◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro23.04.2024

Durerea invidiei

Zilele trecute, am dat de un citat din Constantin Brâncuşi, care spune: „În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie, nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poţi culege oriunde şi oricând”. Şi m-am gândit: ce om fericit! Pentru că a nu fi în viaţa asta invidios e o mare binecuvântare. Mai ales în ziua de azi, când acest sentiment se dezvoltă în inima noastră din ce în ce mai mult, purtându-ne ca şi personajul din următoarea întâmplare.

Cică, directorul unei companii, vrând să le dea o lecţie de bunătate angajaţilor săi, i s-a adresat unuia dintre ei: „Întrucât lucrezi foarte mult, vreau să-ţi alegi singur promovarea, mărirea de salariu şi un concediu prelungit. Dar să ştii că, indiferent de alegerea ta, colegul tău va primi dublu.” Bărbatul a început să se gândească: „Dacă îi voi cere o mărire de salariu de 20%, celălalt va primi 40%. De voi fi promovat, va fi şi acesta…”. Aşa că, fără să mai chibzuiască, muncitorul i-a răspuns: „Îmi doresc să-mi tăiaţi 50% din salariu şi să mă chemaţi şi sâmbăta la serviciu fără nicio plată!”.

Auzind însă aceste vorbe, directorul l-a concediat imediat, fiindcă şi-a dat seama că are în faţa lui o dovadă vie de răutate.

Unul căruia îi este frică ca altul să aibă mai mult. Se întristează când te vede zâmbind. Se bucură când ai un eşec sau un insucces. Fierbe de ciudă când îi faci vreun bine. Ori plânge de supărare ca şi ţăranul acela sărac, care, văzând că vecinul lui are douăsprezece gâşte, iar el numai una, a strigat către Cel de Sus: „Doamne, unde este dreptatea Ta?”. La care, Dumnezeu i-a răspuns: „Dacă aşa de mult îţi doreşti şi tu atâtea gâşte, le vei avea!”. Dar omul l-a oprit: „Nu, nu mai vreau douăsprezece gâşte, ci îmi doresc ca vecinul meu să rămână ca şi mine, doar cu una!”.

Şi toate acestea se întâmplă pentru că ne credem mereu nedreptăţiţi. Dar, vrând să fim mereu în locul altuia e o amăgire, fiindcă nu putem cunoaşte niciodată ce-i în sufletului aproapelui nostru. Este exact ca şi în povestea cu cei doi bolnavi, care, aflându-se într-un singur salon de spital, credeau şi unul, şi altul că fericirea se află undeva în alt colţ al camerei. Primul avea patul la fereastră şi îi povestea colegului în fiecare zi despre lumea de afară: cum ninge, plouă, câte frunze au căzut ori cât de frumos e răsăritul. Celălalt deţinea un alt avantaj: acces la butonul de panică. Dar, la un moment dat când a fost rugat să-l apese, acesta s-a prefăcut că nu aude. Astfel, colegul său de cameră nu a mai putut fi salvat, iar cel din urmă a cerut să fie mutat în locul lui. Însă, când l-au aşezat lângă geam, omul a constatat cu uimire că după fereastră nu se afla nimic decât un zid maroniu. Şi abia atunci şi-a dat seama că, în tot acest timp, i s-au povestit lucruri frumoase tocmai ca să i se aline cumva suferinţa.

Ei, cam un astfel de comportament îl avem mulţi dintre noi. Mereu în gând cu proverbul: „Să moară capra vecinului”.

Iar, până nu vom învăţa să ne bucurăm şi de zâmbetul aproapelui nostru, fericiţi nu vom fi!

 

Doina Dabija

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *