Revista „Constelații diamantine”, nr. 3(151)/2023

Despre un artist ca Marcel Chirnoagă este foarte greu să scrii, este o îndrăzneală și o asumare fantastică, este un risc și, totodată, o ocazie fericită. Posibilitatea de a-l cunoaște pe Marcel Chirnoagă și arta lui mi-au oferit-o Galeriile „Vollard”, din Craiova, unde, în anul 1993, marele grafician și-a expus creațiile. La Marcel Chirnoagă, nimic nu e întâmplător; de formație mate matematitician, el pornește de la o ipoteză, adică de la un gând, de la o idee,  și pentru a ajunge la momentul final – concluzia, desenul în sine -, își începe demonstrația cu o rigoare absolută, cu un calm desăvârșit, convins fiind că orice problemă are una sau mai multe soluții univer sal acceptate. În spațiul imaginilor sale planează o îmbinare armonioasă între elementele mitice și cele ale realului, mizând pe forța de șoc a fantasticului. În căutarea unui echilibru, graficianul se lasă purtat de voluptatea sufletului spre înaltele sfere ale spiritualității, ideea țâșnește, dar ea este susținută de o succesiune de momente și procese mentale și tinde să se topească în armonia senzuală a înălțării, a zborului dezinvolt. Realul și visul se întâlnesc într-o zonă de graniță, impunând o atmosferă lirică, discursul plastic invitând la meditație. Așa cum spunea Nietzsche: „imaginația artistului sau a gândi torului autentic produce constant lucruri bune, mediocre sau proaste, dar judecata lui foarte ascuțită, exersată, respinge, alege, combină”, Marcel Chirnoagă, cu o judecată de o elevație subtilă, de o originalitate și o distincție deosebite pornește de la viziuni mitice și, într-o manieră suprarealistă, sistematizează universul, într-o măreție proprie, mai presus de orice pune puterea sentimentului, implantează în sufletul lucrurilor voințe omenești. Figurile comunică între ele fără a tulbura liniștea și farmecul întregului, existând o unitate între animal și ființă, aceasta din urmă tran sferând voința și sentimentele sale celorlalte elemente ce capătă viață, o viață adesea încordată în fața absolutului. Desenele lui, cele mai multe de factură fantastică, au ilustrat opere literare, cum sunt „Infernul” lui Dante sau „Don Quijote”, de Cervantes. S-a impus printr-o amplă expoziție personală, vernisată la Sala Dalles, mult înainte de 1989, expoziție în care ciclul „Apocalipsa” dezvăluia, cu o forță și cu un curaj rar întâlnite, minciunile propagandei acelor vremuri. Compozițiile sale, care vădeau un talent deosebit și aveau un impact vizual extrem de puternic asupra publicului, s-au bucurat de aprecierea unanimă a criticilor de artă. Din atelierul său, situat în Piața Amzei, în imediata apropiere a apartamentului în care locuia, la acea vreme, poetul Nichita Stănescu, au ieșit sute de lucrări remarcabile. A avut numeroase expoziții personale în țară și în străinătate, la București, Cluj, Craiova, Constanța, Tulcea, Sighetul Marmației, Caransebeș; Stuttgart, Berlin (Germania), Florența (Italia), Sarajevo (Iugoslavia), New York, Gainsville (SUA), Bruxelles (Belgia), Jivaskila (Finlanda), Tokyo (Japonia), Beijing (China). Rețin atenția lucrări precum: „Calul zburător”, „Obsesii”, „Poetul”, „Contemporaneitate”, „Zburător”, Justiția”, „Cunoașterea”, lucrări în care inventivitatea rămâne lucrul esențial, artistul descoperindu-și obiectul printr-o spontaneitate a execuției. Întreg ansamblul de lucrări este învăluit într-o aură de liniște, nimic nu displace ochiului, totul este înconjurat de un aer diafan, ca o completare metafizică a realității, știut fiind faptul că adevăratele înaintări se fac în tăcere. Puțini știu că Marcel Chirnoagă a vrut să părăsească România în semn de protest, pentru că i s-a refuzat pașaportul pentru Finlanda, unde urma să aibă o expoziție de grafică în cadrul Zilelor Culturii Române la Helsinki. După acest refuz, s-a înfuriat și a vrut să le arate comuniștilor că se pleacă și fără pașaport. A plecat, în 1976, pe mare cu o bărcuță pescărească cu vâsle și cu pânze, împreună cu fiica sa, cu gândul să se întoarcă acasă; vroia să ajungă la Istanbul, să se prezinte la Consulatul românesc și să ceară ajutor ca să revină în România. Nebunie de artist! Cum era un vâslaș bun, spera să ajungă în 3-4 zile la Istambul. Dar s-a iscat o furtună și, ironia sorții, a fost salvat de o navă militară sovietică. Deci, în loc să ajungă în lumea liberă a nimerit în lagărul sovietic. Rușii l-au predat au torităților române și, bineînțeles, a suportat consecințele. Până la urmă a scăpat, procurorii considerându-l un nebun, care a riscat și viața copilului său, plimbându-se cu barca pe mare. Într-o conversație (nu-i plăceau interviurile), ca de la matematician la matematician, mi-a spus că i-a avut profesori la facultate, printre alții, pe Dan Barbilian (poetul Ion Barbu) și pe Octav Onicescu și că lor le datorează „iluzia că vocația mea este matematica”. Dar această iluzie, constat eu, l-a făcut celebru în domeniul artei, căci matematica înseamnă învățare, studiu, știință. Carl Friedrich Gauss, cunoscut ca „prinț al matematicilor”, numea matematica „regina științelor”. Desenul, spunea el, ca de altfel arta, ca „expresie a dialogului cu lumea înconjurătoare”, este un sistem de comunicare. Criticul de artă Eugen Schileru spunea că artistul face arta cum ar scrie o scrisoare de dragoste. „Se cere creatorului să aibă niște sentimente, care dau în clocot într-însul, are nevoie de un adresant pentru simțămintele lui, o iubită sau un iubit, și să cunoască și gramatica, ca să fie convingător și seducător. Gramatica în muzică este muzicală, în artele plastice este profesionalism. Arta trebuie să fie ca o scrisoare de dragoste.” Cu privire la artistul Marcel Chirnoagă, criticul și istoricul de artă Pavel Șușară afirmă: „Era un grafician venit din matematică. Nu a avut o diplomă în arte plastice, nu a fost un profesionist în sensul academic al cuvântului. Dar a avut o energie lăuntrică extraordinară și un imaginar extraordinar. El a adus în grafica românească un anumit tip de imaginar sălbatic, o feerie a grotescului, care este mai puțin accesibilă unui artist cu studii sistematice. A avut curajul să sfideze normele, mai mult sau mai puțin valide, ale graficii care merge mai mult pe limbaj decât pe narație retorică”. Marcel Chirnoagă considera că în politica unei țări problema culturii este esențială. „Cultura trebuie să reprezinte fața acestei țări pentru tot mapamondul. România, încă de pe vremea lui Maiorescu și de pe vremea lui Iorga și Nicolae Titulescu, a neglijat din punct de vedere politic această chestiune. Nu s-a făcut publicitate și nu s-au întreprins destule eforturi pentru propagarea artei românești în lume. Și acum se argumentează că Brâncuși, că Victor Brauner s-au afirmat de capul lor. Nu-i adevărat. S-au afirmat încurajați de țara lor de adopție, de FranȚa. Brâncuși figurează în enciclopediile lumii ca artist al școlii din Paris, născut din întâmplare la Hobița.” Marcel Chirnoagă a realizat, într-un stil profund original, peste 3.000 de lucrări, excelând în desene, gravuri, picturi și sculpturi, inspirate din motive biblice, legende, mitologie și literatura clasică. El a afirmat că „prin Matematici, m-am întors pe la 20 și ceva de ani, la credința în Dumnezeu și, de atunci (…) nimic în mine nu s-a mai schimbat”. (Doina Drăguț – „Marcel Chirnoagă – îmbinare între mitic și real”, „Constelații diamantine”, martie 2023)