◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro23.04.2024

Un articol parolat

Într-o zi cineva îmi trimite pe adresa redacţiei un articol parolat. Observ şi următorul mesaj: „Dacă îmi veţi publica materialul, am să vă trimit şi codul de acces!” Apoi, după ce caut rătăcit pe undeva vreun „bună ziua”, ştiind că până şi generaţia cea mai tânără ştie cum să scrie şi să formuleze o scrisoare, nu dau decât de-o semnătură: M.R. Şi, întrucât nu pot să public nimic fără să citesc din timp, ignor mesajul dnei/dlui M.R, însă peste câteva ore primesc de pe aceeaşi adresă de mail sofisticată şapte rânduri, dar cu altă menţiune: „Utilizarea frazelor de mai sus este permisă doar cu acceptul autorului”. Ordin, care, fără să vreau, m-a dus cu gândul la bunii noştri autori: Mihai Cimpoi, Iulian Filip, Aurelian Silvestru, Mihai Ghimpu, Valeriu Saharneanu, Paul Surugiu (Fuego) şi mulţi alţii, oameni de un calibru neegalabil care nu şi-au parolat vreodată articolele, dar le publică în revista noastră tocmai ca să bucure cititorul.

Necunoscutul însă, făcând parte din categoria celor insistenţi, mi-a trimis nenumărate semne de întrebare încă vreo săptămână. Apoi, vrând, în sfârşit, să mă salute, în loc de „bună ziua” m-a întrebat: „Cum merge?”. Dar, fiindcă n-am înţeles cine şi unde merge, n-am reuşit să-i răspund nici de data aceasta. Fapt ce l-a supărat atât de mult pe omul sau „oama”, că a trecut la ameninţări: „Dacă nu îmi veţi publica materialul, am să-l trimit în altă parte! Chiar nu înţelegeţi că eu vă fac un bine?”

Numai că în ziua de azi, când auzi pe cineva că vrea să-ţi facă vreun bine, nu ştiu de ce devii neîncrezător. Cam aşa m-am simţit şi eu. De aceea, am renunţat la „binele” lui. Însă, ca să nu am remuşcări, la întrebarea dacă totuşi i-am publicat cele şapte fraze şi la ce oră, i-am răspuns: „Cumpăraţi revista şi veţi afla. Ora? Care vă convine!” De atunci, nu ştiu ce s-a întâmplat, dar autorul anonim nu mi-a mai scris. Semn că a devenit unul dintre cititorii noştri fideli şi îşi caută articolul pe paginile noastre în fiecare zi de joi. Deşi, încă nu ne-a expediat codul de acces.

Dar, cine ştie, poate nu şi-l aminteşte nici el. Iar când se va întâmpla acest lucru, vom colabora ca la începuturi.

 

Doina Dabija

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *