Cartea lui Geni Duță, „Eden, Grădina pierdută”, despre care autoarea ne spune că nu îi aparține, ci poate fi considerată doar o „traducere”, atrage atenția de la primele pagini, unde întâlnim unul dintre cele cunoscute și citate versete din Eclesiastul „O, deșertăciune a deșertăciunilor. Totul este deșertăciune!”.
Dacă „Eclesiastul” este o confesiune a unui suflet care a eșuat în căutarea lui după fericire, iar textul este plin de pesimism și dezamăgire, deoarece cuvântul cheie care o caracterizează este „deșertăciune”, cartea lui Geni Duță este confesiunea unui suflet care a coborât parcă, pentru o perioadă de timp, în Grădina Edenului și care ne prezintă prin ochii autoarei legendele biblice. Cuvântul cheie care caracterizează scrierile autoarei este „lumina”, care apare la început ca fiind însuși Dumnezeu. Simbolul luminii străbate legendele lui Geni Duță, așa cum străbate și Biblia de la prima până la ultima pagină. Lumina este principiul creației, „Cuvântul … care aduse Lumea pe lume”, așa cum ne transmite autoarea.
Lumina în scrierile lui Geni Duță este atributul lui Dumnezeu, asociată vieții, deoarece când ne naștem venim la lumină, umblăm în lumină, devenim fii ai luminii. Faptul că Dumnezeu este lumină, autoarea reușește să stabilească pe tot parcursul scrierilor sale un contrast natural între lumină și întuneric, „Dumnezeu a numit lumina Zi şi întunericul Noapte”, în care lumina este o metaforă pentru neprihănire și bunătate, iar întunericul semnifică răul și păcatul.
Un alt cuvânt cheie care apare ca un simbol al scrierilor din această carte este cerul. Dacă în Biblie cerul este simbolul transcendenței, al sacrului, locul unde locuiește Dumnezeu și de unde privește pământul, în scrierile lui Geni Duță cerul are trei simboluri clare, unul fizic, unde bate vântul, zboară păsările, se formează nori care aduc ploaie, unul cosmic, unde se află soarele, luna și stelele, care desparte ziua de noapte și unul de tărâm sacru, aflat în vârful unui turn, unde nu va ajunge niciodată semeția omului, orgoliul său de a atinge cerul sau firea lui înclinată către păcat. Deși cerul în aceste scrieri este folosit cu trei semnificații, se poate observa că autoarea folosește pe parcursul întregii scrieri doar singularul cuvântului cer. Dacă majoritatea comentatorilor și traducătorilor biblici folosesc pluralul ceruri, deoarece în acord cu Scripturile există nu unul, ci trei ceruri în univers, create de Dumnezeu la început, Geni Duță a înlocuit textele biblice cu explicații personale, în care cerul este unul singur, care găzduiește spațiul fizic, cosmic și Paradisul – locul lui Dumnezeu.
Autoarea ne precizează că această scriere „este o transpunere pentru tot omul, a primei părți din Vechiul Testament. Abordabil pentru toată lumea. M-am străduit să țin cât mai aproape de litera Bibliei, mdar am folosit și scrieri apocrife. E ca o poveste. Și filmele care s-au făcut urmează aceeași idee, de a familiariza oamenii cu povestea… dar fabulează prea mult. Nu mulți cunosc Biblia pentru că e greu de citit. Poți zice că sunt pe post de… traducător…”
Dacă Biblia a ascuns de noi, texte care conțin informații secrete despre originile creștinismului, „Eden, Grădina pierdută” este o scriere cu valoare incontestabilă, în care scriitoarea Geni Duță ne oferă o privire fascinantă asupra originilor timpurii ale creștinismului, folosind ca surse, în paralel Biblia, Vechiul Testament și texte apocrife.
Dacă Martin Luther care și-a lansat traducerea germană a Bibliei luterane, în 1534, a inclus o întreagă secțiune dedicată Apocrifelor și ulterior Biblia King James din 1611 a adăugat o secțiune Apocrife, Geni Duță nu folosește texte apocrife integrale, care includ doctrine aflate în contradicție cu Biblia ci, se folosește de unele afirmații pentru a realiza o analiză asupra cuvântului lui Dumnezeu și a Exodului evreilor, utilizând scrieri ale profeților și scrieri ale unor autori necunoscuți sau scrieri care erau ținute ascunse nu din cauza caracterului lor sacru, ci din cauza valorii lor îndoielnice pentru biserică, dar care conțin un adevăr moral.
Cartea lansată astăzi este o lucrare religioasă, care păstrează Cuvântul lui Dumnezeu dar într-o versiune personală, fără a altera sensul și nepunând la îndoială învățăturile Bibliei. Grădina pierdută… a lui Geni Duță este locul unde am întâlnit, în scrierile sale, dragostea lui Dumnezeu, unde își au originea păcatul și greșeala, dar care rămâne Edenul mântuirii și al salvării fiecăruia dintre noi. Nu întâmplător, ea este menționată pe tot parcursul cărții, datorită acestei mari importanțe pe care grădina a jucat-o în istoria creației și căderii, „grădinarul” lumii concrete, fiind omul, care poartă această imensă responsabilitate.
Dincolo de caracteristicile legate de timp și spațiu, aparent inexacte sau necunoscute autoarei, dar în realitate pătrunse de un simbolism aparte, Edenul lui Geni Duță este fundamentul vieții omenești, al înnoirii ei în și prin Dumnezeu.
Felicitări pentru această carte, o confesiune a sufletului autoarei, care ne ajută să călătorim prin Grădina pierdută!
Maria Petrescu/UZPR