mircea Gelu Buta, preocupat, în ultimul timp, de istorii ale locului, de oameni-simbol din trecutul ce lasă urme. Cu sensibilitate, cu afinitate, specifice continuatorului.

 

Elena M. Cîmpan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *