◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Dezastrele naturale au generat pagube de 313 miliarde de dolari în 2022

Pierderile economice globale din 2022 cauzate de dezastre naturale au atins valoarea de 313 miliarde de dolari, cu 4% peste media secolului XXI, companiile de asigurări acoperind 132 miliarde de dolari, arată rezultatele studiului global „Vreme, climă şi catastrophe”, realizat de unul dintre liderii globali ai pieţei brokerilor de asigurări.

Potrivit sursei citate de AGERPRES, 2022 a fost al cincilea an cel mai costisitor din istorie pentru industria asigurărilor.

Datele AON relevă faptul că aproximativ 75% din pierderile globale asigurate au fost înregistrate în SUA, iar decalajul global de protecţie a ajuns la 58%, ceea ce înseamnă că aproape jumătate dintre pierderile economice cauzate de dezastrele naturale nu sunt acoperite de asigurări, se precizează în cercetarea de specialitate.

Un exemplu recent în acest sens îl reprezintă cutremurul devastator din Turcia, care a generat daune de aproximativ 90 de miliarde de dolari, iar cifrele AON evidenţiază că doar aproximativ 42% din pagube au fost acoperite de asigurări.

În cazul României, studiul subliniază că, în 2022, pe teritoriul ţării au ars 163.000 de hectare de teren ca urmare a incendiilor de pădure, cu pagube considerabile, fapt ce ne-a plasat pe locul 2 în Europa, după Spania, unde au ars 316.000 hectare de teren.

Conform datelor derivate din monitorizări EFFIS realizate prin satelit, anul trecut, întinderea totală arsă de incendiile forestiere din Uniunea Europeană (UE) a fost a doua cea mai mare din acest secol, depăşită doar de anul 2017.

Studiul AON prognozează că, alături de România, ţări precum Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia sau Cipru, prezintă un risc mare de catastrofe cauzate de seisme.

Foto: Saikiran Kesari/Unsplash 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *