Cea mai grea penitență, a tuturor timpurilor este suferința, iar cel mai scump preț îl are libertatea. Din suferință nu poți evada și numai norocul te poate elibera (Maria Filipoiu)
Fiecare om poartă în destinul pământesc mai multe identități – identitate religioasă, cea ancestrală și cea națională – care sunt stocate în codul genetic și informațional, despre originile, tradițiile și cultura neamului sau. Identitatea națională îl definește prin limbă vorbită, istoria și cultura neamului de la origini până în prezent, care este sărbătoarea tuturor conaționalilor – Ziua Națională.
De Ziua Națională a României este omagiată vitejia poporului român, care a luptat în toate perioadele vitrege ale istoriei, cu toată dăruirea, până la sacrificiul suprem, pentru a lăsa urmașilor, glia întregită, liberă și prosperă.
Pământul patriei a fost îmbibat de sângele luptătorilor și hrănit cu trupurile eroilor, spre veșnică cinstire a celor care l-au întregit și l-au lăsat moștenire națiunii române.
Un exemplu de mare devotament a lăsat moștenire Regina Maria a României – Regina Mamă.
„Dacă va fi să murim, măcar să ştie că nu murim ca nişte neghiobi orbi!” – Regina Maria a României
Prin firea ei curajoasă și devotată, cu un simț rar al jertfei personale, a lucrat fără oprire în spitalele românești în timpul Primului Război Mondial.
A înființat propriul spital în incinta Palatului Regal și a ajutat neobosit în acest spital și în alte spitale, servind soldații la mese, oferind ajutor și purtând pe brațe pături pentru a încălzi pacienții.
„Nu a fost loc de nici o ipocrizie atunci când și-a înființat propriul spital, în incinta Palatului, pentru victimele raidurilor aeriene germane din București, în timpul Primului Război Mondial” (titrau ziarele vremii).
Devenită extrem de populară, era ceva tipic pentru Regina-mamă, puternică și curajoasă, când era văzută mergând cu ajutoare în satele afectate de izbucnirea tifosului. În 1917 a vizitat frontul unde a stat cu soldații în tranșee pline de noroi și apă, iar dragostea eu pentru România este emblematică în istoria neamului.
Regina Maria a fost supranumită de popor „Mama răniţilor “sau „Regina-soldat “, pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial. Fiind alături de bolnavi, dar şi de membrii familiei la vreme de boală, regina avea o viziune profundă asupra bolii, fiind deosebit de sensibilă la suferinţele celorlalţi, angrenându-se cu multă energie în a-i îngriji. Memoriile ei stau azi mărturie despre modul cum gândea alteţa regală.
Ţării mele şi Poporului meu – scrisoare testamentară
„Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului.
Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine. Eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină şi am îmbrăţişat o nouă naționalitate, când m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini, dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu de străbătut este calea pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă, ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea?
Cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.
Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește. Abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti, deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt; mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.
Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.
Aceasta ţi-o pot spune astăzi, când nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag. M-ai numit „Mama răniților” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit această și v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc, totuși, orice om ajunge la capătul drumului său.
Eu am ajuns la capătul drumului meu, dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.
«Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.»
Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece.
N-am nici o avuţie să vă las, ceia ce cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit, am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase îți vor aminti de mine, atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez.
Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva (Balcicul) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu – Regele Carol II – că inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am clădit-o la marginea mării, în Balcic.
Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aș dori să mai poată veni la ea dea lungul potecii cu crini, ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale, ci dimpotrivă, de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimii Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor pot fi calde, așa cum a fost a mea. Iubiți şi fiţi folositori unul altuia, căci aşa trebuie să fie! Şi acum vă zic rămas bun pe veci! De acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn, dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare.
Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament, ultimele mele voinţe. «Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâiere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe.»
Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. (…)
Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei.
Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului.
Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori.
Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. (…)
Acest testament a fost făcut scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka -Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933.
Regina Maria a României
Însemnătatea covârșitoare pentru poporul român, Marea Unire din 2018, înfăptuită prin aportul Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, rămâne pagina de glorie supremă a poporului român, pecetluită în Actul Unirii din 1 Decembrie 1918. De aceea, a fost adoptată Ziua Unirii, spre a fi Ziua Națională a României, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, dar acum, mai mult ca oricând, revine în actualitate percepția Reginei Maria despre clasa politică de la cel mai înalt nivel.
„Oamenii noştri politici încă nu sunt pregătiţi să se sacrifice pentru cauza comună. Sunt zile când mârşăvia omenească în general, şi a guvernelor şi administraţiilor în particular, mă izbeşte cu o putere copleşitoare şi îmi dă impresia că toate eforturile noastre sunt în van.” – Regina Maria a României
2021 – comemorarea eroilor neamului și a victimelor SARS-Cov-2
În anul 2021, Ziua Națională se află într-o perioadă complicată din punct de vedere sanitar, având în vedere răspândirea pandemiei COVID-19, iar ceremoniile se vor desfășura în condiții cu totul speciale, cu restricții emise de Guvern, fără tradiţionala defilare a militarilor şi tehnicii de luptă. Nici avioanele nu vor mai survola spațiul aerian.
În această zi, manifestările de Ziua Națională a României sunt restricționate. Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, pe parcursul ceremoniei se va ţine un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc şi a victimelor virusului SARS-CoV-2 (din 2019-2021) vor fi trase 21 de salve de tun, iar președintele României – Klaus Iohannis – va depune o coroană de flori şi va susţine o alocuțiune.
Evenimentul, care nu va fi deschis publicului, se va desfășura în cadru restrâns și cu respectarea strictă a prevederilor legale, de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19: prezentarea certificatului de vaccinare, purtarea măștii sanitare și păstrarea distanței sociale.
Când celebrăm Ziua Națională de 1 Decembrie, entuziasmul nostru trebuie să fie ponderat, pentru că Marea Unire nu am făcut-o noi, ci acei mari oameni de stat de la 1918, pe de o parte, iar pe de alta nu am reușit încă să le pregătim nepoților și strănepoților o Românie bună pentru următorul secol. Sărbătoarea noastră trebuie să ne dea de gândit și să ne îndemne la mai puține discursuri și la mai multă acțiune. Numai cinstind exemplul acelor oameni de stat, care au condus năzuințele unioniștilor pe cea mai înaltă treaptă a patriotismului, vom putea reproduce frescele vieții românilor din toate zonele țării, cu tradiții identitare și obiceiuri culturale, deoarece, România este o țară de principate, apropiate sau depărtate geografic, dar unite în cuget și-n simțiri – binecuvântarea neamului românesc.
Iar exemplul de dragoste și patriotism pentru țara-mamă l-a lăsat însăși Regina Maria:
„Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihneşte sufletul.”
*
Iubirea de țară e ca dragostea maternă, iar cea mai frumoasă poveste, din toate timpurile, a fost și rămâne Istoria patriei.
Omagii eroilor neamului!
La mulți ani glorioși, Românie-mamă!
La mulți ani, frați români!
Zilei Naționale a României – 2021
Maria Filipoiu/UZPR