◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro20.04.2024

In memoriam Nicolae Rotaru (1950-2024).
Un campion al scrisului

La ora când scriam aceste rânduri, am primit crunta veste a plecării dintre noi a scriitorului, jurnalistului și profesorului de comunicare Nicolae Rotaru. Născut  la 28 martie, 1950, în comuna Glâmbocata, din județul Argeș, Nicolae Rotaru a urmat Liceul teoretic din Găești (Secția real), apoi Școala Militară de Transmisiuni, de la Câmpina. A urmat o îndelungată carieră militară, începută în 1972 și terminată  în 2004, odată cu pensionarea din Jandarmerie, îndeplinind diferite funcții de comandă, de la aceea de șef de Centru de Transmisiuni, la Șef Serviciu  Tradiții, Educație și Sport. În 2014 a fost avansat la gradul de general de brigadă (în retragere), după 20 de ani de stagiu. Redactor, din 1983,  la Gazeta „În slujba Patriei”,  a M.I., Nicolae Rotaru a avut o carieră impresionantă și în gazetărie, fiind,  o vreme și redactor-șef, apoi director al Revistei „Pentru Patrie” (1993-1995), inițiator și coordonator al mai multor gazete profesionale, profesor de comunicare (angajat civil) la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, având și titlul științific de Doctor în sociologia comunicării, din 2003. Este decorat cu Ordinul  Ziariștilor, Clasa I, aur, al UZPR, și Cavaler al Ordinului „Virtutea Militară”. A fost membru al USR din România, din 1990, activând în ultima perioadă în conducerea Filialei de Literatură pentru Copii și Tineret. A publicat peste 140 de cărți (124 doar de beletristică) și a lăsat în manuscris o operă considerabilă, ce va fi publicată succesiv, conform voinței sale testamentare, de Editura Fast Editing. Prin dispariția sa timpurie, urmare a unei boli nemiloase, Nicolae Rotaru lasă un gol imens în rândul condeierilor români, fiind unul dintre cei mai activi și mai stimați scriitori contemporani.

La inițiativa colegei noastre, scriitoarea și jurnalista Eugenia/Geni Duță, directoarea Editurii Fast Editing, din București, joi 28 martie a.c., a avut loc la Centrul Cultural al M.I. o multiplă lansare de carte a unui „autor-fenomen”, din câmpul publicisticii noastre actuale, „fântână inepuizabilă de cuvinte, amintiri, precepte, judecăți de valoare asupra mediului  social, politic și personal”, după cum  era înscris în cuprinsul Invitației, de altfel cu totul neobișnuită, asta deoarece, din motive cu totul excepționale, independente de voința autorului, lipsea chiar sărbătoritul, scriitorul și jurnalistul Nicolae Rotaru, care, în ziua respectivă, a împlinit frumoasa vârstă de 74 de ani. Pusă sub semnul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, instituție pe care Nicolae Rotaru o slujește din 1991, fiind unul dintre primii jurnaliști care au răspuns nevoii de a revitaliza această înstituție fundamentală pentru „sănătatea” morală a societății noastre, manifestarea  de la Centrul Cultural bucureștean a reunit un număr record de participanți și admiratori ai literaturii și publicisticii lui Nicolae Rotaru, scriitor pe cât de prolix și de accesibil publicului, pe atât de incomod și capricios, așa cum îi șade bine oricărui creator aflat la apogeul carierei și chiar al vârstei creatoare. Au vorbit despre autor și opera lui, despre cele trei volume recent apărute, respectiv „Lebăda de ceară. Lampa cu carbid”, versuri, „Sacii fără fund. Gânduri rebele sau Așchii de talaș”, aforisme și , respectiv „Luștri de viață. Gura cu care tac. (Jurnal de front)”, memorialistică, comisarul-șef Alin Avram, directorul Centrului Cultural al M.I, scriitorii Petre Crăciun, președintele Filialei de Literatură pentru Copii și Tineret a Uniunii Scriitorilor, poeții Valentin Uban, Ioan Rațiu, Maria Petrescu, Silvan G. Escu și Geo Călugăru, publiciștii Doina Bârcă, Nicolae Vasile și Sorin Mihăilescu, criticii literari Marian Nencescu și Victor Atanasiu, iar scriitoarea Geni Duță a moderat manifestarea și a recitat din creația sărbătoritului.

Ludic, genial, sentimental, rispitor și generos, Nicolae Rotaru concurează, de ani buni, în plan literar, desigur, cu Oficiul Stării Civile, căci asemenea lui Balzac, în literatura universală,  iar la noi lui Sadoveanu și lui Cezar Petrescu, a reușit, în cei 50 de ani de carieră literară neîntreruptă, să realizeze o operă imensă, cu totul peste 140 de volume (cu cele în curs de apariție), practic un record nu doar de anduranță, cât de creativitate în sine. Opera sa narativă (peste 124 de cărți, numai de beletristică), în primul rând, dar și poezia cu „sclipiri de geniu”, cum observa criticul Victor Atanasiu, aforismele, opera didactică și pedagogică, publicistica, și nu în ultimul rând creația de divertisment,  autorul fiind și un cunoscut și pasionat rebusist, l-au impus pe Nicolae Rotaru drept unul dintre scriitorii de prim plan al literelor contemporane. „Clasic în viață”, poate tocmai de aceea mai puțin răsfățat de critica sedusă  mai degrabă de inedit și efemer, Nicolae Rotaru a avut parte, de-a lungul timpului de aprecierea unor mari condeie ale literaturii române, de la Al. Piru, la Tomozei, Ion Dodu Bălan, Sântimbreanu, și alții, până în zilele noastre, nu atât cât ar fi vrut și ar fi meritat, dar suficient pentru a ridica un monument literar temeinic, o „piatră de hotar” chiar în lumea scriitoricească, atât de repede și de fragil schimbătoare.

Din „Sacii fără fund” ai gândirii sale sclipitoare, Nicolae Rotaru extrage străfulgerări de gânduri, ziceri de geniu, observații inedite, totul topit într-o aură familială, un clipit de pleoapă de conivență cu cititorul, un baudelairean: „Oh, hypocrite lecteur, mon semblable, mon frere!” „Lebăda de ceară” e poezia lui Nicole Rotaru, fragilă  și mută, dar puternică în expresia ei intimă. Cu ecouri din marii poeți ai vremurilor noastre, lirica sa este un exercițiu de stil și o mărturisire de credință. „Jurnalul de front” rămâne partea cea mai temeinică a operei sale, cele 10 volume, „10 cincinale literare”, cum le numește autorul, mustind de personaje, întâmplări și evenimente ce au marcat viața, și chiar cariera,  unor oameni importanți, de la simpli pioni de tabla de șah a istoriei, la lideri naționali și mondiali, cu care Nicolae Rotaru a intrat în contact, a conversat și chiar a îndrăznit să le solicite mărturii. Unde nu a reușit, a mai și fabulat, dar la o operă atât de mare, „licențele literare” sunt permise și chiar încurajate. Cu totul, Nicolae Rotaru e un mare portretrist și un mare moralist, iar „eroii ” săi fictivi, copii imperfecte ale realității, nu au cum să se supere. În vasta panoramă a celor cincizeci de ani de viață socială ilustrată în opera sa, autorul a revenit, a cizelat și și-a moderat aprecierile, astfel că un personaj, la fel ca în viață, poate fi regăsit sub mai multe chipuri, mai inspirat sau mai ticălos, după cum au fost imprejurările. Nicolae Rotaru nu critică, nu trage concluzii, el doar observă și în/scrie în „răbojul” său narativ, în măsura în care îl împunge la cuvânt și firea sa „marțiană”,  de zeu războinic și crud.

Supraviețuitor al unui cumplit accident de circulație, moment convertit într-un roman de succes, „Viu post-mortem”, Nicolae Rotaru trece în aceste zile printr-o nouă cumpănă destinică. De aceea, odată cu speranța noastră de a reveni și de această dată în viața literară, dacă se poate la fel de vital cum l-am cunoscut dintotdeauna, nu ne râmâne decăt să-i dorim ce și-a menit el însuși  în poema „Autorul incredibil”, retipărită de Fast Editing cu acest prilej: „Credință, roadă, fericire,/Speranță, fală, sârg, folos”, cu alte cuvinte, „Să ne trăiți, Domn` Nae”!

Din păcate, așa  cum spunea Marin Preda, „Timpul nu a mai avut răbdare” cu Nicolae Rotaru. Dumneu să-l ierte și să-l călăuzească în Lumina Lui eternă.

 

                             Marian Nencescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *